A furat sau nu a furat – aceasta este intrebarea!

„tu, care te magulesti ca esti calauza orbilor, lumina celor ce sunt in intuneric, povatuitorul celor fara minte, invatatorul celor nestiutori, pentru ca in Lege ai dreptarul cunostintei depline si al adevarului; tu deci, care inveti pe altii, pe tine insuti nu te inveti? Tu, care propovaduiesti: „Sa nu furi”, furi?” (Romani 2.19-21)

A furat sau nu a furat, aceasta este intrebarea care apare in presa ultimelor saptamani si framanta mintile multora. Pai, dupa cum spune o comisie de asa-zisi specialisti, domnul incriminat nu a furat, pentru ca, la vremea aceea, nu exista legea care identifica si sanctioneaza ceea ce numim plagiat! Mergand pe linia de argumentare a domnilor – de la citata comisie, care face abstractie de citate – si trecand in alt domeniu, cel medical, spre exemplu, am putea spune ca, daca legea nu condamna anumite abuzuri medicale, legile universale ale meseriei, bazate pe juramantul lui Hippocrate, nu au fost incalcate!… (Si, chiar daca exista legi, exista si portite prin care persoanele vinovate pot fi scapate, iar problemele sunt, oricum, transate intai in comisiile si colegiile unde lucrurile pot fi „aranjate”. Nu ati auzit/citit de cazuri grave de abuz medical si „sentinte” prin care pesonajul faptuitor era dat cu mult inalbitor de catre cei de la Colegiul medicilor?) Asa ca, nu stiu de ce se face apel la legi (cand acestea oricum nu opereaza) si, mai ales, in institutii si de catre persoane care nu sunt abilitate sa „judece” lucrurile in acest fel. Mult si recent mediatizatul caz de plagiat era analizat intr-o Comisie de Etica, nu intr-o sala de judecata. Problema nu se punea de legalitate, de a obtine, pe cale juridica, vreo condamnare sau sanctiune, ci de ETICA, intr-un mediu care dispune de propriile lui norme de validare sau invalidare, din aceasta perspectiva, a realizarilor universitare. Iar printre aceste norme, suverane pentru lucrarile academice, sunt normele de redactare stiintifica – valabile in orice universitate si facultate, inclusiv pentru cei strambi de la Drept.

In facultatea pe care am absolvit-o, se punea mare accent pe redactarea corecta, din punct de vedere stiintific, a lucrarilor academice solicitate, iar cerintele erau normative pentru toti studentii, indiferent de anul de studiu si tipul de lucrare care trebuia predata (despre cum se redacteaza o lucrare stiintifica, am scris aici si aici). De aceste canoane m-am „lovit” (rigoarea solicitarilor, corelata cu sanctiunile anuntate, era socanta) inca din anul I, adica din perioada 2002-2003, cand, potrivit afirmatiilor Consiliului National de Etica, legislatia in vigoare era alta! Dar normele de redactare actuale erau valabile si atunci!… Si nu pot sa cred ca erau valabile numai pentru studentii de anul I, de la facultatea X, dar nu si pentru cei de la doctorat, de la facultatea Y!… Adica doctoratul nu reprezinta o forma superioara de studii, ci una inferioara? Nu pot sa cred ca un doctorand, candidat la un post de cadru didactic universitar sau activand deja in acest domeniu, nu avea habar de aceste norme. Ca doar vorbim de o forma de invatamant universitara, nu de o scoala profesionala!

