Promisiuni salvatoare si instigare? – Manipulare!

„Luati seama, dar, la felul cum ascultati” (Luca 8.18)

Saptamana aceasta, la Palatul Parlamentului, au fost prezenti, la Bucuresti, reprezentanti ai Partidului Popular European, la un Congres prin care se vrea a se se salva Europa. In alta parte, dar in aceeasi zi, de debut al Congresului, la Arena Nationala, s-au intrunit lideri ai unei aliante nationale si simpatizanti ai acesteia, intr-o adunare la care se pune la cale salvarea tarii. Toti liderii percep o amenintare, isi doresc, cauta si promit salvare, indicand sau nu caile necesare, in moduri care, din perspectiva unor mituri la care apeleaza, par destul de asemanatoare.

Potrivit lui Karl Jaspers, prin mit, omul incearca sa dea sens unei lumi pe care nu o intelege si care i se pare ostila[1]. Iar dupa cum sustine Georges Ballandier, in sfera politica miturile sunt necesare, asigurând stabilitatea puterii[2]. Miturile politice au rolul de a legitima puterea si obiectivele politice, dar, avand in vedere si faptul ca miturile, in general, sunt degajate de emotii si se adreseaza palierelor emotionale, miturile politice au si un alt rol, acela de a genera actiuni de masa.

Gilbert Durand, in Structurile antropologice ale imaginarului[3], mentioneaza ca exista anumite ansambluri mitologice – Conspiratia, Salvatorul, Varsta de aur, Unitatea – care vin in intampinarea nelinistilor colective. Potrivit lui Raoul Girardet, mitul politic, desi deformeaza realitatea, se pliaza pe tensiunile ce anima diferitele structuri sociale, deoarece furnizeaza „un anumit numar de chei pentru interpretarea prezentului”, „constituind o grila care pare a ordona haosul tulburator al faptelor si evenimentelor”[4]. Evenimentele ultimelor zile de la Bucuresti au oferit o relevanta deosebita afirmatiilor acestor ganditori. Din perspectiva constelatiilor mitologice mentionate anterior, ambele „tabere” speculeaza angoasele si nemultumirile colective, propunand solutii – salvare – la probleme corect sau nu indentificate, prin unificare si schimbare (de o parte, conform unei traditii autohtone, apar si elementele conspirative).

Evenimentele mentionate au fost asemanatoare insa doar din perspectiva mentionata mai sus, a unor „tangente mitologice” ale discursului adoptat. Ramanand tot in sfera discursurilor celor doua evenimente, putem stabili nu doar sinonimii, ci si antinomii. Astfel, se poate constata ca la evenimentul „european”, dar cu impact national, au fost prezentate idei si argumente, pe cand la cel national, dar antieuropean, s-a incercat cucerirea publicului fara argumente, prin incriminare, infierare, demonizare si instigare, prin vehicularea unor mituri care, de necrezut, dar real, au cucerit publicul „civilizat” si rafinat de pe stadion: mitul poporului superior (intre rasa pura si poporul ales), injosit de straini, care are nevoie de un conducator salvator, capabil sa reuseasca prin unitatea supusilor, inteligenta si perseverenta sa, transformand aceasta tara intr-una ideala – mitul societatii ideale. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, pentru purificare, este nevoie, ca si la popoarele barbare, de sacrificare.

Discursurile paradoxale de pe Arena Nationala au fost posibile, pentru ca publicul permitea. Cele doua evenimente au avut un public radical diferit (ca si locatia – un eveniment la Palat, altul la stadion, unul pentru un public „inalt”, altul pentru vulg): la primul au fost prezente elitele politice ale Europei, iar la cel de pe stadion – masele. Dincolo de motivatii si de calitatea morala a vorbitorilor, calitatea publicului explica diferenta de discurs. Masele permit si chiar favorizeaza manipularea, discursurile care fac apel la palierele emotionale si care pot determina reactii imprevizibile, chiar violenta. Reactia oamenilor de pe stadion, inclusiv cu huiduieli, ca replica la afirmatii nationaliste si extremiste, este incredibila si infricosatoare pentru secolul XXI.

Mult timp m-am intrebat cum a fost posibil sa fie inselata natiunea germana de nazism si de Hitler, in civilizatul secol XX, si am sperat ca acest lucru nu se va mai intampla, insa acum incep sa ma indoiesc de evolutia sufletului uman si sa declin sperantele pentru un viitor lipsit de nori. Se pare ca oamenii au ramas aceiasi si reactioneaza similar in fata unor provocari similare, indiferent de perioada in care traiesc, diferenta fiind data doar de faptul ca, acum, efectul negativ poate fi mult mai mare, deoarece si mijloacele de manipulare, prin media, permit acest lucru (chiar si in cazul recentelor evenimente de la Buceresti, media a oferit o vizibilitate dezechilibrata si denaturata celor doua evenimente fals concurente). Reactia stadionului m-a cutremurat si am constientizat ca, in fata crizei, oamenii reactioneaza irational, ca niste caini de vanatoare chiar: nu este nevoie decat sa le arati tapi ispasitori si sa ii asmuti asupra lor – si vor sfasia.

