Semanatori si spectatori

„Caci dupa cum ploaia si zapada se pogoara din ceruri, si nu se mai intorc inapoi, ci uda pamantul si-l fac sa rodeasca si sa odrasleasca, pentruca sa dea samanta samanatorului si pane celui ce mananca, tot asa si Cuvantul Meu, care iese din gura Mea, nu se intoarce la Mine fara rod, ci va face voia Mea si va implini planurile Mele.” (Isaia 55.10-11)

 Saptamana trecuta am fost la Gaudeamus, dar nu doar in calitate de consumator. Fie cu „fetele mele”, fie doar cu sotul, fie mai putin, fie mai mult, m-am implicat in promovarea de carte crestina, inclusiv prin distribuire de flyere. Am invatat cate ceva din aceste activitati:

–         ca, nu de putine ori, noi avem mai multe prejudecati decat cei pe care ii suspicionam de astfel de rezerve;

–         ca aparentele inseala frecevent;

–         ca, de multe ori, ceea ce faci poate parea inutil, cel putin daca privesti efectele pozitive ale actiunilor tale sau le abordezi doar din perspectiva a ceea ce omeneste consideri „rezultat”;

–         ca activitatile considerate „umile” pot fi inaltatoare, mult mai interesante, mai atragatoare si cu mai multe satisfactii decat cele „elevate” si ca

–         aceste activitati te pot lasa, dupa incheierea lor, mai nedumerit si mai dezumflat decat atunci cand le-ai lansat.

Dar, cel mai mult m-au impresionat oamenii, mai precis reactiile lor: erau surprinsi cand vedeau cuvantul Biblie scris destul de mare si unii aveau chiar exclamatii prin care isi exprimau aceasta uimire, repetand, interogativ, cuvantul pe care il vedeau scris; era ca si cum pana atunci umblasera in transa si acum reveneau la realitate.

Tot mult m-a impresionat si un fost coleg de facultate: acesta a trecut pe langa mine, iar eu i-am dat, bucuroasa, un flyer. Apoi, m-am intalnit cu el la standul unei librarii crestine (Intamplare? – Nu cred!) si el m-a intrebat de mai multe ori: „Esti bine?” si chiar „Sigur esti bine?” I-am raspuns bucuroasa si de intrevedere, dar si de ce facusem: „Da!”, dar, mai tarziu, am „decodat” intrebarea lui. De fapt, cred ca ori omul nu era bine si dorea sa stie daca si ceilalti sunt intr-o stare asemanatoare cu a lui ori, mai curand, daca implicarea mea in activitatile cu specificul pe care el il constatase era data de o stare de alterare financiara sau psihica. Si, pentru un baiat care a urmat „Scoala Inalta”, de la care a iesit cu o pregatire buna si cu aspiratii pe masura, acum posibil corporatist si publicitar, din cate stiam, a avea tangente cu religia si a recunoaste public acest lucru, intr-un fel sau altul, este curata nebunie si sinucidere socio-profesionala. Baiatul, bine crescut, a fost politicos, nu m-a jignit, dar, anumite uimiri le-a impartasit – fara voia lui…

Nu stiu ce au gandit oamenii care ne cunosc si cei care nu ne cunosc despre activitatile noastre. Dar nu asta conteaza. Conteaza, mai mult cred, ce ganduri au inspirat aceste activitati in raport cu mesajul pe care, prin activitatile noastre, l-am propagat.