Banii sau Viata?

„Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?” (Mat.16:26) „Arunca dar aurul in tarana, arunca aurul din Ofir in prundul paraielor! Si atunci Cel Atotputernic va fi aurul tau, argintul tau, bogatia ta. Atunci Cel Atotputernic va fi desfatarea ta si iti vei ridica fata spre Dumnezeu.” (Iov 22.24-26)

Saptamana aceasta, presa internationala si mai marii lumii au dezbatut amplu situatia din Cipru, cu privire la care nu se stie daca nu este doar un experiment si nu se va extinde si in alte zone. Oameni, care isi credeau vietile asigurate, isi vad economiile periclitate, fie prin „taxarea” propusa de organizatiile suprastatale europene si de FMI, fie prin pierderea in intregime a fondurilor depozitate in banci, in cazul in care Cipru nu isi asuma costurile salvarii tarii in conditii acceptate de puternicii lumii. Germania chiar avertizeaza (sau ameninta?) ca este posibil ca, in cazul in care Cipru nu aduce spre aprobare un scenariu de salvare plauzibil si infaptuibil in opinia sa, bancile s-ar putea sa nu se mai deschida, caci Banca Centrala nu le-ar imprumuta (lichiditatea bancilor cipriote insolvente ar urma sa fie asigurata prin imprumut).

Presupunand ca mica tara in impas va juca asa cum mai marii lumi ii vor canta, pentru a primi banii despre care se spune si se crede ca o va salva, este totusi realitatea aceasta, chiar va veni in acest mod salvarea? Pentru ca, totusi, sumele vehiculate, cu privire la care se mentioneaza ca ar reprezenta depuneri in bancile cipriote, sunt mult mai mari decat ce s-ar obtine prin imprumutare. Iar daca bancile se deschid si oamenii, firesc, navalesc pentru retrageri, presupunand ca ar exista bani pentru toti deponentii, cam ce ar mai ramane in banci? Si cum ar putea merge mai departe economia cipriota cu vistieriile goale, iar intr-o economie prabusita, ce ar mai putea face oamenii, chiar daca au buzunarele sau tainitile casei pline cu bani? Daca masina s-a stricat, o mai poate pune combustibilul in functionare? Pentru a nu strica nici masina si pentru a pastra si combustibilul, guvernul cipriot vrea sa impiedice, prin masuri legislative urgente, adoptate inainte de deschiderea bancilor, retragerile masive si haotice de capital si, mai ales, repatrierea acestora. Dar, masura disperata, pentru multi nedreapta, nu va eroda si mai mult increderea in sistemul bancar si nu va creste panica? Nu este acest conflict al gigantilor ca un pahar (plin cu un combustibil inflamabil) care se poarta peste capetele noastre neinsemnate si se va varsa peste ele? Masura propusa de UE are consecinte economice nu doar in Cipru, ci in intreaga Europa – cel putin, erodand increderea populatiei in banci (si asa erodata de criza si de serviciile bancare, in anumite tari, precum Romania, spoliatoare) si declansand o panica bancara, inca discreta, dar care, cu un nou fitil, poate deveni incendiara.

