Malpraxisul – ce sa fac, ca sa il combat?

„’Caci, daca vei tacea acum, ajutorul si izbavirea vor veni din alta parte (…), si tu si casa tatalui tau veti pieri. Si cine stie daca nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la imparatie?’” (Estera 4.14)
„’Nu va temeti de ei! Aduceti-va aminte de Domnul cel mare si infricosat si luptati pentru fratii vostri, pentru fiii vostri si fetele voastre, pentru nevestele voastre si pentru casele voastre!’” (Neemia 4.14)

Astazi, ziarul „Adevarul” mentiona cazul unei femei care, probabil, se lupta cu morile de vant, incercand sa obtina sanctionarea medicului dentist care i-a „reparat” dantura, precum si despagubirile de rigoare, dar si sa schimbe Codul Deontologic al Medicului Dentist din Romania. Femeia reclama faptul ca medicul i-a executat gresit lucrarea solicitata, ca nu i s-au oferit garantii scrise si nici despagubiri pentru daunele suportate, ca, pentru sumele semnificative achitate, nu i s-a taiat nicio chitanta si ca autoritatile medicale, solicitate sa faca „lumina” si dreptate in acest caz, sunt – nicio noutate – de partea „medicului”. Nu e singurul caz de maltratare si mutilare a pacientului: recent, la Spitalul Coltea, dupa o operatie de sinuzita, un tanar s-a trezit cu 14 dinti lipsa! Nu se stie ce a obtinut pana acum si ce obtine, dar inclin sa cred ca nimic. In orice caz, nimic care sa repare greseala, sa acopere daunele si sa schimbe sistemul.

Poate ca spunem: asa ceva nu mi se poate intampla mie, pentru ca ma rog, traiesc sanatos si responsabil – si asa mai departe. O, ba da, lucrurile rele se intampla si oamenilor care cred ca sunt buni – si poate chiar sunt, iar un exemplu elocvent il constituie Iov. In cazul in care ti se intampla, cum ar trebui sa actionezi, este permis, din perspectiva religiei crestine, sa responsabilizezi, sa sanctionezi? Bunii crestini poate ca ar spune NU, insa raspunsul lor, fata de astfel de actiuni, ale caror victime pot fi sau sunt, determina modul in care alte persoane, pe viitor, vor fi abordate.

Daunele nu sunt mereu evidente, ca in cazurile mentionate anterior, cu o culpa usor de stabilit – cel putin de catre cei care nu au cunostinte in domeniu; cei care au cunostintele necesare, fie nu se decid, fie o fac prea greu, fie o fac in detrimentul celui care a suferit. Sunt numeroase cazurile de pacienti plimbati de la un medic la altul, pentru a muri sau suferi fara un diagnostic cert sau pentru a primi unul tardiv. In astfel de cazuri, daca ai dori sa responsabilizezi medicii care au realizat actul medical, doar aplicand un tipar sau, si mai grav, „dupa ureche” (chiar daca, ulterior, spun ca au actionat „ca la carte”), fara minte si fara suflet, chiar fara responsabilitate, ti-ai petrece restul vietii in demersuri fara finalitate, pentru ca nu ai obtine „dreptate” si nicio schimbare corespunzatoare. Asta pentru ca esti „impiedicat” de la primele trepte, reprezentate de organizatiile de profil abilitatate sa se pronunte in cazurile de culpa medicala, pe care nu o stabilesc decat arareori, iar, atunci cand o fac, sanctiunile sunt derizorii, de genul: „Georgele, stai si tu la colt cateva zile sau, mai bine, da-te dupa colt, fa-te invizibil, ia-ti si tu un concediu si, cand te intorci, profesezi iar”.

In prezent, medicii se scuza ca pacientul a fost informat, insa acest lucru nu este decat foarte rar si foarte putin adevarat. Legislatia medicala in vigoare impune informarea pacientului si acordul acestuia pentru interventii medicale, insa medicii fie nu fac acest lucru, fie o fac intr-un mod care sa ii absolve de responsabilitati, dar care nu este centrat pe pacient. Personal, cu mai multi ani in urma, am mers la un stomatolog considerat si prezentat de specialisti ca fiind bun, cu o oarecare cariera universitara si cu ceva experienta profesionala. Am considerat ca, astfel, am riscuri mai putine, informatii mai multe si rezultate mai bune, pentru ca „am incaput pe maini bune”. Numai ca, nu a fost asa cum anticipat. De la prima sedinta, domnul doctor, „responsabil”, mi-a dat o foaie la semnat, cum ca am fost informata cu privire la tot ce urma sa imi faca (in fapt, nu mi-a spus aproape nimic) si ca sunt constiena de riscurile prezentate (nu a pomenit nimic de asta) si mi le asum. Pentru ca am considerat ca asistenta domnului doctor este nepretuita si nu poate fi pierduta si pentru ca am crezut si in buna sa credinta, am semnat. Gresit. Domnul doctor, apoi, m-a plasat unui alt medic, mai incepator si, de fapt, acel medic a facut tot ce dumnealui a considerat. In conditiile in care ce era de achitat, era ca pentru un doctor mare si foarte solicitat si, bineinteles, fara niciun fel de bonulet taiat! Sa primesc informatii de la inceput cu privire la ce mi se va face si cum, cat va costa lucrarea – nimic din toate acestea nu s-a intamplat. Adica eu mi-am luat toate riscurile in cap si, orice s-ar fi intamplat, domnul doctor iesea curat. Intr-un caz ca acesta, cred ca ar fi trebuit sa am mai putina incredere in om si renumele sau si sa ma consult in prealabil putin cu Dumnezeu si Cuvantul Sau. Ceea ce nu am facut si, astfel, am platit prestatia medicala cat nu a facut si, daca ar fi aparut riscuri, as fi platit mult mai mult – si nu doar in plan financiar. Oricat de „pretiosi” si pretentiosi sau nazurosi ar fi unii medici, cred ca e mai bine sa nu semnam, daca nu stim ce ne asumam, iar daca am semnat, este bine de stiut ca legile permit ca pacientul sa ceara intreruperea actului medical, din diverse motive, inclusiv ca acesta nu s-a realizat potrivit legislatiei in vigoare sau nu s-a desfasurat potrivit cu ceea ce este scris in instiintare (corect si sigur este sa se ceara informatiile necesare pe hartie, nu sa se mentioneze doar pe hartie ca am fost informati, cand, verbal, nimic nu ni s-a comunicat sau am fost doar incurcati).