Dar cazul acesta de plagiat este doar o forma mai rafinata si cu efecte mai „elevate” a unui mod de existenta consacrat si asumat de individul dornic de a obtine o imagine buna si privilegii pe masura, pe baza unor diplome, indiferent de mijoacele prin care le procura. In viata mea universitara timpurie, nu stiam multe lucruri despre cum se obtin notele si diplomele – si cred ca inca sunt in ignoranta, din acest punct de vedere. Dar am remarcat, de timpuriu, ca unii colegi (nu erau multi atunci si acolo), care promovasera examenul de admitere pentru ca se meditasera intensiv si la profesori (poate) competenti, erau obisnuiti cu sistemul „poarta-tava”, adica sa redea, ca atare, ideile care le fusesera oferite de-a gata pana atunci. Solicitarile universitare erau destul de presante si destul de multe si am remarcat ca, fata in fata cu acestea, unii cautau portite de scapare sau modalitati de rezolvare, care sa nu le compromita situatia intermediara si nici pe cea finala, dar care sa nu le aduca prea multa solicitare. Asa ca, recurgeau la pacaleala colegului X sau a colegului Y ori la preluare de lucrari de la cei din alte facultati/din anii superiori ori la copieri mai mult sau mai putin grosolane de prin carti si, uneori, si de pe Internet ori (da, se practica si asta!) la platirea unui student mai harnic si mai destept (cand prostirea nu mergea) sau a a unui cadru didactic universitar, de la alta facultate, pentru a le realiza lucrarile. Asta pentru temele de semestru. Pentru cele de licenta, nu stiu daca au fost si studenti care au procedat asa si nici nu m-am interesat, dar stiu ca, in prezent, este destul de raspandita practica de a-ti insusi, pentru lucrarile de final, munca altuia. Din pacate, exista oameni, in mediul universitar, pentru care a redacta o lucrare, chiar si fara normele in vigoare, reprezinta ceva de neconceput si de nerealizat. Sa petreci timp la biblioteca pentru studiu, sa pui informatia „cap la cap”, sa o treci prin propria minte si sa treci pe hartie ce este de tine filtrat, astea sunt pretentii abominabile. Si nici sa stai sa bati la calculator nu e placut, e consumator de timp si de neuroni, carora le sta mai bine sa fie nefolositi – in orice caz, nu in acest mod. Asa ca, oamenii in cautare de patalamale gasesc pe Internet ce au nevoie sau scaneaza carti sau dau altora sa tehnoredacteze sau, mai simplu, dau banul si iau produsul gata facut. Bine-rau, nu conteaza, diploma sa iasa.

Dar la noi in facultate exigentele erau destul de ridicate, cazurile de acest fel izolate si, atunci cand se manifestau, deveneau riscante, caci erau sanctionate. Insa, prin alte „gospodarii”, lucrurile erau privite si abordate cu mai multa lejeritate. Am aflat, astfel, ca, la alte „case”, aceste norme nici nu erau prezentate. Dar faptul ca la alte facultati si prin alte universitati „mergea si asa” nu este o justificare, pentru ca, atunci cand intri intr-o forma de studii avansata, cand vrei sa fii „doctor”, trebuie sa stii care sunt rigorile pentru a fi cu adevarat doctor, nu doar numit astfel. De aceea, chiar daca profesul nu ti-ar spune (desi nu cred ca un coordonator de doctorat ar putea omite asa ceva!), este de datoria ta sa te interesezi. Daca vrei sa faci lucrurile bine, trebuie sa te informezi – si la Biblioteca Universitara existau, si la inceputul anilor 2000, resurse, pe baza carora puteai sa te documentezi cu privire la redactarea unei lucrari academice. Personal, desi aveam experienta in redactarea de astfel de lucrari, inainte de a ma apuca de lucrarea de licenta, am consultat materialele care abordau chiar acest subiect – cum sa redactezi cat mai corect o lucrare stiintifica. Daca te apuci sa faci o prajitura, consulti intai cartea de bucate, nu te iei doar dupa ce iti spune „tante”, chiar daca este un guru in materie. In drept, se spune ca nestiinta nu te absolva de vina, nu? Si nici uzantele mediului din care faci parte. (Daca un tanar, dintr-un cartier rau famat, crescut intr-un mediu delincvent, comite o faradelege, este absolvit de pedeapsa, pentru ca nu a stiut ca acel lucru este rau si ar putea fi sanctionat?) Iar nestiinta voita, prin ignorarea surselor de informare aflate la dispozitie, este incriminatoare. Daca nu ai aflat de la X sau Y sau daca in mediul respectiv se obisnuieste/nu se obisnuieste ceva, dar ai avut la indemana resurse pentru documentare si, in ciuda posibilitatilor de informare, ai facut fapta, culpa este cu atat mai mare.

