Povestea unui fulg de zapada

„Dar acum, in Hristos Isus, voi, care odinioara erati departati, ati fost apropiati prin sangele lui Hristos. Caci El este pacea noastra care din doi a facut unul si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea”. (Efes. 2.13-14)

Din imparatia norilor, un fulg a plecat intr-o lunga si necunoscuta calatorie catre pamant. Alaturi de el, clatinandu-se, dusi de vant, zburau si alti fulgi. Dar cat de singur si de neconsolat se simtea bietul fulg, caci nu vedea pe nimeni in jurul sau care sa fie aidoma ca el. Toti fulgii erau diferiti, dar nu pareau deranjati de acest lucru. Dimpotriva, se imbratisau si dantuiau fericiti, pe cand singuraticul fulg devenea tot mai trist si se ferea tot mai mult de vecinii sai de vazduh. Si, intr-o zi, fulgul cel mic, cautand tot mai mult a se feri de cei din jur si, dorind sa nu cada pe pamant, caci aceasta insemna a se uni cu cei din jur, a cazut pe un nasuc de copil si … s-a topit. Bietul fulg a murit, pentru ca nu a vrut sa fie „lipit” de un alt individ, diferit.

Ca si fulgul mai sus-pomenit, pornim si noi in calatoria vietii cu asteptari de a gasi pe altii aidoma cu noi (desi nu stiu daca asta ne-ar face chiar atat de fericiti cum consideram, daca langa sau impreuna cu un om la fel ca noi am putea trai macar linistiti). Iar cand, pe „traseu”, realizam ca intre indivizi exista numeroase diferente, reactionam cu reticente, pe cand, multi sau toti cei din jur se bucura de semenii lor si au realizari in relatiile lor, in ciuda neasemanarilor.

A sta departe de semenul tau diferit, inseamna sa impartasesti soarta fulgului care s-a topit, inseamna sa pui punct unei frumoase istorii care nu s-a terminat de asternut. Nu ca zapada pe pamant, ci in cartile din ceruri, in care zilele tale, care nici nu au venit, asteapta sa fie consemnate, cu implinirile si cu prieteniile care nu trebuie sa fie, sub niciun pretext, ratate.