In presa centrala au aparut, in ultimele zile, referiri cu privire la initiativa unor clienti bancari, de a actiona in judecata institutiile financiare bancare. Motivul: clauze abuzive, camata institutionalizata. Pentru ca, „de unde nu e si bancherul cere”. Da, in tarile mai putin dezvoltate din toate punctele de vedere, precum tara noastra, multinationalele bancare au politici de creditare cu totul impilatoare. Diferentele intre costurile de accesare a creditelor intr-o tara occidentala si cele din tara noastra sunt diferente mari, chiar uriase. Comisioanele la noi sunt numeroase si „grase”, dobanzile – la fel si oscilante, ca tot ce are a face cu economia acestei tari.

Ani la rand, am fost invatati ca viabilitatea economico-financiara a agentilor economici si a persoanelor fizice depinde de sectorul bancar si ca acesta reprezinta chiar coloana vertebrala intr-o economie. Numai ca, aceasta coloana, fiind stramba, a provocat tulburari semnificative in fiziologia organismului economico-financiar. Este adevarat, un comportament patologic au avut institutiile financiare nu doar pe plaiurile natale, dar aici acesta a devenit deja malign!…

Relaxarea conditiilor de creditare nu a fost decat o capcana care a condus la o crestere masiva a profiturilor bancare. Si cum o cheltuiala atrage o alta, in multe tari debitorii au recurs la refinantare, cu ipoteci de rangul doi, adica o inglobare mai mare in datorii a nefericitului cu suflet ipotecat si o mai mare crestere a veniturilor in institutiile bancare. Desi s-ar parea ca aceste credite sunt reciproc avantajoase, in fapt, mai ales daca avem in vedere conditiile de creditare din tara noastra, sunt, in mod cert, unilaterale.

In Sfanta Scriptura se mentioneaza ca, in poporul lui Dumnezeu, era interzis imprumutul cu dobanda, dupa cum era interzis si comertul cu greutati „strambe” sau „duble”. Nu contesta nimeni ca bancile sunt organizatii comerciale si ca trebuie sa isi acopere anumite cheltuieli si sa obtina profit. Insa, a face din acest profit o tinta, cu abolirea principiilor morale, cu masuri duble, in functie de tara, fara a tine cond de stadiul dezvoltarii, ci doar de posibilitatile legale de exploatare, acest lucru in mod cert constituie un abuz si o frauda, iar din perspectiva scripturistica, un pacat. Mai mult, a prezenta doar ceea ce se obtine pozitiv printr-un credit, ascunzand consecintele accesarii acestuia, reprezinta in mod cert o oferta mincinoasa, una de genul celei pe care „camatarul sef” i-a facut-o Evei in Gradina Eden: iei un fruct in conditiile prezentate – si obtii numai privilegii; problemele nu sunt prezentate, dar vor fi experimentate.  

Copilaria este un mini-paradis pierdut pe care speram sa il regasim in viata vesnica. Descoperirea permanenta de lucruri noi si bucuria acestor descopriri, insotite de sentimentul ca esti in siguranta in cautarea noului, le pierdem, pe parcursul acestei vieti si asteptam sa le redescoperim in cealalta. Amanare sau anulare?

Oare bucuria vietii si uimirea in fata miracolului le putem regasi doar „atunci si acolo”, iar pana la acel „loc de odihna” si bucurie, nu putem avea parte decat de un cros extenuant printr-o existenta cernita? Oare Dumnezeu doreste ca viata de aici sa fie una innegurata, pentru ca doar in felul acesta avem certitudinea bucuriei viitoare?

Scriptura atesta ca evreii aveau multe zile de bucurie, iar indemnurile la bucurie, „in Domnul”, de creatia Sa, deschisa pentru cercetare si mirare, si de toate lucrarile Lui, sunt frecvente.

