baruc.ro

revista de opinie si consiliere crestina

A manca sau a nu manca animale necurate, aceasta este intrebarea!

Twitter

„Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: ‚Sa nu mancati …?’” (Gen. 3.1)

Problematica este una foarte controversata, iar argumentatia bogata, si de o parte, si de cealalta, potrivita chiar pentru o tema de doctorat, pentru a fi abordata in mod corespunzator. Dar nici timpul si nici utilitatea nu recomanda in cazul de fata un asemenea demers. De aceea, textul de mai jos va adopta destul de sumar argumentele prezentate de sustinatorii animalelor necurate, si nu in integralitatea lor, ci doar selectandu-le pe cele considerate foarte relevante. Abordarea nu va fi una categorica, bazata pe insailaturi de texte biblice 1, ci una dubitativa in raport cu obiectiile mentionate, cu observatii facute punctual, dupa cum poate fi urmarit in textul de mai jos.

1. Unele texte biblice invocate nu exista in Scripturile originale si nici in alte traduceri ale Bibliei:
In disputa culinara curat-necurat, pentru o abodare potrivita din perspectiva traducerilor, cred ca ar trebui sa ne oprim la atat de multinvocatul text din Evanghelia dupa Marcu, cap.7.14-23. Si acest text a primit tot felul de interpretari, iar polemicile sunt foarte lungi si disputabil argumentate, mai ales pe versetul 19. Dar, in original si in alte versiuni ale Bibliei, chiar si in alte traduceri din limba romana, acea explicatie – „A zis astfel, facand toate bucatele curate.” (v.19) – nu exista. De exemplu, in King James Version 2 si in traducerile din limba romana Cantacuzino 3, Nitulescu 4 si Gala Galaction 5, formularea nu apare. Pentru ca, in textul grec original, nu exista. Nici chiar in aceeasi traducere a Scripturii, Cornilescu, nu mai apare consemnata, desi episodul respectiv este relatat si in Evanghelia dupa Matei. Fostul vames, Levi-Matei, povesteste aceeasi intamplare si mentioneaza acelasi discurs al lui Isus, iar in final noteaza, exact si explicit, concluzia pe care chiar Mantuitorul a exprimat-o si care nu are legatura cu „sfintirea” bucatelor: „Iata lucrurile care spurca pe om; dar a manca cu mainile nespalate nu spurca pe om.” 6 (Matei 15.20). In ambele evanghelii, opozitia invocata de Isus este intre „Cuvantul lui Dumnezeu” si „datina oamenilor” (Marcu 7.13, Matei 15.6,9), insa ceea ce critica Isus nu este Cuvantul, pentru ca distinctia animale curate-animale necurate este mentionata in Cuvant, ci pe cei care desfiinteaza acest Cuvant prin datini, constand, in cazul de fata, in recomandarile nescripturistice pentru spalari ceremoniale (nici macar cu impact sanitar), la venirea din locuri publice sau/si inainte de anumite activitati.

2. Afirmatia din Marcu 7.19 L-ar fi transformat pe Isus in mincinos si submineaza Evangheliile:
Daca Isus ar fi facut prin acel discurs „toate bucatele curate”, s-ar fi contrazis, caci tot El a spus ca nu a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca (Matei 5.17). Or, a declara toate bucatele „curate” reprezenta o „stricare” a Legii. Iar un Isus care acum spune ceva, iar altadata altceva, nu ar putea fi considerat ca fiind adevarul (Ioan 14.6) si, in niciun caz, sincer sau corect, cand face o atare afirmatie despre Sine. Iar daca Isus este un mincinos, toate acele cuvinte, pe care le-a spus si sunt consemnate in Evanghelii, mai pot fi crezute? Iar daca Evangheliile nu mai sunt demne de crezare, atunci fundamentul crestinismului dispare.

