Sari la conținut

Cum sa daruiesti fara sa primesti

„Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi! Imparte-o in sapte, si chiar in opt, caci nu stii ce nenorocire poate da peste pamant.” (Eclesiastul 11.1-2)

Am o fire destul de caritabila, dar m-am ferit, totusi, de implicarea in anumite actiuni de binefacere din biserica, mai ales daca acestea erau initiate si realizate de oameni dornici sa impleteasca binefacerea cu misiunea de convertire. Probabil pentru ca nu am destula credinta si dragoste pentru Dumnezeu, ar spune unii, iar eu as raspunde categoric ca, de tipul celei pe care o manifesta ei, sigur nu am si nici nu imi doresc. Caci imi place sa daruiesc, oferind cu adevarat in dar, nu facand din ceea ce „ofer” o moneda prin care incerc sa obtin, in schimbul a ceva efemer, un suflet. Imi place sa ofer inaltandu-L pe Dumnezeu, fara a-i face beneficiarului capul „calendar”, incercand sa il constrang sa adere la ce cred eu…

Eclesiastul, inspirat de Dumnezeu, indeamna: „Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi! Imparte-o in sapte, si chiar in opt, caci nu stii ce nenorocire poate da peste pamant.” (Eclesiastul 11.1-2) Ce spune Eclesiastul? Citesc bine? – „Arunca”! Ce inseamna acest lucru? Inseamna sa dai neconditionat, sa dai fara a incerca sa mai tii sub diverse forme darul, sa pierzi controlul. Adica nu in felul in care ofera multi crestini:

Merge doamna Filofteia, cu a sa companioana Agripina (nume imaginate, de sfinte canonizate), la un pacatos nevoias, cu un „codru de paine” si ii spune „chiorului” (care nu vede ca i s-a adus ceva) si nerecunoscatorului (care e cam contrariat de putinatatea darului) – „Uite ce ti-am adus”, de parca ar avea un supermarket intreg in punga. Cam asa a facut odata si un domn care care, de zgarcit ce era, nici cainele nu si-l hranea, decat cu cate un botisor de mamaliga (malaiul are multa vitamina E si cainele de asta avea nevoie!), incat dadea sarmana vietate iama prin vecini sa se hraneasca, expeditii de jaf in urma carora si-a gasit nu doar painea cea de toate zilele, ci si obstescul sfarsit. Dar acest sfintisor, care si ouale nu le vindea decat dupa ce le compara, oprindu-le, evident, pe cele mai mari, s-a gandit intr-o zi sa faca si el o fapta de bunatate: A cumparat doua paini simple, albe si nu prea mari, si le-a lasat la o familie care se confrunta in acea perioada cu dificultati financiare, dar nu pana acolo incat sa aiba nevoie de sponsorizare cu paine. Pentru ca nu a gasit pe nimeni acasa, batranul – pentru ca vorbim despre un om destul de inaintat in zile, dar nu si in intelepciune si in fapte bune – s-a gandit sa faca mare surpriza (si ca sa faca el asta era intr-a adevar o surpriza, dar darul in sine si modul de daruire erau o jignire) si a agatat sacosa in poarta (sa se vada, desi putea sa o puna si intr-un cui pe dinauntru, din cate am inteles). Iar omul nu s-a oprit aici cu facerea de bine, ci a trambitat in biserica ce a facut el si unii oameni din comunitatea religioasa respectiva, fie cu minte putina, fie cu mana stransa ori cu amandoua, au fost dati pe spate de atata caritate si au facut ceva ce in niciun caz nu se face: S-au dus la persoana „ajutata” si i-au spus ce au aflat, marind astfel ofensa realizata. Dar colportorii de stiri si infaptuitorii de bine nu s-au oprit aici – au mers mai departe cu precizarea ca „vezi ce buni sunt oamenii din biserica” si au lansat si invitatia sa faca bine oropsitii sa vina si ei unde se duc asemenea oameni buni si binecuvantati pentru bunatatea lor, insinuand ca necazul este o urmare a faptului ca omul respectiv este rau si nu are de-a face cu Dumnezeu… De ce oare se mai mirau dupa aceea ca fiinta „ajutata” este incapatanata si nu se vrea crestinata, sincer, nu pricep, insa cred ca oamenilor lipsiti de bun-simt si judecata ar trebui sa li se spuna de la amvon sa fie mai prudenti cu ce le scapa din mana si, mai ales, cu ce le iese din gura (desi nu pot fi legati cu un pripon, pentru ca, pe cei plini de „zel”, nu i-ai putea opri nici daca i-ai adormi). Ca poti sa dai si o caruta de daruri, dar, daca ii dai omului sa manance cu lingura si cu coada ii scoti ochii, cum se spune in popor, sa imi fie cu iertare, dar ce vrei sa inteleaga bietul om si, mai ales, cum poti sa doresti si mai ales sa ii ceri (nu sugerezi) sa urmeze exemplul tau (daca e unul bun, s-ar putea sa se urneasca singur si sa il vezi cu tine pe drum)? Si daca nici cu o caruta de daruri nu trebuie sa procedezi astfel, cum poti sa ii ceri unui om sa isi vanda constiinta pentru doua paini… ce mai valoare are acel om in ochii tai si cum Il ofensezi si pe Dumnezeu, care a considerat ca valoarea unui om este atat de mare, incat nu poate fi rascumparat decat cu pretul Sacrificiului Sau…