De curand am citit, in presa, de un tanar care, de ceva timp, traieste fara bani, nu in sensul penuriei fortate, ci in sensul alegerii de a trai fara aceste instrumente de schimb. Si, culmea, acest tanar declara ca se simte liber, bucuros, fericit! Si poate chiar este, dat fiind ca vrea sa accepte viata asa cum este si isi ia timp sa o cunoasca si sa bucure de ea! Bucuria nu este, deci, conditionata de ce avem, ci de ceea ce vrem sa avem si nu reusim „sa capatam”? Posibilitatea de a cunoaste lumea, de a-i descoperi tainele si de a ne bucura de descoperirile noastre, mereu amanata si atrofiata, este o chestiune de alegere? Se pare ca da, si aceste alegeri nu au de-a face nu numai cu banii. In fapt, alegerea aceasta este una singura, una din care deriva insa, asemeni crengilor dintr-un copac, alte alegeri. Este o alegere care Il vizeaza pe Dumnezeu, Sursa acestei existente si Descoperitorul tainelor ei. Despre cum aceasta alegere genereaza alte alegeri, care ne ajuta sa redescoperim „corola de minuni a lumii”, uimirea si bucuria, se mentioneaza, pe larg, in lucrarea Redescopera mirarea, de Ravi Zacharias. Cartea este disponibila la Libraria Baruc si poate fi comandata telefonic , prin email, prin intermediul formularului de contact sau facand cont pe site.

Criza a insemnat pentru numerosi oameni – si pentru cei mai putin cheltuitori si nechibzuiti – o lovitura dura, in plan finaciar si profesional si, din aceasta perspectiva, o zguduiala puternica a vietii personale si de familie si chiar a celei spirituale (pentru cei care aveau o viata de acest fel). O cotitura care nu aparea pe harta si, dupa colt, obstacole neanticipate si … inevitabila coliziune. Viata parca intra in descompunere si, ca in tot ce inseamna degradare, murdaria devine coplesitoare, nu doar prin provocarile problemelor exterioare, ci si prin raspunsul propriu la aceste probleme, marcat de teama, necredinta, tendinta spre compromis. Gustul unei experiente de acest fel este foarte amar, mai amar poate decat roscovele care constituiau hrana fiului rispitor…

In aceste conditii, viitorul devine intunecat de sentimentul de vinovatie pentru trecutul in mod real sau inchipuit vinovat, dar si de prezentul in care decaderea, deziluzia si durerea par sau devin totale. Incercarile esuate paralizeaza orice initiativa si orice speranta de reusita, iar sperantele se dilueaza tot mai mult, pana la disparitie… Nimic de care sa te prinzi nici in exterior si nici in tine, doar o amintire care parca se ridica peste tot acest infern… Amintirea unui Tata de care dorinta de independenta si aparenta bunastare ne-a instrainat… A acelui Tata care, ca si pe fiul ruinat din parabola, doreste si poate sa ne primeasca, pentru a ne oferi acele privilegii la care, in adancurile durerii, nu am mai sperat, nu le-am mai cerut si cautat. A acelui Tata care vrea si poate sa iasa inaintea noastra, pentru a ne oferi iertare si binecuvantare.

Inaintea acestui Tata, va invit sa veniti, chiar daca aveti un necaz foarte mare, chiar daca ati gresit si problemele cu care va confruntati sunt rezultatele unor alegeri gresite, pentru care, aparent, nu mai exista nici o sansa de „reparare”, chiar daca Tatal pare la o mare departare si nu „ a facut nimic pana acum”. El este la poarta si va asteapta, nu trebuie decat sa porniti la drum. Chiar daca nu mai aveti resursele necesare – spirituale, fizice sau materiale – El vi le poate da. Nu trebuie decat sa doriti sa veniti la El si … sa porniti… Si, in acest fel, esecul poate fi doar prilejul reintoarcerii, al unei vieti reinnoite, alaturi de El. Chiar daca nu il vedeti, Tatal deja alearga inaintea voastra.