3. Desfiintarea distinctiei curat-necurat reprezenta pacat si ar fi impiedicat mantuirea noastra:
Considerand distinctia animale curate-animale necurate strict din perspectiva religiei mozaice, desi nu aceasta este perspectiva corecta, daca Isus ar fi declarat ca toate bucatele sunt curate, ar fi calcat Legea si, ca pacatos/calcator de lege, nu ar mai fi putut fi Mantuitorul nostru. Pentru ca, asa cum am spus si mai sus, Isus a venit sa implineasca Legea, nu sa o „strice”. Isus a sustinut vechiul legamant care reprezenta atunci Cuvantul lui Dumnezeu si s-a afirmat ca sustinator, nu calcator al lui. Legea lui Moise nu a fost desfiintata de Hristos, ci abolita de El prin implinirea ei, devenind nenecesara in aspectele ei ceremoniale doar dupa Jertfa Sa, care era o implinire a ceea ce mai inainte prefigurase in aceasta privinta Legea, dar nu in timpul vietii Lui. Chiar si inainte de moartea Sa, inainte de a institui noul legamant, Isus a servit Pastele cu ucenicii sai, potrivit vechiului legamant (Luca 22.7-14). Atat timp cat vechiul legamant era in picioare, Isus l-a respectat, pentru ca reprezenta voia lui Dumnezeu. Daca Isus ar fi facut acea afirmatie cu sensul de „dezlegare” la carne necurata, atat timp cat primul legamant cu Dumnezeu era inca valabil, atunci El s-ar fi impus ca un calcator al voii divine, deci ca un pacatos, si nu ar mai fi putut sa fie Mantuitorul nostru, pentru ca Mantuitorul trebuia sa fie neprihanit 7.

4. Agrearea si consumul de hrana necurata se puteau constitui in motiv de acuza si ucidere, dar nu sunt invocate de oponentii lui Isus si nici mentionate in vreun fel in Evanghelii:
Presupunand ca Isus a facut „dezlegarea” la animale necurate, afirmatia ar fi putut servi ca acuzatie pentru calcarea Legii. Dar o atare acuza nu a venit din partea niciunuia dintre oponentii Sai. In plus, daca Isus a spus cu adevarat ceea ce astazi unii spun ca a spus, atunci, daca nu era ipocrit si las, ar fi urmat prescriptia data si ar fi consumat si El mancare necurata. In pietele de atunci, sub ocupatie romana, se gaseau si bucate necurate. Deci, ucenicii aveau de unde sa procure o astfel de hrana. Iar daca ar fi consumat Isus, consumau si ucenicii, pentru ca, daca nu ar fi impartasit aceleasi opinii si obiceiuri, nici nu L-ar mai fi urmat 8, pentru ca nu urmezi o persoana ale carei puncte de vedere si stil de viata nu le agreezi, doar pentru o existenta lipsita de confort, impredictibila si, mai mult, supusa opozitiei si persecutiei. In aceste conditii, cu achizitii si consum de hrana necurata intr-un grup extins si foarte monitorizat, intr-o societate pentru care aceasta distinctie in consum era foarte importanta, in mod cert faptul ar fi devenit extrem de cunoscut si disputat – disputat putin spus, caci s-ar fi putut constitui intr-un motiv de lapidare imediata. Nu se mentioneaza insa nicaieri, in Evanghelii, ca Isus si ucenicii Sai ar fi consumat hrana necurata si ca oponentii lor ar fi facut macar vreo remarca in acest sens. Daca persecutorilor nu le-a „scapat” faptul ca ucenicii au mancat cu mainile „necurate”, nu remarcau si ce hrana consumau acestia? Mai ales ca era o culpa cu adevarat insemnata, o miza mult mai ridicata. Acuza de „dezlegare” la bucate necurate nu este adusa de catre oficialii vremii, nici macar avand in vedere nivelul declarativ, pentru ca acestia au inteles corect ce spunea Isus si au inteles si ca auditoriul a inteles corect si, ca atare, nu puteau sa se foloseasca de aceste cuvinte ale Sale. Evident, s-ar putea spune si ca, poate s-a intamplat, dar evanghelistii nu au consemnat. Dar, daca au consemnat discursul mainilor necurate, care a devenit discursul animalelor necurate, de ce nu ar fi consemnat si ca Isus si ucenicii au consumat hrana necurata sau ca au avut de intampinat opozitie si chiar persecutie pentru noile opinii si obiceiuri?

