Fapte exteme in situatii extreme – cum as actiona eu pe timp de criza? (II)

„Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?” (Ieremia 17.9)

Consumandu-si camarazii decedati, oamenii au supravietuit. Dar nu ar fi reusit sa scape, decat daca plecau de acolo, ceea ce doi delegati au facut, trecand muntii si anuntand ca exista supravietuitori.

Dupa 72 de zile de la accident, cei 16 ramasi in viata au fost luati cu elicopterele, dincolo de muntii pe care ii infruntasera si carora le supravietuisera. Traiau, dar duceau cu ei amintiri sinistre, inclusiv pe cele legate de canibalism. Se vor acuza si vor fi acuzati pentru ce au facut si pentru cum au ales sa supravietuiasca? Lumea „civilizata” i-a scuzat, iar papa le-a oferit iertarea. Dar, dincolo de atitudinea celorlalti, este cugetul tau, cel cu care te culci si care te trage la socoteala in fiecare seara. Ce le spunea lor acest cuget, dupa ce au scapat din acele incercari teribile? Gustavo Zerbino, unul din supravietuitori, declara ca si astazi ar face acelasi lucru, in imprejurari similare, ba chiar mai devreme decat a facut-o atunci. Asta declara, poate pentru a reduce la tacere vocile cartitoare. Insa noi, daca am fi in situatii similare, ce am face?

Ce am face? Nu ce au facut ei, spunem. Dar credeti ca acei oameni si-au inchipuit, inainte de accident, ca vor consuma carne de om, in stare cruda? Sau cei despre care Biblia mentioneaza ca si-au consumat sau isi vor consuma semenii, se hotarau dinainte sa faca acest lucru? Ori cei de la Stalingrad si-au facut planuri, inainte de cumplitele batalii si de foametea indelungata si aspra, ca vor avea pe meniu carne de om? Toti cei de pe margine sunt nevinovati, iar cei implicati – inculpati! Dar si acesti inculpati au fost, candva, tot atat de nevinovati. Sau, am spune, poate, ca acei oameni erau „rai” dinainte. Dar, nu spune Biblia ca, in imprejurari extreme, oameni „gingasi si milosi” in conditii normale, mai mult, femei cu astfel de trasaturi de caracter, nu doar ca isi vor consuma semenii, dar ii vor si ucide, pentru a-i manca, iar acesti semeni vor fi chiar copiii lor! „Omul cel mai gingas si cel mai milos dintre voi se va uita rau la fratele sau, la nevasta care se odihneste pe sanul lui, la copiii pe care i-a crutat: nu va da niciunuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hraneste, fiindca nu-i va mai ramane nimic in mijlocul stramtorarii si necazului in care te va aduce vrajmasul tau in toate cetatile tale. Femeia cea mai gingasa si cea mai miloasa dintre voi, care, de gingasa si miloasa ce era, nu stia cum sa calce mai usor cu piciorul pe pamant, va privi fara mila pe barbatul care se odihneste la sanul ei, pe fiul si pe fiica ei: nu le va da nimic din pielita noului nascut, pielita iesita dintre picioarele ei, si din copiii pe care-i va naste, caci, ducand lipsa de toate, ii va manca in ascuns, din pricina stramtorarii si necazului in care te va aduce vrajmasul tau in cetatile tale.” (Deuteronom 28. 54-57). In conditiile in care o mama, in general, se sacrifica pentru copiii ei, pe vreme de criza poate sa comita pruncucidere si sa isi manance propriul copil, pentru a supravietui… In situatii extreme, pentru a-si salva viata, oamenii cei mai buni pot savarsi fapte extreme, la care, „pe vreme buna”, nu se gandisera, de care nu se credeau si nu erau crezuti in stare.

In concluzie, daca suntem tentati sa spunem ca, in situatii de criza, am avea o conduita exemplara, este posibil ca o astfel de atitudine sa nu tradeze decat o mare incredere in sine, iar buna noastra imagine de sine sa fie contrazisa, la greu, de o mai putin buna vietuire. Nu stim cum suntem sau cum vom fi, ci doar ce ne dorim sa fim, dar, in incercari majore ale vietii, doar Dumnezeu stie ce putem sa devenim…