Dragi protestanti, aveti pentru ce sa va rugati!

„De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta. Nu te teme de nimic, caci Eu sunt cu tine”. (Isa. 43.2)

Zilele acestea, un politician aflat, candva, intr-o situatie inaltata si, astazi, intr-una disperata, si-a exprimat frustrarile, in raport cu anumite anchete judiciare, intr-o maniera jignitoare pentru populatia protestanta, prin remarca referitoare la „cresterea exponentiala a membrilor sectelor religioase in Romania”. Nu cred ca este prea greu sa iti dai seama ca „sectanti” sunt considerati cei care sunt protestanti. Aceleasi denumiri, vechi, folosite de aceiasi oameni, vechi, chiar daca vremurile sunt noi si Occidentul asteapta alta terminologie de la noi si chiar daca sarmanii protestanti stiu ca, in aceste zile, de declarata si mult-disputata democratie si libertate de constiinta, ar trebui sa fie considerati si declarati membrii ai unor culte religioase recunoscute de stat. Este adevarat ca, in textul precizat, nu se mentioneaza, in mod explicit, cuvantul „protestant”, dar cum, pe de o parte, ani de zile, protestantii au fost numiti „sectanti”, iar, pe de alta parte, se vorbeste de „secte” care s-au inmultit, fara a se da exemple, nu este prea greu de intuit. Si, chiar daca nu „sectele” sunt subiectul articolului, ci sunt mentionate in mod „tangential”, remarca autorului poate fi considerata referentiala pentru modul in care suntem perceputi de respectivul politician si, poate, si de grupul politic sau social din care face parte. Ba chiar, acest mod de mentionare denigratoare, asa, in treacat, este mult mai jignitoare. Si este incredibil ca o persoana publica, de calibrul sustinatorului, poate face o astfel de declaratie, care, oricum ar fi privita, ca ignoranta sau aroganta, nu poate fi nici justificata si nici acceptata.

Zicerea de mai sus, redata in citat, demonstreaza ca oamenii politici stiu cam cum sta situatia noastra statistica si ca, dupa Revolutie, „ne-am inmultit”, poate nedorit. Ca am devenit multi, poate sa nu placa, pentru ca aspectul numeric este unul dintre cele de neneglijat, cand este avuta in vedere recunoasterea unui anumit cult religios, de catre stat. Sper si ma rog ca opiniile si zicerile de acest fel sa nu se mai faca auzite sau scrise, si sa nu se intample ca in timpurile lui Faraon, cand populatia evreilor, straina de crezurile egiptenilor, se inmultise in mod nedorit – si stie orice cititor al Scripturii ce idei Faraonului i-au izvodit, ca sa ii „subtieze” sau chiar decimeze! Daca se considera ca suntem sectanti si, mai mult, ca ne-am inmultit exagerat, nu ar mai fi prea multi pasi si nu ar mai lipsi decat ocazia (care, dupa cum o demonstreaza si evenimentele curente, se creeaza), pentru a anula libertatea de constiinta si a desfiinta culte recunoscute, in prezent, de stat. Daca numarul este in continuare prea mare, se pot inventa criterii de reconsiderare a calculului numarului de membri ai unei biserici, se poate face o renumaratoare, astfel incat socoteala din biserica sa „bata” cu aia de „acasa” – sa fie mai putini decat trebuie sa apara, pentru a fi luati in considerare. Asta chiar „ar da bine” la o populatie majoritara ortodoxa, mai ales ca improbabilele convingeri, dar certele impulsusuri religioase pot fi usor speculate si valorificate in scopuri electorale.

Temerile pot fi cu atat mai justificate cu cat contextul intern este destul de zdruncinat, iar cel extern nu este de invidiat, mai ales ca presa scrie de imixtiuni straine in tari vecine, de extindere a zonei de influenta ruseasca (mai corect spus, control), prin crezurile oamenilor. Mircea Popa, secretar general al Fundatiei Romania-Rusia a declarat ca „Moscova asteapta o schimbare la varf în Romania care s?-i fie favorabila”, „Din mai multe motive, intre altele si fiindca Romania este una dintre cele mai mari tari ortodoxe, iar unul dintre proiectele Moscovei de revenire la statutul de mare putere este cel de valorificare a puntilor de legatura intre statele ortodoxe. Grecia, Serbia, Bulgaria sunt tarile din afara CSI pe care Moscova le trateaza cu maxima importanta.”; „Moscova nu va putea face abstractie de aceasta mare tara ortodoxa”.

Dupa citirea acestor declaratii, m-am cutremurat, caci mi-am dat seama cat de daunator este sa fii un peste important, pentru un rechin infometat. Un exemplu relevant il constituie Ucraina, unde, de curand, cateva tinere, care au protestat impotriva unor fete taristo-pioase inalte, dar intolerante, au fost intemnitate. Ce s-a intamplat in tara vecina demonstreaza ca, acolo, libertatea de crezare, cuvantare si actionare e in ruina – si sper si ma rog sa nu se ajunga la asa ceva si pe aceste plaiuri, unde, din pacate, discursurile pravoslavnice si radicale au cautare.

Soarele este, in general, dorit. Dar soarele insangerat care apare de la „Rasarit”, sinistrul astru moscovit, nu aduce nici lumina si nici caldura, ci doar o indelungata noapte polara, un inspaimantator asfintit, care il face de nedorit. Cand acest „soare” apare, orice libertate dispare sau e cel putin mutilata, intemnitata, facuta disparuta – o „libertate” care nu poate fi decat temuta sau/si urata. O „libertate” de care orice protestant ar fi bine sa se roage sa fie pazit, de Cel care tine totul in mainile Sale si a fagaduit: „De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta. Nu te teme de nimic, caci Eu sunt cu tine”. (Isa. 43.2) In aceasta furtuna cu zvon de sfarsit, in care „Imparatii pamantului se rascoala, si domnitorii se sfatuiesc impreuna impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau” (Ps. 2.2), fiecare dintre noi trebuie sa se roage sa fie ocrotit, vindecat, inviat, dar ruga sa fie nu doar pentru sine, ci si pentru aproapele sau, fie ca face rau sau bine. Ruga sa se inalte pentru mantuire si pentru a ne putea practica credinta, asa cum ne indeamna constiinta, dar si pentru ca lucrarea lui Dumnezeu, desfasurata pentru cei din jur, prin cei care sunt animati de spiritul misionar si umbla cu Biblia in mana (dar nu doar prin acestia) sa nu fie limitata de vreo pritoceala omeneasca, transformata in hotarare judecatoreasca.