5. Daca dezlegarea din Marcu ar fi fost reala, atunci vedenia lui Petru din Faptele apostolilor si reactiile lui sunt nejustificate:
Daca Isus chiar a spus asta, ca toate bucatele sunt curate, in sensul ca pot fi consumate, a spus-o in fata ucenicilor, deci si in fata lui Petru. Daca acesta era mesajul, Petru nu l-a inteles? Daca nu l-ar fi inteles, la cata eferevescenta verbala a dovedit, conform evangheliilor, sigur ar fi cerut informatii suplimentare. Sau, daca nu ar fi inteles si nici nu cerea lamuriri de la Isus, dintr-o timiditate nespecifica, oare nu l-ar fi lamurit niciunul din ceilalti ucenici, direct, prin terte discutii sau prin exemplu personal? In mod cert, o asemenea declaratie nu putea trece fara discutii ample si luari de pozitie clare (o facem noi, astazi, si nu o faceau ei atunci, cand acest subiect era mult mai important, iar atitudinile mult mai radicale?). Daca insa a inteles si stia ce a declarat Isus referitor la abrogarea distinctiei dintre animale curate si necurate, nu a crezut? Si, daca a crezut, de ce nu a ascultat? Un ucenic bun crede si asculta, mai ales daca are si exemplul Invatatorului sau. Caci, asa cum am mai punctat, Isus, ca un adevarat invatator, daca a dat dezlegare la animale necurate, nu doar a invatat, ci a si practicat, deci a consumat mancare necurata. Iar cum ucenicul nu este mai presus de invatatorul lui (Matei 10.24), trebuia sa consume si Petru. Dar, potrivit celor relatate in F. ap. 10,14-16, 11.7-10, Petru spune ca nu a consumat niciodata mancare necurata. De retinut, din versetele 10.14 si 11.8, este nu doar afirmatia lui Petru ca nu a mancat niciodata ceva necurat, ci, mai ales, faptul ca el face in continuare distinctia curat-necurat.
Sunt multe intrebari care apar… Daca Isus a desfiintat aceasta „segregare” alimentara, atunci de ce Petru o face in continuare? Daca Isus chiar a facut „dezlegare”, cum se face ca Petru, care a fost martor la discursul respectiv si un om din aceeasi cultura cu Isus, nu a inteles asta, iar noi azi, intelegem astfel? Si, daca Dumnezeu ar fi facut o data bucatele curate, de ce mai trebuia sa o faca si a doua oara? Nu fusesera afirmatiile destul de clare si categorice prima data? Cine nu a inteles sau nu a crezut de prima data ori nu a vrut sa asculte, este foarte posibil sa nu o faca nici a doua oara, iar refuzul lui Petru de a taia si manca dovedeste ca acest ucenic este foarte determinat in a nu renunta la pricipiile sale alimentare. Nu stia Dumnezeu asta? De ce Dumnezeu il calauzeste in continuare pe Petru, desi da dovada de neintelegere, necredinta si/sau neascultare? Iar daca era un ucenic greu de cap, de credinta si/sau de ascultare, dupa cum pare, de ce l-a mai trimis Dumnezeu sa pasca oile, oitele si mieluseii Sai (Ioan 21.15-17), de ce i-a incredintat un mandat atat de important si de ce persista in a i se descoperi si a-i incredinta sarcini care exprima increderea divina?
Ramanand in cadrul vedeniei si la destinatarul acesteia, daca Petru ar fi stiut ca Dumnezeu intr-adevar vrea sa spuna ca trebuie sa manance animale necurate si acesta este mesajul vedeniei, nu actiona de la prima porunca? De ce a negat de fiecare data si pana la sfarsitul vedeniei nu a cedat? De retinut sunt negatiile categorice cu care Petru intampina mesajele divine: „nicidecum” si „niciodata”. Acest trimis al lui Dumnezeu manifesta o neascultare foarte indarjita! Poate pentru ca stie ca Dumnezeu nu se contrazice si ce a spus odata pentru todeauna nu poate fi desfiintat, ca la cruce au disparut doar umbrele ceremoniale ale Jerfei Sale, dar nu poruncile divine? Poate pentru ca stie ca Isus nu a desfiintat prin moartea Sa aceste „restrictii” alimentare? Si, se pare ca Petru cel tare de cap nici a doua oara nu a inteles ca ar fi vorba despre mancare, ci ca era vorba despre cu totul altceva in vedenia aceea. Caci, potrivit versetului 12, Petru a inteles ca nu trebuie sa faca discriminare intre oameni, nu intre animale. Apostolul a respins de trei ori indemnul de a consuma animale necurate si, dupa incheierea vedeniei, nu a conchis ca trebuie sa inceapa sa consume si astfel de bucate, ci „nu stia ce sa creada despre intelesul vedeniei” (F. ap. 10.17). Cu privire la acest inteles, s-a edificat mai tarziu, dupa cum declara: „Dumnezeu mi-a aratat sa nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.” (F. ap. 10.28), idee reluata si in alt context, dar cu referire la concluziile respectivei vedenii: „Duhul mi-a spus sa plec cu ei, fara sa fac vreo deosebire” (F. ap. 11.12). Deci, dupa vedenia divina, Petru a inteles ca Dumnezeu i-a aratat sa nu faca deosebire intre oameni, nu intre animale. In timpul vedeniei este clar ca el facea deosebire intre animale, iar dupa vedenie, nu declara ca a incetat sa mai faca acest lucru; dimpotriva, opozitia categorica si definitiva demonstreaza ca distinctia a ramas valabila in dreptul sau.