Dar, dupa cum spuneam, pentru cei mai multi delincventi din viata universitara, „copiat” inseamna „inspirat” sau „preluat”, nu „furt”, nu „plagiat”. Cazul mediatizat este doar un exemplu despre cum putregaiul porneste de la cap si afecteaza toate partile corpului academic. Daca „vladica” fura si zice ca nu a furat, mai mult, ca este mandra de ce a realizat, „opinca” de ce sa se lase mai prejos? Daca preacinstitul „vladica”, deparazitat de plagiat, clameaza cu emfaza: „’Cu adevarat, m-am imbogatit, am facut avere; si in toata munca mea nu mi s-ar putea gasi nicio nelegiuire care sa fie un pacat.’” (Osea 12.8), de ce nu i-ar calca pe urme si „opincile”? Si am multe astfel de exemple de „opinci”, despre care voi spune cateva cuvinte, cu trista convingere ca, in conditiile in care avem un conducator plagiator, istoriile de acest fel vor deveni curand obisnuite, cu deosebirea ca vor fi prezentate drept cazuri model!

Acum cativa ani, am aflat din gura unui tinerel, student la o facultate particulara de „prestigiu”, ca si-a facut lucrarea de licenta, partea teoretica, intr-o singura noapte – si era grozav de mandru de asta. Cum a reusit asa performanta? Pai avusese lucrarea unui domn si din ea se „inspirase”. De fapt, era totul „copy-paste”, nu se obosise sa citeasca si alta carte, nici macar titlul alteia nu fusese lecturat. Dar avea note de subsol, pentru ca lucrarea, pe care (nu din care) o „preluase”, avea! Cu ceva timp inainte de acest caz, cu ani buni in urma, un alt domn a oferit o lovitura increderii mele naive in onestitatea si buna-pregatire a celor care termina un masterat. Domnul, student la o facultate de la Universitate si cadru didactic chiar, a terminat lucrarea de dizertatie intr-o noapte, fara sa aiba la indemana nicio carte, ci doar suveranul Internet, iar sotia lui era foarte mandra de o asemenea „realizare”! Acelasi domn s-a inscris, apoi, la doctorat!… In Regie, unde am stat in studentie, erau multi viitori „doctori”, de ale caror activitati stiintifice si de cercetare ma indoiam foarte tare, caci pe unii ii cunosteam suficient de bine, pentru a-mi formula un punct de vedre cu privire la preocuparile, intreprinderile si capacitatile lor (imi erau vecini). Cand anumite mirari, legate de cat de curate si pe drept castigate sunt anumite titluri in aceasta tara, incepusera sa ma „roada”, a venit si admiterea la master, care se facea pe baza unei lucrari, ce se presupunea a avea o parte teoretica si una practica si sa fie, neaparat, originala; lucrarea trebuia sustinuta in cadrul unui interviu. In timp ce asteptam sa imi vina randul pentru examinare, am auzit povestiri incredibile (mi se pareau basme), despre cum s-au „pregatit” unii pentru acel examen, iar o juna, foarte frumos „aranjata”, povestea ca si-a facut lucrarea in cateva ore, dupa metoda dupa care si un alt june (si multi altii ca el) si-a facut lucrarea de licenta. Iar eu, care petrecusem o gramada de timp ca sa fac o cercetare de marketing! Destul de multi dintre cei prezenti la examen „trasesera sfori” pentru a obtine lucrari, unii habar nu aveau si nici nu doreau sa stie ce aia redactare dupa criterii „nu stiu de care”. E adevarat ca, apoi, in timpul masteratului, se vaitau si vociferau, cand ni se dadeau lucrari, ca la facultatile lor nu se cerea asa ceva si de ce si de unde sunt cerintele acestea!… O colega se suparase tare ca a primit patru pe o lucrare! Ce daca, pentru partea teoretica, se „inspirase” luand patru pagini de pe Internet, iar pentru cea practica, luase date de la un proiect realizat de firma la care lucra?… Nu conta! „Ce asteapta ‚astia’ de la noi?” Noi ne-am specializat in copiat, nu in cercetare, in prea multa judecata pentru redactare! Oricum, pe acel hol, discutand cu viitori colegi, m-am simtit ca un om „fraier”, care nu stie „sa se descurce in viata”, asa cum potentialii colegi considerau ca este corect sa faca (cu unii dintre ei am avut, apoi, si lucrari in comun si am regretat, caci frauda se indrepta, atunci, impotriva mea: acesti oameni nu fraudeaza o singura data si se opresc – ei asa vietuiesc). Nu am spus atunci nimanui, in niciun caz, cat si cum am muncit pentru a face o lucrare pe care sa o pot considera corespunzatoare, caci, desi era o forma de invatamant postuniversitar, m-as fi simtit penibil, in fata unor oameni care se felicitau ca „s-au descurcat” si fara munca, doar pe furat. Bineinteles, la acel master erau inscrise si persoane care au muncit mult si cinstit, dar interlocutorii de atunci nu se incadrau in acest tipar de dorit.

