Dragostea in vremea incercarilor – o fascinanta poveste contemporana de dragoste

„Apele cele mari nu pot sa stinga dragostea, si raurile n-ar putea s-o inece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decat dispret.” (Cant. Cant. 8:7)

Ziua Indragostitilor – o zi cu declaratii de mare iubire si cu multa daruire. Dar oare cat o fi de mare si, mai ales, cat de statornica este dragostea aceasta care, in zile declarate de societate ca fiind dedicate dragostei, se vrea cu ardoare manifestata, iar in celelalte zile, mai profane pentru iubire, este sub pres maturata si acolo uitata. Cei care nu au trecut pe la altar, pentru aceasta zi s-au scormonit in buzunar, dar au ezitat si poate vor mai ezita mult si rau sa isi dea inima si viata in dar. In timp ce, multe dintre cuplurile casatorite, care azi isi daruiesc inimioare de plus si isi jura o viata impreuna in puf, maine vor uita de juraminte sau se vor uita dupa vant si nori, daca li se va aduce aminte. Cand dragostea este manifestata doar „la zile sfinte”, nu e de mirare ca existenta cuplurilor scrise in scripte are zilele numarate si, astfel, multe, chiar dintre cele care pareau (pentru ca pozau) implinite si fericite, ajung sa aiba statusul de „divortate”.

Dar de ce aceia, care si-au jurat – si poate chiar dorit – sa ramana pentru totdeauna impreuna, atat la bine, cat si la rau, sfarsesc prin a nu mai dori sa ramana impreuna nici macar la bine, daramite la rau, si prefera sa treaca printr-un proces de divort si sa ramana singuri? Ce se intampla, ce au facut cei doi nu prea bun de au ajuns straini sau chiar vrajmasi pe drum?

Unele cupluri nu reusesc, din pacate, sa depaseasca un comportament infantil si egoist, lasand ca motivele de disensiune sa persiste, cand acestea, prin comunicare cu atentie si respect, dar si prin cesionarea unor drepturi la care partenerii tin, cu tarie si cu manie, ar putea fi, daca nu pe deplin rezolvate si eradicate, macar atenuate. Insa cum fiecare vrea sa aiba „ultimul cuvant” si nimeni nu vrea sa puna „punct” decat „in aceste conditii”, disensiunile escaladeaza pana cand relatia se fisureaza si explodeaza. Si, astfel, ce ar fi putut fi frumos devine un vis urat, din care cei doi se trezesc atunci cand nu mai este nimic de facut, caci au facut deja tot ce au putut… au divortat. Fiecare si-a luat sau si-a lasat jucariile ori copiii, dupa cum hotarea instantei a precizat si … a plecat – sau a ramas, intr-un cuib gol, ca un pui de pripas. Dintr-o astfel de relatie facuta farame, daca se mai poate face ceva, numai Dumnezeu ar putea spune!…

Cei doi combatanti, dupa ce timpul si distanta i-au mai temperat, incep, poate, sa se gandeasca altfel unul la altul si sa inteleaga faptul ca nu lipsa dragostei i-a despartit si ca numai cu asta nu ramai unit. Incep sa priceapa si sa regrete ca nu au fost aliati, ca s-au despartit din cauza unei atitudini egoiste, in primul rand, si sa accepte ca erau multe lucruri bune in celalalt, pe care nu l-au ascultat si nu l-au incurajat, cu care nu au solidarizat si nu au colaborat corect pentru a aborda problemele vietii acesteia. „Este vina ta, ca s-a intamplat asta!” sau „Este vina ta, pentru ca inca traim asa! Daca ai face si tu ceva, pentru a scapa!” Dar, dupa despartire, cand nu mai exista un tap ispasitor, cand trebuie sa te raportezi singur la provocari si nu culpabilizator, incepi sa vezi ca ar fi fost mai bine ca acestea sa fie abordate cu iubire, cu adevarata dragoste, care presupune si jertfire. Dar regretele, in cele mai multe cazuri, sunt tardive. Insa in altele, nu. Uneori, Dumnezeu ofera o a doua sansa, chiar daca aceasta vine intr-o forma „dureroasa”.

Aceasta este povestea de impacare surprinzatoare a unui cuplu chinez, pe care am aflat-o abia zilele acestea, desi a fost mediatizata acum cateva luni. Despre ce este vorba: din motive neprecizate, doamna Su Dan a divortat de domnul Tian Xinding. La doar doua luni dupa divort, Su Dan a aflat ca sotul sau are cancer la ficat! Poate ca, pe fondul supararii, un cancer anterior s-a agravat, astfel ca, pentru a-si continua viata, Tian avea nevoie de un transplant! Desi erau despartiti, Su Dan a decis sa il salveze donandu-i o parte din ficatul sau. Poate ca cele doua luni au fost suficiente pentru a o ajuta pe Su Dan sa priveasca relatia si pe fostul sau partener altfel sau poate ca aceasta mare si grea incercare a fost ca un catalizator pentru cele mai bune ganduri si sentimente. Poate ca, in focul acestei incercari, cu focul interior al resentimentelor stins sau macar domolit, Su a constientizat ca oamenii isi pierd timpul cu lucruri de nimic si in conflict, uitand ca exista multe lucruri de care se pot bucura impreuna si de care, la moarte, se vor desparti!

Dar, pentru ca legea chineza interzice transplanturile intre partenerii necasatoriti, cei doi au facut un compromis (sau au decis ca isi implinesc astfel un nou vis) – s-au recasatorit. Barbatul a fost operat, a beneficiat de transplant, s-a vindecat si, poate, impreuna cu partenera lui a invatat, mai ales acum ca impart acelasi ficat (sediul sentimentelor, in anumite culturi), cum sa traiasca fericiti si nedespartiti pana la adanci batranete sau … pana cand moartea, pe care au dejucat-o prin dragostea lor o data, ii va desparti.

In aceasta perioada, cei care vor sa sarbatoareasca „dragostea” trimit mesaje „frumoase” si daruri mai mult sau mai putin costisitoare persoanelor „iubite”. Insa dragostea nu inseamna doar vorbe placute si ademenitoare, daruri banale si efuziuni sentimentale, care dispar, cu trecerea timpului si cu obisnuinta si, mai ales, cand viata ii pune pe cei implicati la mai mica sau mai mare incercare. Dragostea adevarata ramane dupa ce noutatea trece si timpul zboara, chiar si atunci cand soarele placutelor senzatii si simtiri paleste si necazurile o impresoara. Dragostea adevarata se ridica si dupa ce a fost ingenuncheata si iese la iveala in moduri imprevizibile, precum in povestea relatata, chiar daca situatia celor doi este una „divortata”.