6. Orice text biblic trebuie luat in context:
In Noul Testament, exista si alte texte invocate in sprijinul ideii de a consuma orice tip de animal si unul dintre aceste texte se afla in F. ap. 15.19-20, unde se mentioneaza ca, in biserica primara, apostolii au decis „sa nu se puna greutati acelora dintre Neamuri care se intorc la Dumnezeu; ci sa li se scrie doar sa se fereasca de pangaririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate si de sange.” Se ignora insa versetul urmator: „Caci inca din vechime, Moise are in fiecare cetate oameni care-l propovaduiesc, fiindca este citit in sinagogi in toate zilele de Sabat.” (F. Ap. 15.21) Nu era treaba apostolilor sa scrie Bisericilor ceea ce stiau deja, din predicare la fata locului, era nevoie doar de anumite sublinieri, in legatura cu ceea ce Neamurile tindeau sa ignore sau sa minimalizeze. Apostolii nu contesta invataturile lui Moise, ci spun doar ca este suficient de cunoscut printre Neamuri, gratie invataturilor diseminate prin sinagogile din diaspora, astfel incat un demers epistolar sufocat de prescriptii nu isi avea rostul atunci. Propovaduirea la fata locului avea mai mult impact si mai multa importanta. In plus, invataturile locale nu erau date toate odata, putand fi primite si asimilate mai usor.
Concluzia care s-ar impune in acest caz este ca orice text nu poate fi luat in considerare decat in context, in cel imediat, dar si in cel general. Si, de asemenea, ca Dumnezeu nu este pedant si redundant, uneori face doar sublinieri, si doar sublinieri neaparat necesare.