Dar falsii doctori pot vorbi si de la amvon. Mi s-a intamplat sa aud, candva, predica unui domn care afirma ca este la doctorat. Preferabil, atat pentru vorbitor, cat si pentru auditoriu, ar fi fost sa nu mentioneze acest fapt, avand in vedere ca, pentru domeniul in care isi facea cercetarea, nu era capabil sa sustina, fara fituica, puncte de vedere esentiale, discursul ii era incoerent si, cel mai grav, agramat (cu greseli gramaticale elementare). Imi venea sa mai iau cu mainile de cap sau sa spun, din jena, „Nu il cunosc!”. Pentru ca era evident ca respectivul facuse slalom prin scoala, nu avea nici macar o pregatire temeinica informala, dar, valorificand numeroasele lacune din invatamant, reusise „sa razbata” si se grabea sa obtina, in mod hilar, un titlu universitar.

Dar una dintre cele mai mari dezamagiri le-am avut cand, studiind pentru lucrarea de licenta, am descoperit nu doar paragrafe, ci pagini intregi plagiate in cursurile unor profesori universitari, care infierau cu aplomb orice abatere de la „sfintele” norme de redactare, mai ales in lucrarile finale – licenta si dizertatie. Despre unul dintre acesti profesori (unul sus-pus, de curand si membru al disputatului Consiliu National de Etica), povesteau seminaristii ca ar fi „picat”, in apropierea anului in care urma sa imi sustin si eu licenta, un student la ID. Acesta copiase, in lucrarea de licenta, un paragraf dintr-o revista de specialitate (daca povestea este sau nu adevarata, nu am de unde sa stiu, o spun cum ne-a fost relatata). Si distinsul profesor, dupa ce a venit cu revista in comisie si a dovedit contravenientului si examinatorilor plagiatul, i-a pus nota 4. Cand, in cursul acestui profesor, am gasit pagini succesive plagiate, paragrafe la rand, copiate integral si fara note de subsol, am simtit un gust cat se poate de amar. Si cand, intr-un discurs rostit la o sesiune de comunicari stintifice, acelasi profesor a spus ca, in viata, trebuie sa ai tupeu si sa te descurci, gustul a devenit si mai greu de tolerat. Dar cand, la terminarea facultatii, domnul mentionat a sustinut ca, vezi bine, ce am facut in facultate este cumva lipsit de importanta si ca altele sunt regulile in viata, gustul devenise insuportabil, caci mi-am dat seama ca si domnii profesori sunt niste impostori! Iar acest lucru mi s-a confirmat cativa ani mai tarziu, cand am aflat ca sotia unui potentat om de afaceri si nora unui fost nomenclaturist absolvea facultatea la care am studiat, intr-un mod care ii nedumerea si indigna pe absolventii din generatia aceea – si nu doar pe ei! Adica doamna intrase pe „locurile de la ID”, care sunt mult mai multe si pentru ocuparea carora nu se sustine decat un examen oral. Evident, pentru cel care poate „aranja” ceva, este buna situatia, cu atat mai mult cu cat rezultatele nu se pot contesta (nu ca la facultatea unde am fost eu studenta se putea rezolva ceva pe calea aceasta. Contestatiile niciodata nu au schimbat ceva, profesorii aceia au fost si sunt infailibili!) La forma de invatamant la distanta, durata studiilor era de 4 ani, dar doamna s-a infatisat la licenta dupa numai 3, adica durata studiilor la zi!… Fusese transferata „la zi”? Cine a vazut-o? Nimeni! Facuse doi ani intr-unul? Imposibil de crezut! Atunci? Cel mai probabil fusese transferata la zi, dar urma facultatea dupa reguli stabilite pentru cazul ei „special”, nu dupa rigorile de prezenta si de evaluare (atat de drastice!) pentru studentii de la zi! Si asta chiar in timpul mandatului de conducator al profesorului plagiator, care tocmai a dat si un celebru si denigrabil verdict de neplagiat! Sper sa nu mai avem parte de astfel de conducatori si evaluatori!… Caci, daca  „toiagul de carmuire al rautatii” va ramane „pe mostenirea celor neprihaniti”, chiar si acestia s-ar contamina si ar „intinde mainile spre nelegiuire.” (Ps. 125.3) Pentru ca, dupa cum „Mustele moarte strica si acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot asa putina nebunie biruie intelepciunea si slava.” (Ecles. 10.1)

