Doua tipuri de filme, doua destine

„Nu voi pune nimic rau inaintea ochilor mei; urasc purtarea pacatosilor; ea nu se va lipi de mine.” (Ps. 101.3)

Vine Pastele si televiziunile vor difuza si filme cu subiecte religioase, mai mult sau mai putin tangente crestinismului. In masura in care nu risca sa repete programul din anii precedenti sau nu se suprapun cu celelalte canale de televiziune, difuzeaza filme cu Isus, nu neaparat cu Isus cel din Biblie. De fapt, nicio productie cinematografica nu il reda pe Isus cel din Biblie, dar publicul larg, mai putin cunoscator de Biblie, dar amator de sentimente pioase in preajma sarbatorilor religioase, agreeaza filmele de acest tip.

Cel mai difuzat, cunoscut si cu priza la public este filmul Isus din Nazaret, o productie italo-britanica, realizata in 1977, in regia lui Franco Zeffirelli. Aproape nu exista an in care sa nu poti vedea acest film, pe unul din posturile de televiziune cu audienta larga, o superproductie care il imbiba pe telespectator cu mila pentru eroul de pe ecran, astfel ca acesta devine un om bun, care se milostiveste de un om bun, chinuit si ucis pe nedrept de cei rai, pe care, evident, ii condamna si cu care nu vrea sa se identifice. Nu lipseste nici admiratia fata de acest personaj principal, care face un maldar de fapte bune si salveaza o gramada de oameni din belele si care, pe deasupra, este frumos si virtuos. Ca Isus este si Dumnezeu, ca toti oamenii sunt rai si ca pacatele tuturor oamenilor, inclusiv ale bunilor telespectatori, L-au rastignit, asta nu prea reiese din film si majoritatea telespectatorilor nu gandesc si nu simt. Filmul aduce in prim-plan o tragedie, dar care nu este prezentata ca fiind a umanitatii. Totul este prezentat intr-un mod hollywoodian, cu baieti buni si baieti rai, un super-erou, frumos si bun, care lupta pentru altii si care este lovit de cei rai, dar nu infrant. Un film care sensibilizeaza, asa cum si filmele indiene reusesc, care te face sa te simti mai bun pentru un timp, dar nu sa devii mai bun pentru vesnicie. Un film destul de simplist, dupa parerea mea, cu o abordare occidentala, in care poti vedea chipuri care nu au nimic semitic (trasaturi anglo-saxone si un Isus copil arian – blond, cu ochi albastri), poti auzi replici si vedea comportamente care nu concorda cu timpul si spatiul in care au fost rostite; plus, multa ostentatie, scene care frizeaza pateticul si, bineinteles, misticism drept glazura. Din galeria filmelor care declara ca Il au ca protagonist pe Isus, acesta este insa cel mai „nevinovat” si, în opinia personala, mai apt de vizionat, pe langa Ben-Hur, care nu mai este insa difuzat. Pelicula Ben-Hur este o capodopera cinematografica, insa ecranizarea este realizata mai mult dupa romanul cu acelasi nume si mai putin dupa Biblie. Ambele evoca un Isus care te sensibilizeaza, dar pe care Il poti uita, dupa ce trece sarbatoarea cu ocazia careia filmul a fost difuzat si vizionat.

Filmul Patimile lui Hristos se concentreaza asupra ultimelor 12 ore din viata lui Isus, punand sub lupa suferintele Sale. Prin aceasta pelicula, Mel Gibson a intentionat (sau doar a vrut sa dea impresia aceasta) sa redea cat mai autentic contextul si evenimentele si, de asemenea, sa surprinda esenta a ceea ce a insemnat viata lui Isus, concentrandu-sa asupra Sacrificiului Sau. In realitate, filmul impresioneaza prin violenta scenelor, care, chiar daca spun multe despre rautatea romanilor si a evreilor si despre suferinta fizica a unui om, nu spun prea multe (si, in orice caz, nu o fac corect) despre rautatea omenirii, despre pacatul naturii umane, care L-a condamnat si torturat, si nici despre agonia spirituala pe care povara aceasta I-a provocat-o. Fimul nu il face pe telespectator sa se gandeasca la pacat si mantuire si la marea sa nevoie de un Mantuitor, pe care il poate avea in Isus Hristos. Poti sa vezi un om care sufera crunt, transformat de Gibson chiar intr-un produs fast-food, dupa cum observa un critic. Un om torturat de evrei si romani, dar, daca vrem sa evocam suferinta si cruzimea fata in fata, am putea sa ne inchipuim sau ecranizam si alte episoade ale istoriei, cu alti protagonisti, buni si rai. Drama care se consuma in acele momente, si care implica tot Universul, care ma implica si pe mine, nu se vede in productia lui Gibson, poate fi doar inserata de telespectatorul care vrea sa o vada, pentru ca o are deja in mintea sa. Pentru cei care au mai vazut filme realizate de Gibson, apetenta lui pentru o „realitate” care, pentru a fi cat mai autentic prezentata, trebuie insangerata, este ceva cunoscut, dar nu si placut – cel putin, pentru unii, categoric nu!