7. Textele din Noul Testament, prin care se legitimeaza consumul de animale necurate, permit contestarea si anularea si a altor „prohibitii” crestine:
Modul de invocare a anumitor texte biblice, pentru a legitima unele opinii, legate de consumul unor tipuri de carne, legitimeaza si pe cei care invoca aceleasi texte, pentru a sustine obiceiuri pe care crestinii le incrimineaza. Daca aplicam in acest mod Scripturile si sustinem ca „nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumiri, pentru ca este sfintit prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune.” (1 Tim.4.4-5), atunci si drogurile sunt permise. Exista suficient de multe persoane care consuma tutun si/sau alte droguri, extrase din substante naturale, „iarba”, si care isi sustin obiceiurile prin aceleasi texte biblice sau prin altele, similare. Si ei sunt mai indreptatiti in a se considera neincriminati de Biblie, decat cei care incearca sa justifice consumul de animale necurate, pentru ca nu exista in Scriptura versete care sa interzica direct si explicit consumul de tutun/droguri. Iar pentru consum de droguri, nu esti primit sau esti exclus din bisericile crestine ori cel putin condamnat incisiv, insa pentru consum de animale necurate nu exista nicio sanctiune in majoritatea bisericilor crestine! Dar, daca cei care legitimeaza consumul de animale necurate o fac prin texte biblice, de ce sa nu o faca si cei care consuma plante necurate, mai ales ca, in ceea ce priveste vegetatia pentru consum, distinctia curat-necurat nu este mentionata in Scriptura? Daca cei care isi sustin consumul de carne necurata o fac invocand inclusiv versetul „Tot ce se misca si are viata sa va slujeasca de hrana: toate acestea vi le dau, ca si iarba verde.” (Gen. 9.3), de ce nu l-ar invoca si cei care consuma „iarba”, pentru ca, nu-i asa, Dumnezeu ne-a dat „orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta” (Fac.1.29). Nu doar „orice faptura a lui Dumnezeu este buna” (1 Tim. 4.4), ci si „orice iarba”. Daca aplicam aceste cuvinte globalizatoare – „tot” si „orice” – fara sa avem in vedere contextul imediat si cel general al Scripturii, precum si spiritul ei, se ajunge si la astfel de devieri. Si acestea nu sunt singurele versete care pot fi aplicate si la consumul de substante considerate interzise de crestinism. „Toate lucrurile imi sunt ingaduite” (1. Cor. 6.12, 10.23), „Totul este curat pentru cei curati; dar pentru cei necurati si necredinciosi, nimic nu este curat: pana si mintea si cugetul le sunt spurcate.” (Tit.1:15) sunt alte versete care pot legitima consumul nu doar de animale, ci si de plante necurate. Sau: „Sa mancati din tot ce se vinde pe piata, fara sa cercetati ceva din pricina cugetului. Caci‚ al Domnului este pamantul si tot ce cuprinde el.’” (1 Cor. 10.25-26) si „Nimeni, dar, sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura (…) Daca ati murit impreuna cu Hristos fata de invataturile incepatoare ale lumii, de ce, ca si cum ati trai inca in lume, va supuneti la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!’?” (Col. 2.16, 20-21).
Daca totul este curat si toate lucrurile imi sunt ingaduite, pot fi justificate si legitimate si diverse alte pacate, altfel incriminate mai mult sau mai putin evident, de catre Biblie, nu doar consumul de plante necurate. Orice poate fi legitimat cu Biblia, daca se vrea, chiar si cele mai mari orori. Chiar si cei care sustineau sclavia aveau argumente pentru a-si legitima practica si au gasit in Biblie foarte multe texte de care sa se foloseasca, pentru a se scuza fata de oponenti si ca sa manipuleze pe cei exploatati.
Textele biblice pot fi interpretate dupa cum dorim. Orice poate fi sustinut si orice poate fi negat, mai mult sau mai putin argumentat. Inclusiv a doua venire si judecata pot fi negate. Mesajele escatologice ale Bibliei pot fi contracarate tot cu versete biblice. Putem desfiinta crestinismul cu Biblia, daca dorim acest lucru. Mesajul biblic care ne-a fost dat poate fi interpretat, sta in puterea noastra sa facem acest lucru. Daca nu vrem ca Biblia sa ne transforme dupa chipul si asemanarea ei, o putem transforma noi, dupa chipul si asemanarea noastra. Totul poate fi negociat, inclusiv intelesul unui text biblic…
Timpul nu imi permite discutii asupra versetelor disputabile de mai sus, pentru ca ar fi o discutie foarte ampla. „Ce am scris, am scris” (Ioan 19.22) – si asta ramane. Pentru ca, asa cum opiniile pro-consum animale necurate, pe marginea acelor texte, sunt disponibile online, sunt disponibile si contraargumentele. Ambele pozitionari si argumentele lor pot fi cunoscute. Problema nu este lipsa de interpretari si de argumente, ci modul in care ne pozitionam la randul nostru fata de aceste argumente si luari de pozitie, iar pentru aceasta nu este nevoie, dupa cum spuneau si apostolii, sa fie scris din nou ceea ce este deja cunoscut.

