Analiza unui discurs, rostit pentru anul scolar in curs

„Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea.” (Prov.22:6)

In timp ce ministrul Educatiei vrea sa coboare standardele, astfel incat si elevii lenesi sa obtina o diploma (prin BAC-ul profesional), alte persoane publice, nedelegate sa se ocupe de aceste probleme, dar dovedind mai multa pricepere si responsabilitate, sunt de alta parere. Prin afirmatiile lor, acestia sugereaza ca problemele trebuie rezolvate, nu camuflate, ca, intai, trebuie identificate problemele si, apoi, cautate solutii pentru rezolvarea lor, prin eradicarea cauzelor. Astfel, in mesajul rostit sambata, cu ocazia inceperii noului an scolar, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a recomandat o analiza riguroasa si onesta a situatiei, care este una deplorabila in invatamantul romanesc, lucru pe care rezultatele foarte slabe, obtinute la examenul de bacalaureat din acest an, o dovedesc cu prisosinta.

Dar, chiar inainte ca persoanele acreditate de Guvern sa se ocupe cu acest lucru, inaltul oficial al BOR a realizat un scurt demers analitic, identificand cauzele actualei situatii din invatamant. In opinia domniei sale, acestea sunt structurate pe doua paliere: pe de o parte, cel al aspectelor concrete, tangibile, ale existentei – si aici patriarhul a mentionat „inconsecven?a ?i instabilitatea sistemului educa?ional” – si, pe de alta parte, un plan al normelor si valorilor, unde se poate vorbi de „criza spiritual? ?i moral? din societatea româneasc?”. PF Daniel a remarcat ca societatea actuala este una mercantila, cu o ascensiune vadita a preocuparilor ce vizeaza aspectele materiale, in detrimentul celor intelectuale: „ast?zi nu mai valoreaz? mult o cultur? aleas?, ci doar o avere frumoas?”, puncta, inspirat, domnia sa. Oficialul BOR nu s-a multumit cu a incrimina, ci a formulat judecati necesare si pentru a rezolva. In acest sens, domnia sa a mentionat ca institutiile precum Biserica, Familia si Scoala ar trebui sa se implice coeziv in realizarea unei educatii care sa contribuie la formarea de indivizi responsabil moral si civic, cu respect pentru normele si valorile spirituale, dar si pentru cele democratice.

Discursul PF Daniel este laudabil, insa, uneori, intruziunea Bisericii in actul educational a fost criticata, deopotriva cu efectele acesteia, manualele de religie fiind considerate, de anumite organizatii, ca fiind inactuale si chiar inspaimantatoare, promovand crestinismul intr-un mod prea putin democratic. Alte voci critica Biserica Ortodoxa pentru duplicitate: Biserica si oficialii sai sunt acuzati, de forumistii care comenteaza stirea din „Gandul”, ca tarele identificate in societate sunt manifestate si in cadrul Bisericii Ortodoxe. Biserica acumuleaza averi, dar, in timp ce promoveaza, la nivel de discurs, educatia, practic, veniturile sale nu sunt utilizate pentru a ajuta persoane sau categorii dezavantajate, pentru a le facilita accesul la procesul educational, spun comentatorii.

Oricare ar fi comentariile forumistilor, inaltul oficial ortodox a identificat corect cauzele declinului educational, precum si solutiile, chiar daca acestea nu sunt atat de usor de aplicat. Cum ar putea, de exemplu, familia unei elev protestant sa coopereze cu adevarat, cu angajatii unei scoli, teoretic, laice, pentru propasirea inclusiv spirituala a copiilor sai? In plus, chiar daca ar fi vorba de un copil din sanul unei familii ortodoxe, atat timp cat invatamantul este laic, daca dorim sa traim intr-un spirit democratic, nimeni, nici o persoana si nicio institutie (nici membrii familiei si nici o biserica) nu pot obliga („nu pot”, in sensul de „nu trebuie”, „nu se cuvine sa o faca”!) acele cadre didactice, care nu agreeaza religia, in general sau o anumita religie, in special, sa ne formeze copiii in modul si in directia dorita de noi. Deci, din aceste perspective (dar nu doar), discursul PF Daniel este mai putin aplicabil. Pe de alta parte, reactiile cititorilor nu pot fi ignorate, si trebuie avut in vedere ca si aceastia traiesc in realitatea descrisa de PF Daniel si formuleaza observatii ce vizeaza aceeasi realitate, dar un pic diferit. Astfel, comentatorii identifica si ei probleme, dar de de data aceasta nu la „oi”, ci, preponderent, la „pastorii” lor.

Avand in vedere toate aceste opinii, pentru un cititor al Bibliei, care se vrea si traitor, cred ca se pot trage urmatoarele concluzii:

Societatea romaneasca se afla intr-un declin cert, spiritual, moral si educational. Parghiile necesare, pentru anularea acestui declin, stau atat in mana individului, cat si la indemana institutiilor: Familia, Biserica, Scoala. Cooperarea celor trei institutii fundamentale nu este mereu (sau usor) posibila, iar rolul de capatai revine familiei, care nu poate lasa educatia nici pe seama scolii si nici in cea a vreunei biserici, familia fiind cea care trebuie sa aleaga, coordoneze si supervizeze educatia copilului, in toate aspectele. Daca pentru schimbarea sistemului educational si a cadrelor didactice nu putem face mare lucru, ca membrii ai unor biserici, conducatori sau „oi”, ne putem, cred, implica in a sustine scolile care sunt organizate dupa voia Sa (sau pentru a le organiza asa). Si, mai mult, pentru a promova, cu adevarat, schimbarea, in propria viata, dar si in vietile altora, deschizandu-ne mana, inima, casa, viata – in ultima instanta, pentru cei care sunt mai putin avantajati decat noi. Trebuie sa invatam ca reforma nu se realizeaza in modul in care o concepeau fariseii, acei conducatori religiosi despre care Isus spunea ca „leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor sa le miste.” (Mat. 23.4).

Reforma se realizeaza nu atat cu masuri si discursuri, cat mai curand cu implicare reala, personala si organizationala. Responsabilitatea schimbarii atarna nu doar de anumite organizatii sau de anumite persoane, ci este a noastra, a tuturor. Populatia tarii scade, copii sunt tot mai putini, dar, chiar daca suntem tot mai putine „oi”, putem sa facem astfel incat sa mergem bogati si curati spre viitor. Un viitor care, daca noi ne facem datoria, poate fi promitator, caci „biruinta este a Domnului” (1 Sam. 17.47) si nimic nu Il „impiedica pe Domnul sa dea izbavire printr-un mic numar, ca si printr-un mare numar” (1 Sam. 14.6). Deci, astazi, daca auziti glasul Lui: „Paste mieluseii mei!” (Ioan 21.15), „nu va impietriti inimile” (Evrei 4.7.).
„Cui ai lasat acele putine oi” (1 Sam. 17.28)? Nu le-am lasat altuia, le pazesc eu! Si nimeni nu le va smulge din mana mea, dupa cum nici eu nu pot fi smuls din mana Tatalui meu! (Ioan 10.28-29)