Gala cartii crestine: Familia, sub foc incrucisat! (I)

„Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” (Matei 19.6)

In Secretul artei de a iubi, Josh McDowell devine, dintr-un apologet al doctrinei crestine, un apologet al valorilor crestine, respectiv al familiei crestine. Abordarea sa nu este insa una dogmatica, chiar daca intentia este aceea de a-i ajuta pe crestini sa traiasca porunca „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti!”, pe aproapele tau cel care este iti este cu adevarat aproape, pe cel mai de aproape de tine.

Studii sociologice au demostrat ca dispozitia umana de acceptare, daruire si dragoste creste in raport cu distanta spatiala. Daca o persona este departe, chiar daca ar fi mai rea decat nu stiu ce zmeu din poveste sau decat „Baba-Cloanta”, pentru ca nu interferam cu ea decat foarte rar sau deloc, devine buna sau, cel putin, acceptabila. Din acest motiv, se comit si adultere, pentru ca el/ea, cel/cea cu care nu suntem obisnuiti si cu care nu impartim viata si painea, cei care sunt la o distanta respectabila par sau vrem sa ii credem mai buni decat cei care ne sunt aproape si la bine si la rau si care, mai ales la rau, se poate sa nu se ridice la inaltimea asteptarilor noastre. De aceea, Josh McDowell abordeaza subiecte precum iertarea si acceptarea celuilalt, fara a nega insa ca anumite fapte pot constitui infractiuni maritale si pot avea consecinte chiar fatale. Unul din lucrurile de baza, pe care autorul le subliniaza in lucrarea amintita, vizeaza realismul in relatii, adica abolirea miturilor semanate si cultivate prin lecturi sau vizionari ale unor productii cultural-artistice, recreative, dar nu educative, dimpotriva deformatoare in raport cu buna intelegere si abordare a vietii reale, inclusiv a celei de cuplu. De asemenea, autorul subliniaza pericolul autocratiei propriilor asteptari si opinii, in raport cu viata celuilalt si cu tot ceea ce el ne comunica. In aceste conditii, dictatorul/dictatoarea nu mai poate auzi decat ecoul propriilor ganduri, iar vederea este deschisa doar pentru umbra propriilor reflectii. Celalalt va ramane ascuns, mai mult, va fi ingropat, sub interpretari eronate.

In literatura protestanta, exista foarte multe lucrari care pun accentul pe cunoasterea partenerului, pentru o buna comunicare dintre soti, aceste doua „piese” fiind considerate de baza in mariajul actual. Dintre lucrarile care abordeaza viata de cuplu, din perspectiva tensiune-conflict – rezolvare in cunoastere si comunicare, putem aminti si:

–           Casatoria: implinire sau frustrare, de James Dobson;

–          Acum vorbim aceeasi limba, de Gary Chapman;

–           Pregateste-ti casnicia pentru a rezista in vremuri grele, de Denis si Barbara Rainey;

–           Provocarea dragostei, de Stephen si Alex Kendrick;

–           Arta de a fi casatorit, Ap Verwaijen;

–          Cele 10 porunci ale casatoriei, de Ed Young;

–          Este dragostea indeajuns?, de Glenda Haynes si

–          Secretele comunicarii, de Nancy van Pelt.

A nu se intelege ca aceste carti aduc in discutie doar polaritatea relatiei de cuplu sau natura ei conflictuala, dar demersurile analitice ale scriitorilor nu eludeaza factorii dispersivi si pe cei conflictuali, acele cauze care pot eroda relatia pana la a se ajunge la Consilierea familiei in prag de divort (da, si crestinii ajung la divort, daca nu recunosc patologia relationala si nu apeleaza la remediile farmacologice recomandate de specialisti in domeniu; dar, potrivit autorului Iosif Berce, chiar si pentru casatoriile cangrenate, chiar si in cazul unor veniri tardive la doctor, exista remedii).

P.S: Prezentarile mai detaliate, ale cartilor mentionate in articol, pot fi cunoscute, accesand paginile lor, de pe site-ul Librariei Baruc.