Fiul cel mic a plecat departe, in tari straine, fara sa se gandeasca, la plecare, la ce lasa in urma, la rudele sale, ci doar la „libertate”, la posibilitatea ce i se parea ca se contureaza de a trai neingradit de reguli, fara niciun fel de oprelisti. In tara in care ajunge, in prima instanta, sperantele i se implinesc si tanarul, orb fata de consecinte, se implica in cheltuieli fara limita – risipa de orice fel. Resursele se termina si, imprevizibil sau nu, asupra acelei tari vine o foamete – cum am spune in termeni actuali, o criza financiara. Nu se mai pune problema de trai luxos, ci de supravietuire. In aceste conditii, personale si generale, accepti orice, pentru a putea iesi din problematica situatie. Tanarul este dispus pentru reconversie profesionala (daca avea vreo profesie), astfel ca accepta o slujba considerata inacceptabila pentru evrei (pilda este spusa de Isus, care era evreu, unui auditoriu format din evrei) – una care presupunea nu doar contactul cu porcii, ci un contact cu necuratiile acestor fiinte declarate in Scriptura necurate. Dincolo de toata murdaria acestei slujbe, un argat are un program, nu? Deci luxul si libertatea, pe care le ravnise atat de mult acest fiu pierdut prin lume, disparusera, fara perspectiva de a mai putea fi vreodata castigate. Dar de ce le ravnise, nu le avea in casa parinteasca din care plecase? Nostalgiile care apar pe vreme de stramtorare contureaza o alta realitate, fuga tanarului de acasa fiind, poate, doar exprimarea unor dorinte de copil prea „corcolit”.

Nu am intentionat sa sustin, in textul de mai sus, ca tinerii nu au dreptul de a pleca din casa parinteasca sau ca emigrarea este un lucru pacatos – in niciun caz si, in mod cert, nici Cel care a poruncit: „Va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu nevasta sa si cei doi vor fi un singur trup” si care Si-a trimis ucenicii in intreaga lume, nu a intentionat sa afirme asa ceva in discursul Sau. Nu cred ca acesta a fost mesajul Sau pentru auditoriul de atunci si acolo sau pentru cel de peste veacuri, de la un capat al pamantului la altul. In fond, intrega planeta si locuitorii acesteia ii apartin lui Dumnezeu (Ps. 24.1). Important este nu unde suntem fizic, spatial, ci unde suntem din punct de vedere spiritual.

Semnificatiile parabolei mentionate au fost indelung dezbatute si, printre crestini, sunt deja cunoscute, dar le amintim partial si aici: Tatal parasit – si care isi primeste fiul reintors cu multa iubire – este Dumnezeu, care ii primeste pe pacatosi in harul Sau; fiul cel mic il reprezinta pe pacatosul reintors (unele studii sustin ca este vorba de crestinul ratacit, cel care Il cunoaste pe Tatal, dar il paraseste fara motiv, stie de unde a plecat si unde se poate reintoarce si, la invitatia dragostei filiale, o face); iar fiul cel mare nu este altcineva decat sfantul nepocait, bunul legalist care activeaza plin de zel in Casa Tatalui, din obligatie si/sau cu gandul la rasplata, insa fara dragoste de vreun fel – nici pentru Tata, nici pentru frate.

Dincolo de frecvent prezentatele semnificatii majore ale textului biblic, de luat in considerare este una foarte relevanta pentru societatea actuala. Pentru ca, personal, consider ca este o mare asemanare intre stilul de viata al acestui fiu risipitor si cel pe care societatea contemporana, mai mult sau mai putin dezvoltata, l-a dat la iveala, ani la rand sau chiar decenii. Cheltuieli fara contenire si fara acoperire, pentru unii lux nemarginit, si, apoi, un „bang” inspaimantator, prabusirea, pentru multi, a acestui stil de viata „liber” si „fericit”.

