Povestea adevarata a unui cersetor binefacator

„Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru.” (Rom. 8.38-39)

In povestile din copilarie, aparea, uneori, la o raspantie, cate o zana buna, deghizata in cersetoare batrana, rasplatindu-i, apoi, pe cei cu inima buna si dare de mana. In zilele noastre, povestile parca mai coboara uneori din pagini de carte, in vietile unor indivizi ce par astfel de personaje de poveste deghizate, chiar daca povestile din care se desprind sau pe care le scriu au variante usor sau mai mult modificate.

In Bulgaria zilelor noastre, Dobri Dobrev este un un batran cersetor de 98 de ani, care a reusit, prin cererile sale, sa stranga sume importante (40.000 de euro), care nu au fost insa pentru sine utilizate, ci redirectionate, pentru restaurarea unor asezaminte de cult si pentru plata unor facturi de la un orfelinat, in conditiile in care el are un venit de doar 80 de euro pe luna, nu locuieste intr-un palat si nu este deloc „bine imbracat”.

Dobri Dobrev
sursa: avaxnews.me

Desi este atat de inaintat in varsta si locuieste departe de oras, Dobri nu a precupetit niciun efort pentru a obtine venituri, in vederea facerii de bine. Nici varsta, nici lipsa de imbracaminte, nici distanta de 10 kilometri parcursa pe jos, nici dorinta fireasca de a-si pastra demnitatea – niciun impediment nu l-a oprit de la atat de dispretuitul cersit, pentru a avea de daruit!…

Intorcand pagina, tot la oameni din zilele noastre, parca vedem cu totul alte personaje, care locuiesc in case spatioase si opulent mobilate, se plimba bine imbracate in calesti (masini) luxoase si care, atunci cand remarca anumite nevoi in comunitate, fac cu multa greutate gesturi de caritate contrafacute sau neinsemnate, dar mult trambitate. Si vedem si in acesti oameni personaje de poveste, dar nu vreo zana buna, ci parca o mama vitrega, mastera si hapsana sau o „fata mamei”, care vrea si ia totul pentru sine, luand – nu cerand – de la oricine, dar pozand ipocrit in facatoare de bine.

Tot ca in povesti, un Fiu de Imparat care si-a ales mireasa si vrea sa o ia acasa, va veni sa ne ia, dupa ce ne va proba, dar nu precum in clasica poveste „Cenusareasa”, cu un pantof de cristal, ci prin Cartea Sa. Indiferent de ce am declamat, atunci cand va veni timpul pentru probat, ceea ce in mod egoist am luat – sau primit – si pastrat, va depasi masura Sa si ne va descalifica. Iar cei pe care i-am dispretuit si discreditat, ne-am intors ochii de la ei si am incercat sa ii ascundem si de ochii oamenilor, considerandu-i nedemni de vreun onor din cauza statului lor, vor primi, poate, la incheierea vremurilor si a tuturor socotelilor, cea mai mare cinste si rasplata de la Imparatul Imparatilor.