Si, revenind la cele doua doamne misionare si binefacatoare, Filofteia si Agripina, ii duc unui om, poate cu adevarat lihnit, o bucata de paine cat un mizilic. Ca ele nu au citit textul din Eclesiastul care spune sa nu daruim putin, ci sa facem daruri suficient de mari, incat sa poata fi impartite in bucati mai multe – si nu doua-trei, ca asta ar mai fi treaca-mearga, ci in sapte-opt… Nu stim daca toate aceste bucati sa mearga la un loc sau sa le dam mai multor nevoitori, insa stiu ca Dumnezeu nu e zgarcit deloc!

Ajung, deci, cele doua sfinte la destinatie, scot painea, o arata demostrativ (de parca ar fi din aur sau ar avea cateva monezi inauntru) si bietul om intinde mana sa o apuce, dar ele nu dau drumul la bucata nici moarte-coapte, ci, intai, trebuie sa ii faca napastuitului considerat necredincios morala: ca de-aia il cauta raul pe acasa, ca nu il cauta el pe Dumnezeu si ca ele au venit si ii dau asta, dar sa faca bine sa vina si el la biserica si sa Ii dea atentie lui Dumnezeu. Caci, daca nu vine, data viitoare nu mai vin nici ele – si se tin sfintele de promisiune, iar oamenii cu judecata le dau dreptate, pentru ca nu vor sa faca risipa, sa arunce painea la oameni nerecunoscatori, care nu Il cauta pe Dumnezeu si care nu vor ajunga in cer… Decat asa, mai bine sa o pastreze pentru ei, caci sarmanii convertitori nu au aflat ca Dumnezeu face sa rasara soarele Sau si da ploaie peste orice om, si peste cel bun si peste cel rau (Mat. 5.45)… Nimeni nu pare sa remarce faptul ca raufacatoarele, care se cred binefacatoare, incearca sa il faca pe acel om sa se „converteasca” fortat, sa isi vanda constiinta pentru o bucata de paine (un gest mefistofelic, nu angelic) – si nici macar una mare.

Dumnezeu spune sa aruncam painea – si nu la oameni si nici macar la caini, ca sa avem satisfactia ca am vazut ce s-a ales de ea si ca a saturat un suflet flamand. Parca Dumnezeu vrea sa ne ia si satisfactia aceasta – El spune sa o aruncam „pe ape”, adica efectiv risipa, sa nu vedem niciun rezultat, eventual sa avem un gand de consolat ca, poate, o vor manca pestii. Si Dumnezeu asta vrea – ca binefacerea sa fie atat de discreta, incat nici noi sa nu fim constienti de ea, dupa cum spunea si Isus: „sa nu stie stanga ta ce face dreapta” (Mat. 6:3) si, in niciun caz, „nu suna cu trambita inaintea ta” (Mat. 6:2) sau dupa fapta ta. Dumnezeu vrea ca noi sa dam, iar restul sa lasam in seama Sa, sa lucreze El pe caile Sale ascunse.

