Despre suicid (II)

Care sunt cauzele unui suicid?

La aceasta intrebare, crestinii, care au tendinta de a explica totul doar prin raportarea la divinitate si la relatia om-Dumnezeu, ar raspunde, cred ca aproape invariabil: Diavolul, prin despartirea de Dumnezeu si neincrederea in El. Pare un raspuns simplist, dar doar pare. De ce?

Cei care nu Il introduc pe Dumnezeu in explicatiile lor incearca sa explice gestul suicidal din perspectiva psihologica sau sociologica, combinand insa frecvent cele doua perspective, bineinteles, cu preponderenta uneia: cauzele au de-a face fie mai mult cu individul, fie cu societatea.

Problemele launtrice sau externe exista, nu pot fi negate si acestea pot determina gesturi disperate atunci cand capata o anumita intensitate. Sinuciderea, ca act voluntar si constient, reprezinta insa hotararea individului, in raport cu aceste probleme si exprima dorinta acestuia de a scapa de ele si chiar de viata, in conditiile in care dificultatile sunt extrapolate si asimilate cu viata insasi. Perspectiva crestina il ajuta pe individ sa respinga suicidul ca solutie temporara, pentru a scapa de probleme sau generala, pentru a scapa de viata care, in momente de criza, este perceputa doar ca o mare problema. Astfel privind lucrurile, pentru actiunea suicidala prima cauza devine cea reala.

Daca decizia de a renunta la propria viata depinde doar de cel ce initiaza acest act, atunci eu nu sunt responsabil pentru ce face X sau Y. Nu? Ba da.

Nu am negat mai inainte ca acele cauze exista si pot fi deosebit de presante. Émile Durkheim, in Despre sinucidere, analizeaza si subliniaza rolul societatii in determinarea mortii voluntare. Sociologul francez coreleaza sinuciderea cu slaba integrare sociala a grupurilor si cu dezagregarea valorilor ?i normelor morale. Iar, pentru acest lucru, bisericile nu sunt responsabile, prin conducatorii si membrii lor? Pentru ca, prin factorii mentionati mai sus, noi facem ca presiunea asupra individului sa sporeasca si nu intervenim nici prin alte mijloace pentru atenuarea acestei presiuni. Personal, consider ca orice crestin ar trebui sa aiba in vedere pe semenul sau, atat pentru a slabi presiunea launtrica si pe cea exterioara, cat si pentru a-L sustine in relatia cu Dumnezeu. Un caz poate fi rezolvat, oricat ar parea de disperat: o persoana cazuta in deznadejde poate fi „adusa la viata”, daca noi Il chemam pe Dumnezeu sa intervina si pregatim calea inaintea Lui. Lazar a fost inviat, dar pentru ca surorile lui L-au chemat pe Hristos sa intervina si alte persoane prezente au dat piatra la o parte. „Cine stie sa fac un bine si nu-l face, savarseste un pacat.”