Personal, am avut multe experiente medicale nefericite, cu diagnosticari gresite sau intarziate si cu efecte nefaste asupra starii mele de sanatate, cu investigatii abuzive si eronate, cu interventii iresponsabil realizate, cu pierderea unui parinte pe patul spitalului, fara niciun fel de explicatii (ba chiar cu amenintari pentru familie, in caz ca vor exista demersuri ulterioare decesului: mama a fost informata ca, daca va face vreun demers de informare sau protest in legatura cu moartea suspecta si fulgeratoare a tatei, copiii ei vor avea de suferit, pentru ca spitalul la care tatal meu a murit era singurul spital de urgenta din oras, in acel timp). Dar acestea se intamplau in vremurile predecembriste (moartea tatalui) sau in tulburii ani ‘90, cand nu erau prea multe posibilitati pentru un pacient, nici pentru informare si nici pentru protest. Nu se vorbea atunci de drepturile pacientului, care trebuie sa fie corelate cu cele europene, nu exista atunci ceea ce o doamna doctor a numit candva „potera mediatica”. Dar, chiar daca aceste posibilitati de preventie, remediere sau indepartare exista azi, ele sunt departe de a fi aplicate „asa cum scrie la carte”. Insa, sta in puterea noastra ca, in mod politicos si cu demnitate, sa cerem sa fie aplicate, fara teama si fara jena. Iar daca nu sunt aplicate, sa protestam, respectand scara ierahica si modalitatile indicate in legislatie. Si eu am facut asta, uneori, in perioadele mai apropiate, chiar daca destul de rar cu succes.

In contact cu personalul medical, nu trebuie sa fim nici belicosi, dar nici fricosi. Viata este o comoara pe care Dumnezeu ne-a incredintat-o si care trebuie aparata – si trebuie sa facem asta si pentru noi si pentru cei dragi ai nostri si pentru toti cei din jurul nostru. Nu mereu vom face sesizari, dar trebuie sa avem curajul sa ne aparam sau sa protestam, atunci cand acest lucru se impune. Nu mereu demersurile noastre vor aduce rezultate, dar o piatra lovita in mod repetat, va sfarsi prin a fi un bolovan sfaramat, chiar daca nu de un singur om si nu imediat.

Emisiunile de televiziune care au ca subiect marile accidente aviatice aduc in atentia telespectatorilor cauzele accidentului si prezinta, de asemenea, modul in care s-au efectuat cercetarile, ce au scos aceastea la iveala, cum au fost greselile asumate, care au fost lectiile invatate si, bineinteles, masurile luate, astfel incat cele intamplate sa ramana istorie si sa nu se mai repete vreodata. Ceea ce prezinta emisiunile se intampla in realitate si, daca pasii mentionati nu ar fi parcursi, multe vieti ar fi in continuare sacrificate pe altarul indolentei, indiferentei sau al convingerilor false de „buna purtare”. Si in plan medical, chiar daca nu este vorba de accidente de proportii si de un mare numar de victime concomitente, totusi, aceste greseli, tolerate, pot duce, in timp, la un numar neinchipuit de mare de victime nevinovate si la adevarate dezastre in lumea medicala. Ceea ce mi se intampla mie nu are legatura numai cu mine, ci cu toti cei care se confrunta cu situatii similare, au nevoi si solicitari similare si acceseaza servicii medicale similare, poate chiar la aceeasi unitate medicala si chiar de la aceeasi persoana. In astfel de cazuri, a nu actiona inseamna a tolera si perpetua raul, desi, a actiona nu inseamna mereu a protesta sau a merge pana in instanta. Pentru a merge, in astfel de situatii, pe „calea cea dreapta”, nu exista o singura recomandare care trebuie aplicata; pentru a actiona just, intr-o situatie data, nu exista decat o singura solutie recomandata: cere si cauta, intai la „dreapta Poarta” si, apoi, dupa cum vei afla de acolo,  la poarta si pe calea care ti-au fost indicate.