Experientele personale negative nu se opresc, insa, aici! Vreau totusi sa mentionez si lucruri mai generale si mai bine-cunoscute. De exemplu, actualul ministru al Educatiei, care a ocupat ani buni aceasta functie si mare lucru (bun) nu a facut, se lamenta ca, vezi bine, unde au ajuns tinerii din tara asta, cu notele de la BAC, ca situatia este foarte „proasta” in ultimii doi ani. Dar, hai mai bine sa numim „slaba” aceasta situatie. Oricum am numi-o, se pune intrebarea:  de ce este asa? Pai, oare, de ce? Daca elevii sunt „slabi”, cum ar putea fi rezultatele (care „arata” situatia) altfel de cat „subtirele”? Cum sa le ingrosam, cu un retusat prin copiat? De ce avem aceste rezultate? Pentru ca exista acum monitorizare si nu se mai copiaza pe rupte, de aceea!

Din motive de sanatate, am facut facultatea mai tarziu si aveam colegi mai tineri decat mine. Unii obtinusera note foarte mari la bacalaureat, dar, apoi, mi-am dat seama ca, pentru unii, aceste rezultate erau obtinute prin fraudare. O colega, care intrase pe locurile rezervate celor din Republica Moldova (cei din aceasta tara nu sustineau examen scris, aveau locuri distincte, ocupate pe baza de interviu), imi spunea ca ea habar nu avea de istoria romanilor, ca nici nu o interesa si nu ii placea, dar, la BAC, luase o nota demna de invidiat la disciplina aceasta! Cum? Pe copiat! La asa ceva, la rezultatate triumfatoare si fraze sforaitoare vrem sa ne conduca actuala sau viitoarea guvernare? La rezultate fara nicio acoperire reala?

In aceste conditii, ce poate simti un om, care a muncit mult si cinstit, pentru diplomele sale? Se mai merita sa fii cinstit? Mai ales ca indivizii, care s-au obisnuit sa ia de-a gata ce a fost de altii realizat, isi pastreaza, de-a lungul intregii existente, atitudinea „de apucat” si, dupa cum viata o dovedeste, le si „iese”. Cum sa te raportezi la atare stari de fapt, ce sa faci? Eu, personal, am renuntat la orice gand de a mai face un doctorat! Si inainte de episodul „plagiat controversat” aveam retineri, legate de timpul alocat si munca investita, care pot afecta situatia spirituala, financiara, familiala si profesionala si, pentru cei cu probleme de sanatate, chiar medicala. Caci, daca vrei sa faci ceva in mod serios si cinstit, trebuie sa aloci timp si sa muncesti. Si, asta inseamna ca ai mai putin timp si mai putina putere pentru activitatile din care sa iti castigi existenta sau de gospodarie, pentru viata de familie si sociala si, cel mai important, pentru cea spirituala. Iar daca un doctorat nu iti este necesar, caci nu ai o cariera universitara sau un job care sa impuna acest titlu sau activitate de cercetare, de ce sa periclitezi ceea ce ai pentru ceva nenecesar? Daca ai apetit pentru cercetare, este de inteles, si fiecare decide in dreptul sau. Personal, mi-am intarit convingerea ca anumite studii le pot face individual si ca mai bine citesc „o carte”, decat sa ma zbucium pentru a face o lucrare de doctorat la nu stiu ce universitate, care da acelasi titlu si pentru lucrari plagiate! Dar asta am decis in dreptul meu. Pentru fiecare dintre cei ce citesc, nu hotararea mea trebuie sa fie un exemplu, ci deciziile trebuie luate pe baza Cuvantului lui Dumnezeu, dupa cum fiecare crede ca ii vorbeste El.

