Fapte exteme in situatii extreme – cum as actiona eu pe timp de criza? (I)

„Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?” (Ieremia 17.9)

Pe 13 octombrie 1972, un avion militar uruguyan se indrepta catre Chile, cu 45 de oameni la bord. Pasagerii erau tineri sportivi, membri ai unei echipe de rugby, rude ale acestora si membri ai echipajului.

Meciul la care mergeau era, probabil, important pentru ei, daca la bord erau si rude. Speculand, calatoria era una placuta si doar fricosii puteau sa se teama. Evenimentele nefaste sunt pentru altii si pentru alte imprejurari. In ciuda vremii rele si a unei escale impuse de tulburarile atmosferice, niciunul dintre cei de la bord nu anticipa dezastrul care urma… Temeri, poate aveau unii pasageri, si acestea s-au conturat mai ales la traversarea zonei de turbulente, care preceda, cu doar cateva zeci de minute, aterizarea.

In filmul „Alive”, care ecranizeaza tragedia aviatica produsa in Muntii Anzi, in 1972, o femeie de la bord ii spune pasagerei de langa ea, cu un sentiment de usurare si eliberare traita anticipat (prematur), ca mai sunt 15 minute si aterizeaza avionul. Adica, vezi bine, ce a fost greu a trecut, pentru ca suntem aproape de sfarsitul calatoriei, pericolul a trecut. Dar, pana nu ai ajuns la liman, sa nu spui ca riscuri nu mai sunt. Pericolul se ivea si avea sa ii loveasca in curand, crunt.

In cateva minute, avionul s-a lovit de munti, s-a dezmembrat si s-a prabusit. 12 pasageri au murit pe loc, altii au murit in zilele urmatoare, iar unii au disparut in momentul accidentului. Restul, dintre care o parte serios accidentati, au ramas sa lupte pentru supravietuire, la peste 4000 de metri altitudine, fara hrana, fara haine, fara caldura, in conditii termice teribil de aspre, cu temperaturi ce coborau noaptea la minus 40 de grade. Multi dintre cei scapati din accident, aproape jumatate, aveau sa plateasca muntelui cel mai scump tribut – viata.

Asa cum toti oamenii spera ca vor fi izbaviti, de Dumnezeu si/sau de oameni, supravietuitorii au asteptat si ei ajutorul care nu a mai venit. La un moment dat, au aflat, printr-un dispozitiv radio, ca fususera abandonate cautarile pentru posibilii supravietuitori ai accidentului din Anzi. Afectati de frig si foame, „oamenii muntelui” s-au confruntat cu alegeri pe care niciunul din noi nu isi doreste sa fie pus in situatia de a le lua. Daca suntem onesti cu noi insine si ne recunoastem vulnerabilitatea, nu am spune foarte siguri pe noi: indiferent de situatia in care voi fi pus, eu nu imi voi trada principiile. Si Petru a spus asa, dar, in fata primejdiei, reactia lui a dovedit contrariul.

Bucurosi ca au scapat si dornici sa traiasca, dar si ingroziti de situatia cu care se confruntau si de lipsa oricarei perspective de eliberare, supravietuitorii au luat o decizie cutremuratoare: aceea de a-si prelungi zilele consumand trupurile pasagerilor morti. Pentru ca tinerii erau religiosi, a avut loc si o dezbatere preliminara, cu analizarea punctelor de vedere pro si contra, inclusiv din perspectiva teologica – sa consume sau nu carne de om? Bineinteles ca erau aduse si argumente pro, pentru ca oamenii doreau sa aiba si astfel de argumente, iar actiunile lor demonstreaza care puncte de vedere au prevalat. Sau poate ca nu opiniile s-au impus, ci dorinta indarjita de a trai, cu orice pret. Astfel incat, pentru a-si legitima intentiile sau actiunile, cei implicati si-au cautat argumente – si nu este prima data in istorie cand fiintele umane procedeaza in acest mod, trecand chiar si peste convingerile lor religioase sau incercand sa le ajusteze corespunzator diferitelor contexte. In cartea „Refugiul”, Corrie ten Boom mentioneaza ca un evreu, ascuns in casa lor, in conditiile lipsei acute de alimente din timpul celui de al doilea razboi mondial, este somat de sora eroinei-autoare sa consume si mancare considerata de evrei „necurata” – carne de porc. Fugarul mananca si, dupa masa, satisfacut de articolul alimentar nou-introdus in dieta, declara ca banuieste ca exista o scuza pentru fapta sa in Talmud si ca o va cauta. Si, chiar daca scuza nu exista, sigur urma sa o gaseasca, adaptand textul dorintelor sale. Daca ne spune constiinta ca am gresit sau macar avem dubii, ne cautam justificare pentru faptele noastre. (va urma)