baruc.ro

revista de opinie si consiliere crestina

Departe de moarte

Twitter

„Caci omul nu-si cunoaste nici macar ceasul, intocmai ca pestii prinsi in mreaja nimicitoare si ca pasarile prinse in lat; ca si ei sunt prinsi si fiii oamenilor in vremea nenorocirii, cand vine fara veste nenorocirea peste ei.” (Ecles. 9.12) „Caci pentru orice lucru este o vreme si o judecata, si nenorocirea paste pe om. Dar el nu stie ce si cum se va intampla, caci n-are nici cine-i spune.” (Ecles. 8.6,7)

Si, chiar daca i-ar spune, nu ar crede. Oamenii traiesc fara sa isi dea seama ca, in timp ce ei isi duc viata linistiti si crezandu-se departe de orice pericol, cu atat mai mult de moarte, fara stiinta lor au loc evenimente si planuri care le vor rasturna sau chiar curma existenta. Oameni pe care nu i-au cunoscut, la care nu s-au gandit niciodata, le apar deodata in fata (nu neaparat la propriu) si le pun punct. In aceasta situatie s-a aflat si Sean Smith, ofiterul care raspundea de comunicatii la consulatul american de la Benghazi, Libia, acolo unde patru diplomati au fost ucisi, in proximitatea datei de 11 septembrie (probabil in mod simbolic la aceasta data, care a insemnat implinirea, anul acesta, a 11 ani de la atacul asupra turnurilor gemene).

Imprevizibilul se poate produce oricand si sa ne afecteze cum nici nu ne-a trecut prin gand! Cand protestatarii au aparut in fata consulatului, tanarul era angrenat intr-un joc online, fara sa banuiasca, la inceperea acestui joc, faptul ca va urma o demonstratie care ii va curma viata. Evolutia „protestului” i-a oferit insa si o perspectiva mai putin pozitiva, ceea ce l-a determinat sa declare pe Internet, in timpul convorbirii cu un vechi prieten, ca exista si riscul de a fi ucis. Trist, foarte trist!… Cum un risc neanticipat s-a concretizat si l-a secerat pe acest tanar. Care, habar nu avea ca, undeva, cineva planuia sa atace consulatul si chiar sa ucida vreo cativa. Tragismul pierderii este sporit si de faptul ca acest om nici macar nu era un lucrator permanent in cadrul consulatului SUA, ci se afla acolo intr-o misiune de scurta durata! Oare care era actiunea programata dupa plecarea din Libia, ce avea programat in viitor aceasta viata curmata?

E adevarat, dat fiind spiritul belicos al anumitor popoare, diplomatii ar putea avea in vedere un anumit risc. Insa cati dintre noi nu suntem inconjurati de riscuri, refuzand sa credem ca acestea se vor concretiza vreodata si, mai mult, cand suntem noi prin preajma si, chiar asa, ca ne-ar afecta intr-o asemenea masura incat sa ne curme viata? Da, toti stim ca suntem muritori, dar, pentru noi, moartea a devenit deja ceva ce se intampla altcuiva, cum ar fi pustiul Sahara, care exista altundeva si afecteaza existentele altora. Sau care, chiar daca teoria spune ca omul nu mai poate face nimic „dupa aceea”, avem speranta nemarturisita si actionam de parca nu se va intampla nimic si, chiar daca va fi, se poate reveni asupra firului evenimentelor sau macar se poate repara stricaciunea. Traim si actionam uneori precum eroul romanului Delirul, de Marin Preda, acel tanar jurnalist care merge prin Bucuresti, ignorand faptul ca poate fi ucis de legionari sau, mai curand, ignorand, dupa cum remarca unul dintre colegii sai, faptul ca il „paste” moartea si ca aceasta inseamna chiar PUNCT, ceea ce tanarul nu pricepea sau, inconstient, nu admitea. In general, toti suntem ca acest tanar sau ca fiii lui Iov, traindu-ne viata fara sa anticipam sfarsitul sau ca Iov, rugandu-ne pentru noi si pentru cei dragi, crezand ca astfel ne asiguram si le asiguram un lung si bun trai.

Nu spun ca este rau sa ne bucuram de viata – Biblia ne indeamna sa o facem. Nu spun ca nu trebuie sa ne rugam pentru noi si pentru cei dragi si ca acest lucru nu are rezultate – nu spun asta, departe de mine o asemenea crezare si afirmare. Insa cred si afirm ca, potrivit Bibliei, in viata aceasta nu avem control asupra evenimentelor, asupra oamenilor si nici macar asupra propriei existente, iar rugaciunea nu este si nu trebuie abordata ca un buton pe care apasam pentru a obtine siguranta deplina. Vietile noastre sunt in mainile Lui, daca I le incredintam, si, potrivit Scripturii, trebuie sa le traim cu bucurie si responsabil, fiind pregatiti si pentru moarte, dar doar ca pentru un somn care ne desparte de venirea Lui. Caci, „daca am murit impreuna cu El, vom si trai impreuna cu El” (2 Tim. 2.11).

Maine nu stim ce va fi, daca vom trai sau vom muri – ambele variante sunt valabile pentru oricine, oricand; aici si acum,  nu este niciunul din noi cu adevarat departe de moarte, chiar daca, in mintile si in planurile noastre, ne tinem departe. Planurile, „planurile acelea facute cu atata iubire” (Iov 17.11) in inimile noastre, pot fi oricand curmate. De aceea, chiar daca planurile si actiunile pentru aceasta existenta nu trebuie ignorate sau neglijent realizate, vietile noastre nu trebuie sa fie cramponate de lucruri trecatoare, nu trebuie sa fie „aici” ancorate. Trebuie sa fim gata sa abordam viitorul si ce am planificat in modul recomandat de apostolul Iacov: „Daca va vrea Domnul, vom trai si vom face cutare sau cutare lucru” (Iov 4.15).

Riscurile sunt numeroase pe acest pamant, insa Dumnezeu este mai mare decat ele si, atat timp cat suntem in mainile Lui, nu avem de ce sa ne temem, nici macar de moarte, caci, desi stingerea ne desparte de aceasta lume, nu ne desparte si de marea Sa dragoste si de lucrurile pe care El le are pentru noi planificate. Candva, la Golgota, Dumnezeu a intervenit in istoria acestei lumi, astfel incat ceea ce pare a fi un implacabil sfarsit sa fie pentru totdeauna zdrobit. Si, candva, in virtutea acestui drept, dupa ce va incheia istoria aceasta, cu revenirea Sa, va nimici si acest vrajmas cumplit – moartea! Iar in lumea care va veni, in care planurile si relatiile vor fi reluate, pericolul nu va mai pandi si nu se va mai vorbi de moarte. „Acum, fireste, nu putem vedea lumina soarelui care straluceste in dosul norilor, dar va trece un vant si-l va curata” (Iov. 37.21)„Si moartea nu va mai fi” (Apoc. 21.4). Si nu va fi niciun risc de a ne trezi dintr-un vis frumos la un trai urat, caci „nenorocirea nu va veni de doua ori” (Naum 1.9). In toata vesnicia, de la un capat la altul al creatiunii Sale, „Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut” (Apoc. 21.4). Amin! Vino, Doamne, curand!

Comentarii:

Lasati un comentariu

 Blogosfera Evanghelică