Ceea ce se vrea prevenit ar putea fi tocmai astfel infaptuit, masurile de redresare ar putea deveni masuri de scufundare. Astfel, situatia din Cipru risca sa afecteze grav combustibilul economiei – banii, care ar putea deveni fara valoare. Caci, desi se dau asigurari ca masurile din Cipru nu vor produce contaminare si nu vor afecta Europa (un purice de tara, cum s-ar putea intampla asta?), realitatea infirma astfel de informatii (auto)amagitoare. Dolarul creste in raport cu euro si, in tara noastra, moneda nationala se dezapreciaza. Intr-o lume globala, o prabusire, oricat de mica, nu poate fi izolata, ci poate aduce toata lumea in stramtorare, atat prin efectele economice, cat si prin cele politico-sociale, cu o alimentare circulara a acestor sfere afectate, mai ales cand acest „purice de tara” se adapostea pe un elefant mare. De exemplu, solutiile propuse pentru criza din Cipru deja au polarizat mari puteri precum Germania si Rusia, in functie de interesele fiecareia. In timp ce tot mai puternica si reticenta Germanie incearca sa salveze o tara europeana, fara a se mai implica financiar, cu banii magnatilor rusi, care au economii masive in bancile din Cipru, conducatorii rusi condamna „masura de salvare”, iar diferite voci opineaza cu privire la modul in care Rusia ar putea riposta, pentru a-si demonstra forta, dar si pentru a se razbuna – cu oprirea robinetului la gaze. Dar, in timp ce oprirea alimentarii cu gaze pentru Occident este doar o masura cu privire la care se fac speculatii, Rusia, a carei expunere – prin banci, companii si persoane fizice – este, pe economia cipriota, de 60 miliarde de dolari (46,3 miliarde euro), s-a declarat ofensata pentru ca nu a fost consultata cu privire la modul de solutionare a crizei cipriote si gata de a-si reconfigura rolul în acordul de bailout al Ciprului. Presedintele rus, Vladimir Putin, a ripostat nu doar verbal, ci si actional, chiar foarte ferm si pe acelasi palier financiar-bancar, demonstrand ca poate intoarce „dinte pentru dinte”, prin promulgarea, la sfarsitul saptamanii trecute, a unei legi (propuse de guvern, bineinteles), prin care bancilor straine le este interzis sa deschida sucursale in Rusia, acestea putand opera doar prin subsidiare inregistrate in tara (asupra carora se poate interveni mai usor prin nationalizare, masura care ar afecta si economiile si investitiile rusesti din Cipru, in cazul nationalizarii depozitelor din bancile cipriote). Iar premierul rus, Dimitri Medvedev, afirma ca Rusia ia in considerare reevaluarea ponderii euro in rezervele bancii centrale de la Moscova, ceea ce, dat fiind ca rezervele valutare ale bancilor centrale sunt constituite din monezile puternice pe piata valutara, echivaleaza atat cu o infirmare a puterii monezii europene, cat si cu o subminare a acesteia. Masurile economice luate in Cipru, prin implicatiile lor politice pot avea, deci, efecte uriase, atat asupra hartii UE, cat si asupra monedei europene. Ceea ce, se pare, Germania constientizeaza, dupa cum declaratiile reprezentantilor sai evidentiaza. Fata in fata cu intentiile marturisite ale cipriotilor de a iesi din zona euro si cu apropierea acestei tari liliputane de Rusia, prin negocierile recente purtate de guvernul Ciprului cu marea putere rasariteana, Angela Merkel, care nu doreste sa piarda un stat din zona de influenta europeana, dar nici sa recunoasca faptul ca, acolo unde Europa a esuat, Rusia a triumfat, intervine, sustinand: „Ciprul este partenerul nostru din zona euro si din acest motiv trebuie sa gasim impreuna o solutie“. Cat de tardive sunt aceste afirmatii revendicative si ce ar mai putea sa intreprinda Germania, pentru a se considera ca UE a avut succes si nu regres, doar istoria, ce se scrie in urmatoarele zile, ne-o poate arata si, poate, numai peste ani si ani vom putea, corect, aprecia.

Dupa citirea unor astfel de stiri, apare intrebarea (pe care am primit-o, zilele acestea, de la o prietena, pe email, in legatura chiar cu tocmai sumar analizata criza cipriota): „Incotro ne indreptam, ce se va mai intampla?”. Si, totusi, in aceasta lume, in care vestile rele vin „pe banda” si care pare din ce in ce mai nesigura, unii oameni inca isi fac planuri de izbanda si o duc aparent bine. Ca si pe Titanic, la clasa I, muzica inca incanta si ocupa. Ca si pe vremea potopului si in cea a lui Lot, oamenii ignora avertizarile si, in masura in care pot, isi vad mai departe de treburile lor, fara sa se gandeasca la faptul ca aceasta lume fracturata s-ar putea prabusi vreodata (Luc. 17:26-30).

