De ce nu sunt recomandate scolile private

„Nebunului nu-i este de invatatura, ci vrea sa arate ce stie el.” (Prov.18:2)

Marea Britanie. O tara civilizata, una dintre marile puteri ale lumii. O imagine glorioasa. Insa cartea O fata de preot rupe acest „tapet”, pentru a descoperi un perete murdar si deteriorat, plin de mucegaiuri morale si sociale.

Romanul lui Orwell aduce in atentie un sistem educational putred, ce ofera o falsa educatie, singura motivatie a instituitorilor scolilor private fiind banii, iar intentia parintilor, unii de o spiritualitate obtuza, aceea de a proteja copiii de ispita sau „cunostinte inutile” ori suprasaturare intelectuala, pastrandu-i, astfel, in ignoranta.

Scolile private, ca optiuni de educatie (nerecomandate) sunt „escrocherii legale” (p. 8), foarte actuale si in tara noastra. Chiar si metodele evocate sunt de actualitate, de la gradinita pana la forma de studii asa-zis universitara (care nu face, insa, nici cat o scoala profesionala). Adica promovarea unei programe false, care sa le dea parintilor iluzia unei pregatiri temeinice pentru viata si a „elevarii”. Dar ce e trecut in brosura de promovare nu va fi niciodata respectat de cei care detin si/sau administreaza aceste scoli, din economie de fonduri si din lipsa de personal calificat (care ar trebui mai mult recompensat). Ca sa aiba parintii impresia ca nu dau bani degeaba, li se pregatesc cateva lucrari cu rezultate „ochioase”, gen compuneri dictate, operatii aritmetice memorate, poezioare frumos declamate si replici in limbi straine, fara nici o pricepere recitate. „Formarea creierelor” (p. 284) nu intra in preocuparile si atributiile acestor educatori incropiti si incapabili sau bine-intentionati si formati, dar rau sau deloc motivati. Desi, pentru a-i maguli pe parinti si a-i pastra pe copii, garantandu-si veniturile, nu ezita sa laude odorul si performantele acestuia (pentru care ar fi poate capabil, dar in alte conditii).

Vrem sa fim o tara civilizata, sa ajungem pe culmi inalte, sa ne vedem copiii acolo unde noi nu am avut timp sau posibilitate de a ajunge vreodata. Si unitatile de invatamant particulare par sa ofere o mare posibilitate de realizare a acestor deziderate. Insa doar pare. Bineinteles ca nu le putem pune pe toate in aceeasi oala, dar preocuparile mercantile ale intemeietorilor si stapanitorilor sunt predominante la toate, eclipsand calitatea proceselor educationale si, pentru cei mici, chiar a sigurantei celor inscrisi.

La noi exista un proverb: „La pomul laudat, sa nu te duci cu sacul!” In dreptul organizatiilor educationale private, acest proverb este cat se poate de adevarat. Si mai exista o zicere, care se aplica in acest caz: „Nu tot ce zboara, se mananca!” Nu tot ce scrie in materialele de prezentare este adevarat: tot ce e scris si se spune, trebuie filtrat.
Nu afirm ca idealul de educatie este la stat, dar, daca pentru gradinite (unde pretentiile educationale sunt mai scazute si au prioritate cele de siguranta), se mai poate spune „da” sistemului privat, pentru scoli, de la clasa I, pana la terminarea oricarei forme de studii universitare si post-universitare, consider ca invatamantul privat nu este recomandat. In general, la noi in tara, scoala particulara este doar pentru a avea o patalama la mana si o imagine relativ „buna”.