8. Distinctia curat-necurat precede religia mozaica:
Daca „orice faptura a lui Dumnezeu este buna” (1 Tim. 4.4), atunci aceasta este situatia de la Creatiune. De ce, atunci, Dumnezeu a facut distinctia curat-necurat? El nu stia ca orice faptura a Lui este buna? Cum a putut sa faca aceasta greseala (sau sa fie atat de inconsecvent), impartind fapturile, care sunt bune toate, in curate si necurate? Si, daca orice faptura a Lui este buna, atunci de ce mai este nevoie sa fie sfintita/curatata prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune (1 Tim. 4.4-5)? Da, orice faptura a lui Dumnezeu este buna in planul Lui, dar nu pentru consum alimentar uman. Din aceasta perspectiva, El a facut distinctia curat-necurat. Mai mult, Dumnezeu se refera la animalele denumite necurate in termeni foarte duri, precum „spurcaciune” sau „uraciune”, atunci cand este adus in discutie consumul alimentar (Lev. 11.10-13, 20, 23, 41-42). Daca Dumnezeu a facut aceste afirmatii in Vechiul Testament, vine sa se contraziaca in Noul? Parca Dumnezeu „este acelasi, ieri si azi, si-n veci” (Evr. 13.8), in El nu este „nici schimbare, nici umbra de mutare” (Iac. 1.17)? S-a razgandit intre timp, Ii pare rau ca ne-a interzis bunatate de bucate? Scriptura spune insa ca „lui Dumnezeu nu-I pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11.29), caci „nu este un om ca sa minta, nici un fiu al omului, ca sa ii para rau” (Num. 23.19).
Unii crestini sustin ca distinctia cu pricina tinea doar de Legea lui Moise. Daca asa stau lucrurile, de ce a introdus-o Dumnezeu acolo? Pentru a simboliza distinctia bine-rau? Dar Dumnezeu nu pare sa tina cont de aceste aspecte, in simbolistica Sa, pentru ca, in Biblie, unele animale curate, precum tapul, simbolizeaza raul, iar altele necurate, precum leul, Il simbolizeaza pe Hristos. De ce, deci? Sau au fost prescriptii sanitare? Si, daca erau prescriptii sanitare, de ce s-ar fi schimbat? Nu mai este interesat Dumnezeu de sanatatea oamenilor? Au survenit modificari in anatomia si fiziologia animalelor necurate, astfel incat nu mai au potential daunator? Sau s-a schimbat anatomia si fiziologia omului, astfel incat, daca acest potential exista, el sa poata fi anihilat de organismul uman? De fapt, nici nu ar fi nevoie de asa ceva, pentru ca orice potential distructiv este anihilat prin sfintirea realizata de Cuvantul lui Dumnezeu si rugaciune (1 Tim.4.4-5), dupa cum sustin unii crestini. Dar, daca astfel animalele necurate pot fi curatate, de ce doar pentru crestini acest lucru este posibil? De ce nu ar fi fost posibil si pentru evrei? Ei nu puteau sa se roage si sa manance orice?
Delimitarea curat-necurat exista inainte de legamantul pe care Dumnezeu l-a incheiat cu Israel si care a incetat la Cruce. Clasificarea curat-necurat a fost si una cultica, in istoria Israelului, dar aceasta nu este legata doar de istoria Israelului si de religia acestuia. De altfel, Biblia spune ca Dumnezeu doar i-a descoperit „lui Iacov Cuvantul Sau, lui Israel, legile si poruncile Sale” (Ps. 147.19), dar acestea, evident, existau dinainte, caci „a descoperi” inseamna „a dezvalui”, a face cunocut ceea ce exista deja, dar era acoperit, in cazul de fata cu sensul de acoperit pentru cunoasterea poporului Israel.
Delimitarea respectiva era binecunoscuta cu mult timp inainte de aparitia Israelului. Exista din perioada antediluviana si textul din Genesa 7.2 dovedeste cu prisosinta acest lucru: „Ia cu tine cate sapte perechi din toate dobitoacele curate, cate o parte barbateasca si cate o parte femeiasca; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, cate o parte barbateasca si cate o parte femeiasca”. Referinta biblica mentionata dovedeste ca:
a. Aceasta distinctie exista deja.
b. Noe stia care sunt animalele curate si care sunt cele necurate.
c. Dintre cele curate au fost luate cate sapte perechi, iar dintre cele necurate, doar o pereche.
Unii considera ca textul din Gen. 9.3 9 demonstreaza ca Dumnezeu le-a poruncit oamenilor, dupa potop, sa manance orice fel de carne. Adica El a facut distinctia curat-necurat si El nu tine cont de aceasta distinctie? Atunci de ce a mai facut-o? Este Dumnezeu inconsecvent? Mai mult, de ce a actionat pentru conservarea speciilor, tinand cont tocmai de aceasta distinctie? De ce, daca orice faptura este buna si toate urmau sa fie mancate, El a salvat animalele curate intr-o masura de sapte ori mai mare? Facea Dumnezeu ceva fara un motiv bine intemeiat, fara un anumit scop? Poate pentru ca doar aceste specii, doar acestea, cele de sapte ori mai mult preferate, erau bune pentru consum si urma sa fie date spre consum si, fiind in numar mai mare, nu erau astfel amenintate cu extinctia? Daca Dumnezeu „ar fi dat liber” si la animale necurate imediat dupa potop, azi poate nu ar fi mai fi existat aceasta discutie, pentru ca acele animale necurate, atat de uzitate si preferate in zilele noasre, ar fi disparut de atunci, fiind in numar foarte mic. Daca Dumnezeu a intentionat sa dea si animalele necurate spre consum, de ce nu a luat mai multe pe corabie? Caci, daca mananci dintr-o pereche, evident ca atunci mananci ultimele exemplare. Iar daca Dumnezeu este atat de preocupat sa faca animalele curate, cred ca intai ar fi trebuit sa fie preocupat sa faca in asa fel incat sa fie salvate. Daca perechile acelea urmau sa fie consumate si sa dispara, daca tot erau supuse extinctiei, ca Dumnezeu le-a pus gand rau, de ce le-a mai luat pe corabie? Ca sa piara de cutit si nu de apa? Ca sa mai fie cateva perechi in plus pentru Noe? Ce mai contau perechile acelea, caci erau destule curate, pentru o singura familie…
Iar daca este sa luam decontextualizat declaratiile divine postdeluviene, pe langa eliminarea prohibitiilor pentru „iarba verde” (la care am facut referire mai sus), am putea conchide si ca, oricat de mare ar fi pacatul pe pamant, Dumnezeu nu va mai interveni in cursul acestei istorii, nu va mai sanctiona pamantul si, in niciun caz, nu il va mai distruge: „Domnul a mirosit un miros placut; si Domnul a zis in inima Lui: ‚Nu voi mai blestema pamantul, din pricina omului, pentru ca intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui; si nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am facut.’” (Genesa 8.21). Isus spune insa altceva, ca lumea aceasta va trece (Mat. 24.35), ca exista a doua venire si judecata divina (Mat. 25. 31-46) si chiar si Petru, care in alte situatii si pentru alte afirmatii, aparent nu L-a inteles, acest cuvant escatologic al domnului Hristos il adevereste: „Iar cerurile si pamantul de acum sunt pazite si pastrate, prin acelasi cuvant, pentru focul din ziua de judecata si de pieire a oamenilor nelegiuiti. (…) In ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura, si pamantul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2 Petru 3.7,10).
Dincolo de observatiile adiacente, o concluzie se impune, in raport cu existenta distinctiei curat-necurat inca din perioada antediluviana: daca delimitarea exista inainte de Legea lui Moise si doar a fost preluata si valorificata in aceasta lege, atunci nu putea sa fie desfiintata odata cu ea, asa cum unii crestini sustin. Ceea ce exista dinainte si doar a fost dezvaluit a persistat si persista si astazi, chiar sub foc incrucisat.