Cati oameni se gandesc ca Dumnezeu intervine in mersul istoriei si ca, daca o face, acest lucru are de-a face si cu existentele lor? Pentru cei mai multi oameni de afaceri si investitori, criza aceasta va trece, „cu siguranta va trece” si pe ei nu ii va afecta, de parca ar fi facut legamant cu pieirea (Isa. 28:15). Nu se gandesc (si, chiar daca li s-ar spune, ar lasa sa treaca informatia pe langa ei) ca mana lui Dumnezeu poate distruge toate lucrurile pe care se bizuie lumea actuala si, odata cu prabusirea acestora, s-ar prabusi si universul lor. „Doar mana sa-Si intinda Domnul, si ocrotitorul se va clatina, iar cel ocrotit va cadea, si vor pieri cu totii.” (Isa. 31:3), scrie profetul Isaia, reluand ideea si in alt capitol: „In ziua aceea, zice Domnul ostirilor, drugul acela implantat intr-un loc tare va fi scos, va fi taiat, si va cadea, si povara care era pe el va fi nimicita, caci Domnul a vorbit.” (Isa. 22:25).

O atare atitudine ar putea fi explicata prin faptul ca nu vrem sa ne despartim de lucrurile pe care le iubim si cu care ne-am obisnuit, nu vrem sa ne lasam iluziile sa moara. Ca si Hugo Chavez, vrem sa ne agatam de viata, soptind sau strigand: „Nu vreau sa mor. Va rog, nu ma lasati sa mor”, nu vrem sa dam drumul la ata prin care suntem legati de aceasta viata, nu vrem sa privim realitatea in fata, nu vrem sa acceptam ca vine un sfarsit, fie ca este vorba de cel al finantelor noastre, al carierei, de sfarsitul acestui pamant sau de cel al fiecarui individ, un sfarsit pentru fiecare ar trebui sa fie pregatit. Si de acest „curent atitudinal” pare tot pamantul cuprins, chiar si cei care stiu ca va veni un sfarsit, ca trebuie sa se pregateasca pentru el si chiar sa il vesteasca.

„Daca toti cei din jur fac estimari in functie nu de norme si valori morale, ci de ‚realizari’ si acumulari, noi de ce nu am trai asa?”, se gandeste omul, care ar trebui sa stie ca viata e „altceva” si ar trebui traita altcumva. In capcana aceasta au cazut nu doar contemporanii, ci si oameni din alte vremuri. Unul dintre slujitorii lui Dumnezeu, Baruc, un om cu un statut respectabil in societatea antica evreiasca, vedea cum i se duc toate infaptuirile „de rapa”, din cauza asocierii sale cu nepopularul profet Ieremia, care altceva mai bun nu avea de facut sa vesteasca distrugeri si pierzare, cand fiecare avea in minte planuri si aspiratii de „realizare”.

Daca oamenii o iau intr-o directie si tu mergi in cealalta, presiunea creata s-ar putea sa te faca sa vrei sa te intorci si sa o iei si tu in directia multimii. Si cam asta era gata si Baruc sa faca, in preocuparea sa dupa lucrurile „mari”, pe care era in prag sa le piarda si dupa care lumea din epoca sa „umbla”. Pentru a-l intoarce si pastra pe drumul Sau si pe directia Sa, Dumnezeu a intervenit personal, aratandu-i lui Baruc inutilitatea unor astfel de preocupari, intr-o lume care se scufunda, context in care un singur lucru ramane important si, potrivit Cuvantului lui Dumnezeu, acest lucru ii era lui Baruc – si ne este si noua, astazi – asigurat: Viata (Ier. 45:2-5)!