Unde este Dumnezeu cand oamenii mor?

„Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru.” (Rom. 8.38-39)

Mi s-a parut incredibila povestea unei victime a accidentului din Muntenegru. Un om, intrat in etapa mai varstnica a vietii, fara a fi prea batran, avea probleme cu inima si urma sa se opereze la intoarcerea din excursie. In fapt, operatia ar fi trebuit sa aiba loc inainte, dar nu mergea un aparat si aceasta … i-a schimbat viata, in fapt, i-a luat-o. Ca sa fie cazul si mai contrariant, omul se pare ca a vrut sa cedeze biletul excursiei pentru ca, probabil, nu se simtea bine, insa cuscrul sau, caruia a vrut sa ii cedeze acest bilet, a refuzat, fiind o persoana reticenta la excursiile cu autocarul.

Cand eram copil, am auzit un banc cu Moartea care cauta un om intr-o localitate si omul cu pricina, stiind ca este vizat, a plecat in alta localitate si s-a imbracat in copilas, sperand ca astfel va avea scapare, ceea ce, insa, nu s-a intamplat, caci Moartea l-a gasit si l-a chemat „papa cu tutu”. Bancul acela m-a si amuzat, dar m-a si speriat (de aceea poate nici nu l-am uitat), caci imi ilustra vulnerabilitatea si imposibilitatea fiintei umane de a se sustrage mortii. Atunci am inteles si credeam ca, orice ai face, nu poti rasturna „ce ti-e scris”.

Azi, de multe ori, chiar cu Biblia in fata, nu stiu ce sa mai cred si ce sa mai spun. Chiar in raport cu situatia mentionata la inceputul acestui articol, care mi se pare foarte ciudata. Omul avea probleme cu inima si nu a murit, pana la calatoria cu pricina, din cauze naturale, desi acest lucru s-ar fi putut produce. Ba, a identificat o cale de scapare, prin operatie, dar nu s-a ajuns la concretizare, din cauza unui aparat care, de ce tocmai atunci s-a defectat, caci mai inainte, adica atunci cand a fost programata operatia, era in mod evident in stare de functionare?… Acelasi om ar fi putut fi salvat de doua ori de sfarsitul tragic si, totusi, scaparea nu a venit. Cu putin cinism putem spune ca, poate, asa a fost mai bine pentru el (tot cautam noi explicatii de mai bine pentru noi), ca tot ar fi murit la operatie si asa a apucat si el sa se mai plimbe putin sau nu i-ar fi reusit operatia si toata viata s-ar fi chinuit, asa ca mai bine ca a avut un sfarsit rapid… Umor sadic?…

In general, desi ne temem de imprevizibil si de tragic, incercam sa supravietuim sau chiar ne fericim cu un tonus optimist, spunanadu-ne ca nu ni se poate intampla chiar noua si chiar atunci. Si, apoi, nu ne pazeste si Dumnezeu? Dar, apropo, unde a fost El cand s-a produs acest accident, a fost cumva si Dumnezeu in concediu, intr-o calatorie?

De obicei cautam tapi ispasitori cand au loc tragedii, dar, chiar daca ne aruncam privirile dupa oameni pe care sa-i invinuim si dupa imprejurari pe care sa le culpabilizam, Dumnezeu intra si El in ecuatie, mereu. S-a vorbit mult, in cazul dramei din Muntenegru, de culpa soferilor si de cea a firmei de transport, dar acestia nu au fost singurii factori care au condus la producerea acestui accident. Pentru ca, din punctul meu de vedere, nici autoritatile muntenegreze, mult elogiate pentru interventia lor dupa accident, nu au facut mare lucru pentru a-l opri. Caci se puteau face multe – sa fie puse cateva praguri de beton care sa ii oblige pe soferi sa micsoreze viteza la iesirea din tunel, sa se asigure ca pietonii nu vor afecta traficul rutier, sa puna parapeti „seriosi” pe marginea acelei sosele riscante (nu „glumitele” care apar in imagini si care au fost imediat sfaramate) – nimic din toate acestea nu a fost facut  sau orice altceva putea asigura „paza buna care trece primejdia rea”.

Multe intrebari sunt sau pot fi puse, printre care: De ce nu a actionat El ca omul respectiv sa poata fi salvat, chiar fara sa moara cuscrul in locul sau, caci Dumnezeu ar fi putut sa-l faca sa se simta foarte rau si sa nu se poata misca defel si de ce nu a facut Dumnezeu ca macar unul dintre factorii determinanti ai accidentului sa fie inlaturat si, astfel, toti calatorii aceia sa poata fi salvati de accident, nu din accident?

In Biblie apar cateva referinte la moarte, accidentala sau din cauza de boala, care Il indica pe Dumnezeu ca fiind la carma tuturor lucrurilor. In Exod 21.13, cu referire la omorul fara intentie, este scris ca „Daca nu i-a intins laturi si daca Dumnezeu l-a facut sa-i cada in mana, iti voi hotari un loc unde va putea sa fuga.” Stop: „Dumnezeu l-a facut sa ii cada in mana” – incurajator, nu? Si, uneori, Domnul ne poate da in mainile mortii intr-un mod si din directii la care nu ne-am fi gandit. Pai, sa spunem, ca sunt taietor de lemne, ca sa luam un exemplu biblic, si plec cu tovarasul meu de munca in padure. Fac acest lucru de mult timp, nici nu imi trece prin minte ca mi s-ar putea intampla acolo ceva rau. Dar, intr-o buna zi, prietenul „ridica securea cu mana, ca sa taie copacul, fierul scapa din coada, loveste pe tovarasul sau si-l omoara.” (Deut.19:5) – persoana I a devenit deja persoana a treia… Dar, dupa cum mentionam, Dumnezeu are in vedere nu doar accidentele, ci si bolile. In Levitic scrie: „Domnul a vorbit lui Moise si lui Aaron si a zis: ‚Dupa ce veti intra in tara Canaanului, pe care v-o dau in stapanire, daca voi trimite o rana de lepra pe vreo casa din tara pe care o veti stapani, cel cu casa sa se duca sa spuna preotului si sa zica: ‚Mi se pare ca este ceva ca o rana in casa mea.’” (lev. 14.33-35). Dumnezeu trimite lepra?

In lumina cuvintelor biblice de mai sus, care nu imprastie insa deplin si definitiv intunericul durerii, putem conchide ca stia Iov ce spune, cand afirma ca raul nu este in afara guvernarii divine: „,Ce! primim de la Dumnezeu binele, si sa nu primim si raul?”’ (Iov. 2:10)? Mai ales ca nu este singurul care afirma acest lucru – si un alt patit om al lui Dumnzeu, care a scris o carte de lamentatii, face aceeasi afirmatie: „,Cine a spus, si s-a intamplat ceva fara porunca Domnului? Nu iese din gura Celui Preainalt raul si binele?”’ (Plang. 3. 37-38) Dupa veacuri si in alt context, acelasi crez si aceeasi marturisire, ca pe pamant este „Alta Marie, cu aceeasi palarie”!… Si, daca ar fi sa ne raportam din perspectiva Bibliei, la tragedia din Muntenegru, poate am spune si noi: „se intampla o nenorocire intr-o cetate fara s-o fi facut Domnul?” (Amos 3.6). Chiar daca am spune fara crezare, doar pentru consolare, ca sa nu ne simtim la „voia soartei”, sa ne mangaiem ca nimic nu este intamplator si, indiferent ce ni s-ar intampla, totul este cu stiinta lui Dumnezeu, care nu permnite si nu face nimic fara sa stie bine ce decide si in afara dragostei Sale pentru omul muritor si scopurilor Sale pentru binele sau. Dar, cum intrebarile izvodesc mereu, urmatoarea intrebare poate ar fi „Dar de ce”? Si, daca ecoul cuvintelor lui Pavel ar ajunge pana la noi, atunci am auzi si raspunsul: „In adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine.” (Rom. 14:7). Dar si dupa acest raspuns, cred ca nu ne-am opri si am continua sa intrebam: Si cum foloseste moartea unui om, mai ales din familia sau anturajul meu, semenilor sai? Si tot asa, am merge din intrebari in intrebari, noi oameni mari care, atunci cand nu suntem in dureri, avem doar raspunsuri. Iar poate cea mai importanta intrebare, care este pusa sau ocolita este: A murit, dar ce se va intampla cu el? „Dupa” – ce este?

A inceput o noua zi si nu stiu ce imi aduce, nu stiu ce este inaintea mea, sunt un om ca toti oamenii care „nu-si cunoaste nici macar ceasul, intocmai ca pestii prinsi in mreaja nimicitoare si ca pasarile prinse in lat; ca si ei sunt prinsi si fiii oamenilor in vremea nenorocirii, cand vine fara veste nenorocirea peste ei.” (Ecl.9:12) Uneori pot crede ca iau decizii bune pentru mine, fie ca sunt extraordinare, cum ar fi hotararea de a pleca intr-o calatorie, fie ca fac parte din cotidian, cum ar fi decizia de a pleca si azi la munca. Si, cine stie, poate ca pe drumul vietii ma asteapta o prapastie sau un fier zburand, care sa curme acel drum. Asta nu pot controla si stiu ca este in mana Sa. Nu este insa in afara controlului meu daca astazi sunt cu El, daca sunt impacat cu El, astfel incat, chiar daca drumul acestei vieti se opreste, sa stiu ca acest drum se va reinooda in lumea in care nici lacrimi si nici moarte nu vor mai exista. Caci, spune aceasta Biblie transant, da, toti oamenii mor in Adam, dar, tot asa, „toti vor invia in Hristos” (1Cor. 15:22), in acel Hristos care, fata in fata cu moartea, Se intreba unde este Dumnezeu (Mat. 27.46), cand Tatal era in El impacand lumea cu Sine (2 Cor. 5:19).

Cand Lazar murea, Isus era in calatorie, stia ce se intampla si putea sa intervina pentru a impiedica, dar nu a facut asta, caci El Isi dorea sa ii ofere invierea (Ioan 11). Da, atunci cand s-a produs drama din Muntenegru, ca si atunci cand se produc alte drame pe acest pamant, Dumnezeu era in calatorie, in locul in care S-a dus sa ne pregatesca un loc (Ioan 14.2), fara insa sa lase la o parte sceptrul de carmuire, chiar daca asta inseamna, uneori extrem de dureros pentru El, ca, in Hristos, El sa sufere si pentru mine si pentru tine, pentru oricine, caci, chiar daca pare ca este absent si „nu da niciun ban”, in fapt, pentru El este „scumpa” moartea fiecarui muritor (Ps. 116:15), caci a rascumparat-o cu chiar moartea Fiului Sau.