Intoarcerea fiului risipitor (I)

„Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, si nu sunt Eu si un Dumnezeu de departe?” (Ieremia 23.23)
„Domnul mi Se arata de departe: ‚Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea!’” (Ieremia 31.3)
„Caci El nici nu dispretuieste, nici nu uraste necazurile celui nenorocit si nu-Si ascunde fata de el, ci il asculta cand striga catre El.” (Ps. 22.24)

Fiul cel mic a plecat departe, in tari straine, fara sa se gandeasca, la plecare, la ce lasa in urma, la rudele sale, ci doar la „libertate”, la posibilitatea ce i se parea ca se contureaza de a trai neingradit de reguli, fara niciun fel de oprelisti. In tara in care ajunge, in prima instanta, sperantele i se implinesc si tanarul, orb fata de consecinte, se implica in cheltuieli fara limita – risipa de orice fel. Resursele se termina si, imprevizibil sau nu, asupra acelei tari vine o foamete – cum am spune in termeni actuali, o criza financiara. Nu se mai pune problema de trai luxos, ci de supravietuire. In aceste conditii, personale si generale, accepti orice, pentru a putea iesi din problematica situatie. Tanarul este dispus pentru reconversie profesionala (daca avea vreo profesie), astfel ca accepta o slujba considerata inacceptabila pentru evrei (pilda este spusa de Isus, care era evreu, unui auditoriu format din evrei) – una care presupunea nu doar contactul cu porcii, ci un contact cu necuratiile acestor fiinte declarate in Scriptura necurate. Dincolo de toata murdaria acestei slujbe, un argat are un program, nu? Deci luxul si libertatea, pe care le ravnise atat de mult acest fiu pierdut prin lume, disparusera, fara perspectiva de a mai putea fi vreodata castigate. Dar de ce le ravnise, nu le avea in casa parinteasca din care plecase? Nostalgiile care apar pe vreme de stramtorare contureaza o alta realitate, fuga tanarului de acasa fiind, poate, doar exprimarea unor dorinte de copil prea „corcolit”.

Nu am intentionat sa sustin, in textul de mai sus, ca tinerii nu au dreptul de a pleca din casa parinteasca sau ca emigrarea este un lucru pacatos – in niciun caz si, in mod cert, nici Cel care a poruncit: „Va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu nevasta sa si cei doi vor fi un singur trup” si care Si-a trimis ucenicii in intreaga lume, nu a intentionat sa afirme asa ceva in discursul Sau. Nu cred ca acesta a fost mesajul Sau pentru auditoriul de atunci si acolo sau pentru cel de peste veacuri, de la un capat al pamantului la altul. In fond, intrega planeta si locuitorii acesteia ii apartin lui Dumnezeu (Ps. 24.1). Important este nu unde suntem fizic, spatial, ci unde suntem din punct de vedere spiritual.

Semnificatiile parabolei mentionate au fost indelung dezbatute si, printre crestini, sunt deja cunoscute, dar le amintim partial si aici: Tatal parasit – si care isi primeste fiul reintors cu multa iubire – este Dumnezeu, care ii primeste pe pacatosi in harul Sau; fiul cel mic il reprezinta pe pacatosul reintors (unele studii sustin ca este vorba de crestinul ratacit, cel care Il cunoaste pe Tatal, dar il paraseste fara motiv, stie de unde a plecat si unde se poate reintoarce si, la invitatia dragostei filiale, o face); iar fiul cel mare nu este altcineva decat sfantul nepocait, bunul legalist care activeaza plin de zel in Casa Tatalui, din obligatie si/sau cu gandul la rasplata, insa fara dragoste de vreun fel – nici pentru Tata, nici pentru frate.

Dincolo de frecvent prezentatele semnificatii majore ale textului biblic, de luat in considerare este una foarte relevanta pentru societatea actuala. Pentru ca, personal, consider ca este o mare asemanare intre stilul de viata al acestui fiu risipitor si cel pe care societatea contemporana, mai mult sau mai putin dezvoltata, l-a dat la iveala, ani la rand sau chiar decenii. Cheltuieli fara contenire si fara acoperire, pentru unii lux nemarginit, si, apoi, un „bang” inspaimantator, prabusirea, pentru multi, a acestui stil de viata „liber” si „fericit”.

(Va urma)