Concluzie:
Concluzii se impun si pentru tema discutiei, in ansamblul sau. Isus a venit sa curateasca oamenii, nu animalele, sa indeparteze zidurile dintre El si om, si dintre om si om, nu dintre animal si animal. El trait si a murit pentru oameni, iar aceasta distinctie curat si necurat, in sfera alimentara, a fost facuta tot pentru oameni. Nici oamenii si nici animalele nu s-au schimbat, atunci sau de atunci, cu nimic in anatomia si fiziologia lor. Ci doar unii oameni, mai tarziu, cu privire la anumite animale pe care le doreau bucate, si-au schimbat punctele de vedere sau doar si le-au legitimat pe cele existente, invocand diverse texte biblice, care, pentru ca par confuze sau plurivoce, sunt adaptate diverselor crezuri si expectatii.
Distinctia curat-necurat exista dinainte de evrei, dupa cum am precizat, inca din perioada antediluviana. Ca s-a reflectat si in Legea lui Moise, in jertfele din care oamenii si consumau, este alta poveste. Insa daca sistemul sacrificial a fost desfiintat, distinctia dintre animale curate si necurate ramane totusi, si nu doar ca o prescriptie sanitara. Da, Isus cand a venit nu a schimbat nici natura oamenilor si nici a animalelor, astfel incat ceea era nepotrivit pentru consumul uman, a ramas nepotrivit.
Evident ca unui antic nu ii puteai explica principii sanitare, distinctii sanatos-nesanatos 10, caci nu ar fi fost relevante pentru el. In schimb, o prohibitie din motive ceremoniale era mai usor de respectat, cu precadere intr-o lume in care resursele alimentare erau destul de limitate. Dar oamenii trebuie sa invete sa faca alegeri din perspectiva divina, sa asculte nu pentru ei, chiar si din motive bune, precum cele medicale sau ceremoniale, ci, pur si simplu, pentru ca asa a zis Dumnezeu – ceea ce ar fi trebuit sa se intample si in Eden. Insa si atunci, a aparut intrebarea: „Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: ‚Sa nu mancati din toti pomii’” (Gen. 3.1)? Sub alte forme, interdictiile divine sunt si astazi puse sub semnul intrebarii. Intrebarea din Eden rasuna inca si depinde de fiecare ce raspuns va da in dreptul sau. Fiecare decide, in dreptul sau si cu proprie responsabilitate, daca Dumnezeu ne-a dat „toti pomii”, „tot ce misca” si „orice iarba verde” – discutiile pe aceasta tema pot deveni de prisos. Fiinta umana tinde sa vrea totul, dar, inainte de a da un raspuns intrebarii de sorginte edenica si natura demonica, ar fi bine de revazut istoria de dupa Eden, cand a dori si a alege totul s-a transformat in a pierde totul.