„Si, daca nu am nicio satisfactie, nicio rasplata, de ce sa mai fac?”, se pot intreba unii pe ceea ce ei considera a fi „buna dreptate”. Daca ne gandim la rasplata (desi nu aceasta ar trebui sa fie motivatia, ci aceea de a binecuvanta pe altii cu ceea ce Dumnezeu ne-a binecuvantat), spune Eclesiastul inspirat ca rasplata va veni, dar cand Dumnezeu va voi – si S-ar putea ca El sa vrea ca acest lucru sa se intample „dupa multa vreme”, mult insemnand, la Dumnezeu, poate prea mult pentru noi, pana la incheierea istoriei acestui pamant! Adica atunci cand acei facatori de bine neavizi de rasplata imediata vor primi o adevarata plata, iar cei care se considera si declara facatori de bine vor primi poate verdictul de facatori de rau si vor ramane la Poarta, pentru ca, avizi de minuni si de convertiri, s-au pus in locul lui Dumnezeu (Mat. 25:34-46).

Din pacate si cu pacate, prin anumite feluri de „facere de bine”, omul ia locul lui Dumnezeu si, in loc sa Il lase pe El sa Il converteasca pe semenul sau, la vremea Lui, chiar daca este „multa”, si pe caile Lui, chiar nepatrunse, omul incearca sa o faca el, prin metode proprii si la vremea agreata de el. Cu piosenie ii condamnam pe cei care au convertit cu sabia, dar noi nu ezitam sa o facem cu „paine” (fara peste, ca am da prea mult si nu e placut). Ba chiar, cu mai multa onestitate si bravura (de oameni pe care nimic nu ii clinteste, nu ii schimba, nici macar Duhul lui Dunezeu), condamnam apostazia crestinilor timpurii, pentru ca au facut compromisuri atunci cand li s-au oferit beneficii – si toate acestea in timp ce ii laudam pe cei care fac compromisuri (dar nu le numim astfel…) astazi, pentru ca noi ii ademenim pe aceasta cale si pentru ca le fac in directia buna… Raul ramane rau, chiar daca este facut in Numele lui Dumnezeu, spune foarte clar Iov, cel pe care Insusi Dumnezeu l-a declarat „drept” (Iov. 1:8, 2:3, 42:7): „Vreti sa vorbiti lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Si sa spuneti minciuni, ca sa-L aparati? Vreti sa tineti cu El si sa faceti pe aparatorii lui Dumnezeu? Daca va va cerceta El, va gasi bine oare? Sau vreti sa-L inselati cum inselati pe un om? Nu, nu; ci El va va osandi, daca in ascuns nu lucrati decat partinindu-L pe El.” (Iov.13.7-10)

Poate ca acest articol va fi rastalmacit, de fiecare dupa cum a gandit si vietuit, ca sa nu mai simta condamnare si sa nu aduca schimbare. Astfel ca, unii, mai economi, se vor gandi ca, daca nu trebuie stanga sa stie ce face dreapta, mai bine sa trec chivernisitul leu din buzunarul stang in cel drept si sa nu mai dau nimic. Sau, de teama convertirilor disimulate, unii vor declama ca nu e bine sa facem fapte de caritate, ca doar oamenii se pot hrani si numai cu cuvinte sacre – altii, nu noi. Sau ca trebuie sa dam chiar aruncand pe „apa sambetei”, adica fara sa cercetam si fara sa alinam/incurajam, pentru ca, daca intram cu plasa in mana, ar trebui sa ne scoatem Cuvantul din minte si din inima. Asa ceva nu am spus eu, sa ma ierte Dumnezeu, iar cine citeste, sper sa o faca si cu bagare de seama, cu mintea intreaga – si sa inteleaga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *