Trei, Doamne – si toti trei: vreau sa fiu in cer cu ei!

„Prietenul adevarat iubeste oricand, si in nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbe 17.17)

Am avut, zilele acestea, cateva experiente pozitive. Dupa destul de multe dezamagiri, legate de oameni, dar si de evenimente, am putut sa realizez ca inca exista fiinte umane nedezumanizate si crestini care isi practica crezul. Si ca Dumnezeu lucreaza chiar atunci cand ne simtim mai cazuti, in modurile la care nu ne-am gandit, nu din lipsa de imaginatie neaparat sau pentru ca nu putem cuprinde, cu mintea noastra finita, infinitatea posibilitatilor Lui de actiune – nu neaparat din aceste motive, desi nu sunt excluse. Dar, cred ca mai intervine si altceva- dezolarea noastra repetata se transforma in atrofie spirituala si unul din simptomele sau, mai curand, o consecinta a acestei atrofii o constituie teama de a mai spera.

Una dintre persoanele care m-au „inviorat” zilele trecute imi era cunoscuta de multi ani, de cand a venit sa ma viziteze la domiciliu, in acele vremuri in care boala imi pusese limite drastice si depindeam de bunavointa altora de a ma vizita, pentru a avea un minim de viata sociala si relationare in plan spiritual. Relatia a continuat si dupa ce starea mea fizica s-a mai ameliorat – am zis „mai”, pentru ca deplin va fi doar in cer, desi, nu se stie… Si aceasta relatie s-a dovedit, de multe ori, un sprijin in vreme de „restriste”.

O a doua persoana imi era cunoscuta doar cu numele si doar prin lucrarea pe care o facea si pe care o luam ca atare, beneficiind de ea, uneori, fara a banui macar ca in spatele acestei lucrari se ascund: multa munca, poate frustrari, in mod cert dependenta si dureri, mai ales emotionale. Dupa ce am luat act insa de anumite declaratii publice pe care persoana respectiva le-a facut in acest an si prin care a avut curajul de a-si descoperi situatia si de a se plasa intr-o situatie foarte vulnerabila, doar pentru a continua lucrarea pe care o facea in beneficiul altora, am realizat ca, sub un nume si o activitate, cu multe rezultate, se afla o fiinta umana, care sufera si se bucura, ca si mine. Am realizat, atunci, ca exista multi oameni, unii stiuti doar dupa nume, altii deloc, cu probleme foarte asemanatoare celor pe care noi le intampinam si cu reactii la fel de asemanatoare si ca, pentru fiecare, problema care il apasa si durerea pe care, astfel, o genereaza, sunt, ambele, mari… Dar, de curand, am realizat si altceva: ca persoana respectiva putea empatiza si nu oricum, ci intr-un mod activ. Nu stiu ce m-a uimit mai mult – gestul ei sau reactia pe care acesta a generat-o in mintea si, mai mult ca sigur, in viata mea. Cu aceasta persoana, aveam o corespondenta, oarecum sporadica, dar, in urma unui gest pe care l-a realizat zilele acestea, o actiune ai carei beneficiari am fost, am realizat ca prietenii pot fi acolo unde nu te gandesti si ca Dumnezeu poate interveni prin caile si prin oamenii pe care nu le-ai inclus nicidecum in planul tau… O boare pentru mine, invioratoare pentru increderea mea in Dumnezeu si in oameni.

O alta supriza fericita am avut-o azi, ceea ce ma face sa sper ca „anul negru” se apropie de sfarsit (da, a fost unul dintre cei mai grei ani din viata mea; in top este, oricum, anul in care m-am imbolnavit). Cunostinta acestei persoane am facut-o prin intermediul primeia, amintite nenominal. … Si nu imi venea sa cred ca am intanit un astfel de om! Desi intalnirea a fost foarte scurta, m-a impresionat profund, pentru ca, dupa parerea mea, omul acela era „imbracat cu Hristos”.

Au fost experiente care m-au scos cumva din aridul dezolarii spirituale si nu doar, care mi-au reinviat cugete si trairi de multisor atipite. Si care mi-au confirmat ca ma aflu pe drumul cel bun, ca am facut alegerea buna atunci cand, inaintea altor proiecte, le-am pus pe cele care Ii erau consacrate Lui.

O intrebare m-a framantat aceste zile: Oare oamenii, atunci cand intreprind ceva, isi dau seama ce forte uriase au pornit, spre bine sau spre rau? Doar vesnicia ne va spune ce au insemnat actiunile celor trei persoane amintite si ce intreprind eu, la randul meu!…