Revin: Se mai merita sa fii cinstit? Pentru raspuns, as vrea sa trimit la Cuvant, acolo unde ar trebui sa mergem pentru orice si oricand, pentru a primi mangaiere si a gasi sfat, un sfat adevarat. Pentru o situatie de acest fel, as recomanda Psalmul 73, pe care, pentru cei care nu sunt familiarizati cu Scriptura, il voi reda mai jos, partial, precum si profetul Maleahi, din care, de asemenea, voi cita, indicand, bineinteles, sursa:

„Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curata. Totusi, era sa mi se indoaie piciorul si era sa-mi alunece pasii! Caci ma uitam cu jind la cei nesocotiti, cand vedeam fericirea celor rai. Intr-adevar, nimic nu-i tulbura pana la moarte, si trupul le este incarcat de grasime. N-au parte de suferintele omenesti si nu sunt loviti ca ceilalti oameni. De aceea mandria le slujeste ca salba, si asuprirea este haina care-i inveleste. Li se bulbuca ochii de grasime, si au mai mult decat le-ar dori inima. Rad si vorbesc cu rautate de asuprire: vorbesc de sus, isi inalta gura pana la ceruri, si limba le cutreiera pamantul. De aceea alearga lumea la ei, inghite apa din plin si zice: ‘Ce ar putea sa stie Dumnezeu si ce ar putea sa cunoasca Cel Preainalt?’ Asa sunt cei rai: totdeauna fericiti, si isi maresc bogatiile. Degeaba, dar, mi-am curatat eu inima si mi-am spalat mainile in nevinovatie: caci in fiecare zi sunt lovit si in toate diminetile sunt pedepsit. Daca as zice: ‘Vreau sa vorbesc ca ei’, iata ca n-as fi credincios neamului copiilor Tai. M-am gandit la aceste lucruri ca sa le pricep, dar zadarnica mi-a fost truda, pana ce am intrat in Sfantul Locas al lui Dumnezeu si am luat seama la soarta de la urma a celor rai. Da, Tu-i pui in locuri alunecoase si-i arunci in prapad. Cum sunt nimiciti intr-o clipa! Sunt pierduti, prapaditi printr-un sfarsit naprasnic. Ca un vis la desteptare, asa le lepezi chipul, Doamne, la desteptarea Ta! Cand mi se amara inima si ma simteam strapuns in maruntaie, eram prost si fara judecata, eram ca un dobitoc inaintea Ta. Insa eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mana dreapta; ma ve calauzi cu sfatul Tau, apoi ma vei primi in slava.” (Ps. 73.1-23)
„Ati zis: ‘Degeaba slujim lui Dumnezeu; si ce am castigat daca am pazit poruncile Lui si am umblat tristi inaintea Domnului ostirilor? Acum fericim pe cei trufasi; da, celor rai le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, si scapa!’ Atunci si cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul si cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul ostirilor, Imi vor fi o comoara deosebita, in ziua pe care o pregatesc Eu. Voi avea mila de ei, cum are mila un om de fiul sau care-i slujeste. Si veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste.” (Maleahi 3.14-18)

In concluzie, Biblia spune: da, se merita sa fii neprihanit, nu pentru rasplata, ci pentru Dumnezeu, care este adevar si, daca ne gandim la rasplata, exista rasplatiri nu doar in aceasta viata. Cum recomanda si apostolul Pavel, „Orice faceti, sa faceti din toata inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care stiti ca veti primi de la Domnul rasplata mostenirii. Voi slujiti Domnului Hristos. Caci cine umbla cu strambatate isi va primi plata dupa strambatatea pe care a facut-o; si nu se are in vedere fata omului.” (Coloseni 3.23-25) Un om care se declara „copilul lui Dumnezeu” isi va face lucrarile academice ca pentru El, care a spus: „Ramasitele lui Israel nu vor mai savarsi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni si nici in gura lor nu se va mai gasi o limba inselatoare.” (Tefania 3.13) Pentru a asigura implinirea acestui deziderat, acela de a fi cinstit in toate, atat in lucruri „marunte”, cat si in cele „inalte”, cei care vor sa fie neprihaniti trebuie sa vorbeasca adesea unul cu altul, pentru a se sfatui si incuraja, dar cel mai des cu Dumnezeu, astfel incat sa aiba mereu o atitudine corecta, integral bazata pe Cuvantul Sau si conforma cu voia Sa.

UPDATE: Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti a dat un verdict cinstit: este plagiat! Felicitari celor care au avut onestitatea si curajul de a spune lucrurilor pe nume!