Si printii pot deveni robi, si cei bogati pot pierde tot (I)

„Caci cine este scutit?” (Eclesiastul 9.4 pp)

Cand ne gandim la Daniel, avem in vedere un personaj biblic a carui viata pare din plin binecuvantata, atat in ce priveste existenta spirituala, cat si cea materiala. Daniel a fost un profet, un om „preaiubit de Dumnezeu” (Daniel 10.19) si un demnitar de prim rang la curtea unora dintre cei mai mari imparati ai lumii antice. Atat am vedea noi, lumina stralucitoare din viata acestui muritor sau izbavirile din genuni, minunile extraordinare precum izbavirea din groapa cu lei. Dar, viata lui Daniel, daca am analiza-o cu mai mult aluare-aminte, a fost una din care durerea si problemele nu au lipsit.

Un tanar, de conditie nobila, poate chiar princiara, crescut in prosperitate, obisnuit sa fie slujit, inteligent si fara vreun defect trupesc, cu o familie consacrata si iubitoare si o educatie aleasa, din punct de vedere spiritual, mai mult, dintr-un popor care stie si sustine ca este poporul lui Dumnezeu si ca trebuie sa II slujeasca intr-un anume fel, nu poate sa isi doreasca:

–          Sa devina rob;

–          Sa slujeasca unui imparat pagan, capricios si crud, precum Nebucadnetar;

–          Sa fie despartit de familie si de tara sa;

–          Sa devina slujitor al imparatului, intr-un mod care ii mutila trupul si ii distrugea dreptul si posibilitatea de a avea un viitor alaturi de familie.

Nu cred ca i-a venit usor lui Daniel, cand a fost prins de cuceritori, despartit de familie si de tara sa, dus intr-un loc si catre un viitor in mare parte necunoscut, iar, din cele stiute sau banuite, unul de temut. In general, cand citim istoriile biblice sau diferite biografii de succes, ne raportam la eroi ca la fiinte umane fara sentimente, iar la incercarile lor, ca la niste probe de sarit coarda: lor le-a fost usor, doar noua astazi ne este greu. Sau daca sesizam elementul numit dificultate, nu il raportam prea mult la erou, la ce a simtit el si cum a trecut prin incercarea respectiva, cum a depasit obstacolul. Pentru noi, necazul despre care citim, timp de cateva secunde sau minute, inseamna doar intriga, suspans, putin mai multa adrenalina si o forma placuta de divertisment. Asta daca nu avem norma cu „citirea Bibliei la rand”, o data pe an, un obicei pe care nu l-am inteles, aprobat si urmat niciodata, un mod de a lectura, in care cuvintele trec alergand prin fata ochilor si departe de minte. Daca citim despre Daniel pentru a bifa condica, este foarte posibil sa nu intelegem prea multe lucruri, nici despre Dumnezeu si nici despre robul Sau. Citirea textului, pentru a nu stiu cata oara, ca pe o corvoada spirituala, nu iti poate aduce lumina spirituala. (Va urma)