Note de subsol:

  1. Referintele biblice vor fi utilizate nu pentru a face enumerari de versete, chiar daca ar fi pe o tema data, asa cum se mai obisnuieste, ci doar atunci cand este necesar in demersul argumentativ.
  2. Mark
    Chapter 7
    – kingjamesbibleonline.org
  3. „Ca nu intra in inema lui, ci in mate, si la sezut iase, curatind toate bucatele.”
  4. „Ca nu intra in inima lui, ci in pantece, si iese afara in cloaca, curatind toate bucatele.”
  5. „Ca nu intra in inima lui, ci in pantece, si iese afara in cloaca, curatind toate bucatele.”
  6. Sublinierea nu apare in Scripura, ci este inserata la redactare.
  7. Avand in vedere ca distinctia animale curate-animale necurate facea parte din religia mozaica, insa o preceda si nu se identifica cu ea, Isus nu ar fi desfiintat-o nici in noul legamant.
  8. In Evanghelia dupa Ioan se mentioneaza un episod in care un discurs rostit de Isus determina exodul unui numar mare dintre ucenicii Sai (Ioan 6.35-60), deci, daca acest discurs ar fi fost unul controversat pentru ei, ar fi putut sa apara scindari, cu plecarea celor scandalizati de noua luare de pozitie.
  9. „Tot ce se misca si are viata sa va slujeasca de hrana: toate acestea vi le dau, ca si iarba verde.”
  10. Animalele necurate se afla in prezent nu doar sub interdictie biblica, ci si sub interdictie medicala. Pentru documentare, in aceasta privinta, exista disponibila o adevarata biblioteca virtuala.

Comentarii:

Lasati un comentariu

 Blogosfera Evanghelică