Pentru crestinii care cred ca va veni o criza finala, acest lucru este cu adevarat nelinistitor, nu doar din perspectiva pericolelor carora le pot deveni victime, ci si a alegerilor proprii, care pot face victime. Caci criza naste multimi dornice de izbaviri miraculoase si monstri care se prezinta ca mesia, cu promisiuni de izbavire false, care, uneori, sunt acceptate si de persoane „curate”.

Acesti falsi izbavitori intotdeauna cauta tapi ispasitori intr-un om, un grup sau un popor, dar niciodata nu recunosc realitatea si nu o afirma public in mod onest, pentru ca, daca ar proceda astfel, ar insemna sa isi recunoasca incapacitatea de a oferi acel „bine” asteptat de „popor”. „Situatia grea a aparut si persista din cauza lui x si numai dupa indepartarea acestui x, lumea va cunoaste si prosperitatea.” Acest discurs l-a avut Hitler si, ori de cate ori aud ceva similar, mi se „incranceneaza carnea” si imi dau seama ca respectivul regim se poate transforma intr-o „vanatoare de vrajitoare”, care nu va oferi nici-o rezolvare pentru situatia reala, ci va conduce la prabusire si scufundare. Noi nu trebuie sa urmam oameni, ci principii si idei, sa luam decizii si sa actionam nu pe baza unor porniri, usor de starnit in contexte incandescente si in cadrul unei multimi. Trebuie sa fim atenti la solutiile propuse si la modul in care acestea sunt argumentate, nu sa dam credit acuzatiilor aduse si sa ne lasam incendiati de modul (frecvent) interesat si duplicitar in care sunt formulate. Deocamdata, pana acum, in tara noastra, nimeni nu a dat dovada de o deplina onestitate, pentru ca, daca ar face acest lucru, ar trebui sa promita ce a promis Churcill – „sange, lacrimi si sudoare” – si, pentru un popor care asteapta un conducator si reprezentanti jongleuri, care sa scoata bani din joben, astfel de promisiuni electorale nu ar aduce rezultate pozitive in urma proceselor de votare. Toata lumea vrea bani sau „iepuri” din joben si nimeni nu intelege ca nimeni, nicaieri pe acest glob, in aceasta perioada, in care si economii puternice sunt fracturate, nu mai poate face asa ceva. Chiar si motorul economiei chineze, care de curand duduia, a suierat si a incetinit. Cine spune acum „pace si prosperitate” nu este decat un profet fals. Lumea se clatina din temelii, se taie salarii oriunde, companii tari si prospere sunt descalificate prin ratinguri ce, in vremuri senine, nici in cele mai negre cosmaruri nu erau visate. Economiile puternice sunt deteriorate si, in ciuda interventiilor repetate ale unor organizatii mondiale salvatoare, este posibil ca aceasta criza sa le fi facut invalidate. Situatia este grea in toata lumea si, cu atat mai mult, in tara noastra. Nimic nu se va imbunatati peste noapte. Nu o sa ne duca nimeni pe acele culmi la care nu am ajuns in secole si decenii si nici in ani mai buni.

Conducatorii politici, cu discursul lor ipocrit si acuzator, dovedesc o rautate care se vrea manifestata si legitimata, o violenta vulgara sau rafinata, dar care se vrea justificata. Pentru un om „civilizat”, dar mai ales pentru un crestin, trebuie dat un sfat: sa respectam pe cei de langa noi, sa nu folosim invective sau sa devenim agresivi. Nu suntem in tarile razboinice ale lumii a treia, ca sa folosim maceta, fie verbal, fie fizic. Nu trebuie sa dam curs apelurilor emotionale si nici unor argumente precum argumentul majoritatii, cel al prosperitatii sau cel de salvare dintr-o lume in scufundare. Aceste „argumente” nu trebuie sa fie luate in considerare, conducatorii politici au manipulat frecvent multimile cu argumente-momeala de acest tip si, dincolo de exemplul lui Hitler, putem citi si Evangheliile, ca sa ne dam seama ca si istoria mantuirii noastre le mentioneaza. Astfel, Isus a fost rastignit la cererea majoritatii, deoarece nu a implinit cererile acesteia pentru painea pe care oamenii isi doreau sa o aiba mereu si nu a oferit poporului eliberarea pe care o astepta. Salvatorul care i-a dezamagit a fost prezentat de catre conducatori ca „tap ispasitor” si a fost rastignit. Vor fi ani grei si, daca nu acceptam acest lucru, opiul propriilor sperante false ne va ameti/amuti mintea si trezi/ascuti instinctele, iar amorteala noastra intelectuala si efervescenta emotionala vor fi explotate de oameni lipsiti de scrupule si, astfel, putem ajunge sa facem pacate acum neanticipate si, ulterior, amarnic si, poate, zadarnic regretate.


[1] Karl Jaspers, Texte filosofice, Bucuresti, Editura Politica, 1986, p. 162.
[2] Georges Ballandier, Scena puterii, Oradea, Editura Aion, 2000, p. 121.
[3] Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere in arhetipologia generala, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 1998.
[4] Raoul Girardet, Mituri si mitologii politice, Bucuresti, Editura Institutului European, p. 4.