Chiar daca aceste filme nu au prea multa tangenta cu Isus cel din Biblie, totusi au o anumita reverenta si o intentie mai mult sau mai putin reala de a-L reprezenta. Este adevarat, productiile amintite il prezinta doar pe Isus din Nazaret, un om care a schimbat istoria si care, chiar daca a zis ca a venit sa mantuiasca omenirea, ramane un om. Peliculele mentionate sunt insa inocente, in comparatie cu alte „realizari” cinematografice, care desacralizeza total reprezentarea lui Isus si, mai mult, sunt blasfematoare. Filmul Jesus Chris Super Star este pe deplin ireverentios, facut sa socheze, cu personaje, evenimente si transpunere pe gusturile generatiei hippy, cu nuante erotice si cu nonconformism transant. Isus cel evocat in acest film nu are nimic comun cu cel biblic, in afara numelui. Din pacate, filmul a polarizat opiniile chiar si in lumea protestanta, primind aprecieri din sfera secularizata. In Ultima ispita a lui Iisus, Martin Scorsese prezinta un Isus care nu are nimic din Hristos si care nu seamana cu cel din Biblie, ci mai mult cu personajul Cain, din scrierea cu acelasi nume a scriitorului englez Byron. Prezentarea este infestata de gnosticism, dar si de alte curente de gandire si religioase, lipsite de pietate si de consecventa cu raportul biblic. Una dintre cele mai blasfematoare reprezentari ne-hristice, dar pretinse astfel, apare in filmul Visions of Ecstasy, un scurt metraj britanic, in care scena rastignirii, cheia de bolta a crestinismului, devine o scena erotica. Daca in filmul Ben-Hur, o productie cinematografica mai putin cunoscuta si vizionata in zilele noastre, dar rasplatita cu 11 Oscaruri, reverenta realizatorilor a mers pana la a nu prezenta imaginea lui Isus, in prezent, s-a ajuns la scene in care Cel de pe cruce este nu venerat, ci transformat in „obiect de batjocura”.

Vine Pastele si, ca si Pilat, omenirea se intreaba: „ce sa fac cu Isus care se numeste Hristos?” (Matei 27.22) Sarbatorile vin si trec, filmele se sfarsesc, dar intrebarea lui Pilat nu are legatura doar cu sarbatoarea pascala si cu filmele care se difuzeza in aceasta perioada. Este o intrebare pe care trebuie sa ne-o punem in fiecare zi si nu doar atunci cand vizionam filme, pe care trebuie sa ne-o punem ori de cate ori ceva sau cineva este prezentat in Numele lui Dumnezeu, pentru ca si Satana ia chip de inger de lumina si se poate da drept Dumnezeu, dar numai pentru a ne conduce departe de El. Este o intrebare pe care trebuie sa ne-o punem mereu si pentru care sa cautam raspuns numai la El.

Doua tipuri de filme si doua destine pe care aceste filme le pot trasa – unul „la stanga” (partea cu rasplata de nedorit) si altul „la dreapta” (cea cu rasplata dezirabila). Ca o concluzie, primele trei filme prezentate in acest articol – Ben-Hur, Isus din Nazaret si Patimile lui Isus – merita vazute, in aceasta ordine, dar nu si crezute, nu fara a face recurs „la Lege si la marturie” (Isaia 8.20), pentru verificarea obiectivitatii celor prezentate. Pana la urma, filmele si creatiile literare sunt realizari artistice, care nu isi propun sa redea „adevarul-adevarat”, „exact cum s-a intamplat”. Pentru cunoasterea „adevarului-adevarat”, exista raportul biblic, dar nici aici nu este redat chiar „tot ce s-a intamplat”, pentru ca, daca ar fi fost astfel, spune apostolul Ioan, s-a fi scris nenumarate carti (Ioan 21.25). Ce si cat s-a scris, s-a scris, nu mai este nimic de scazut sau de adaugat, iar Cuvantul care ne-a fost dat este suficient pentru a-L cunoaste pe Isus Hristos, pentru a crede in El si pentru a fi mantuiti prin El.