(Va urma)

Marea criza economica se terminase, lumea parca revenea pe fagasuri normale, ba chiar parea cat se poate de infloritoare. Vechile norme se prabuseau si un val de aparenta libertate inunda lumea.

Apoi, un glas puternic si isteric a inceput sa se auda in Europa, proliferand amenintari si lansand doctrine, care pe unii ii speriau, iar pe altii, chipurile mai destepti, ii lasau indiferenti sau ii amuzau, considerand ca respectivul glas va deveni curand o soapta lugubra si penibila prin cine stie ce strazi infundate ale Germaniei. Asta credeau multi oameni cu pozitie sociala si/sau economica buna, fie pentru ca erau evrei si doreau sa alunge din mintea lor spectrul amenintarii, fie pentru ca iminenta concretizarii acelor amenintari nu coincidea cu planurile lor.

O atitudine de acest fel descrie si eroina cartii Calatoria contra curentului, Rose Warmer, si este vizibila si in La vitta e bella, un film in care personajul principal, fermecat de frumusetea vietii si, mai nou, de cea a persoanei iubite, nu poate anticipa si nu vrea sa creada ca antisemitii le-ar putea face mai mult rau decat ii facusera calului vopsit si mazgalit cu lozinci de ura. Tanarul care, in impudicul sau discurs de la scoala normala, da dovada ca are ceva stiinta despre doctrina superioritatii ariene (pe care o combate, sub aparenta sustinerii), in fata unei fatise amenintari ia totul ca pe o nazbatie sau, cel mult, ca pe o fapta care se limiteaza doar la sloganuri si la animale – nimic cu adevarat serios. Adica nu sunt ei chiar atat de rai pe cat vor sa para, vor doar sa ne sperie si, chiar daca ar vrea sa ne faca rau, nu pot sa ni-l faca. Unchiul, in schimb, mai intelept, cu o minte netulburata de dragoste si de bucuria unui nou loc de munca si a descoperirii mediului citadin, ii subliniaza principalul aspect: au facut-o si faptul ca au facut-o este important si de luat in considerare, inseamna ca sunt dispusi sa intreprinda orice pot impotriva demonizatului evreu. Timpul a dovedit ca antisemitii nu cu animalele aveau ce aveau si ca intentionau sa faca – si au facut cand au putut – negresit mult mai mult rau oamenilor decat cailor… Ceea ce tanarul efervescent nu dorea sa creada atunci…

Ceea ce nici Rose Warmer, protagonista cartii Calatoria contra curentului, ca tanara artista cu aspiratii mari, nu putea si nu dorea sa anticipeze in acel inceput de deceniu 3, plin de provocari si de promisiunile unor mari realizari… Ceea ce nici noi nu am putea si nu am vrea sa credem, daca ne-am afla in fata unor amenintari de acest fel. Pentru ca nu ii place nimanui sa creada ca viitorul ii rezerva ceva rau. Toti dorim si asteptam doar binele, in dreptul nostru si al celor care „sunt cu noi”, ca rude, prieteni sau cunostinte de alt gen. Toti asteptam binele in viitor, chiar daca acest bine este doar in mintea noastra si ceea ce tesem prin imaginatie, contrazicand realitatea, este cat se poate de inselator … 

P.S.1. In aceasta saptamana s-au implinit, pe 2 august, 76 de ani de la venirea la putere a lui Hitler ca Führer al Germaniei. Articolul a fost scris nu in amintirea acestui eveniment, care a insemnat inceputul unei dictaturi, ci in memoria tuturor celor a caror viata s-a incheiat prin atrocitatile comise de regimul nazist.

P.S.2. Calatoria contra curentului – povestea triumfatoarei descopriri facutade Rose Warmer si relatata de Myrna Grant este disponibila la Libraria Baruc.

P.S.3. Fimul La vitta e bella este un film in topul preferintelor mele cinematografice, un film cu adevarat bun, o drama pe care o recomand.