baruc.ro

revista de opinie si consiliere crestina

Salvarea care nu a mai venit! (II)

„Izbaveste-ma, dupa fagaduinta Ta!” (Ps.119:170)

Si, atunci, cum sa te raportezi la toata gama de fagaduinte biblice de izbavire, cand sa te ancorezi in ele si cand nu? Sa o faci mereu, „lasandu-L pe Dumnezeu sa lucreze”? Dar nu poate fi aceasta dezamagitor, daca El lucreaza altfel decat consideram noi ca impune situatia noastra sau, dupa cum vedem noi lucrurile, nu lucreaza deloc?

Cand sa pornesti inainte si cand sa stai pe loc, ascultand de fagaduintele Lui? Si, daca ai pornit inainte si dai „in foc si mai mare”, de unde sa stii daca poti sa mai speri in izbavire sau nu? El te-a condus in acel foc sau nu? Daca nu, mai poti spera in scapare? De unde sa stii daca acea intrare in foc este sau nu rezultatul calauzirii Lui? Poti fi sigur mereu? In general, crestinii spun: „M-a ajutat Dumnezeu”, daca „le merge bine” – si tot in acelasi mod Ii atribuie si calauzirea. Dar, daca nu le merge prea bine, inseamna ca nu i-a calauzit El? I-a calauzit El pe evreii care au reusit sa fuga din Europa inainte de Holocaust si pe ceilalti nu i-a calauzit El? Dar, daca i-a calauzit si pe cei care au ramas, de ce nu i-a scapat de acel foc, de ce nu i-a izbavit? I-a calauzit Dumnezeu pe cei ce s-au imbarcat pe Titanic? In mod cert, unii, mai ales dintre cei care calatoreau nu de placere, ci de nevoie, emigrand catre o tara in care credeau ca vor avea o viata mai buna, au crezut asta la imbarcare si au pornit increzatori si recunoscatori pentru calauzirea Lui, catre o viata pe care o anticipau a fi mai buna. Dar, nici nu mijisera bine zorii acestei sperante, ca soarele pe care il asteptau s-a prabusit in ape, pentru totdeauna in dreptul lor.

In concluzie, o persoana, care este „in foc”, in „groapa” sau in „apa”, ce poate sau ar trebui sa faca? Crestinii dau raspunsuri asemanatoare, dar si contradictorii. De acord, la „capitolele”: rugaciune, post, studiu. „Incredere” spun, de asemenea, toti, dar, ce au in vedere prin „incredere”, unii nici nu stiu si nici nu pot sa ofere lamuriri, ci doar sfaturi cliseizate. Increderea in El, ca este bun, ca este drept, ca imi poarta de grija si ca, orice mi s-ar intampla, „El este la carma”, stie bine ce face si o face din iubire si spre binele meu? Ok, incredere. Dar, daca ard, asta nu imi ia durerea si nici dorinta de a scapa de ea. Si, aici, vin trimiterile catre un alt „ingredient” de traire crestina: „rabdarea”, daca este posibil indelunga sau nesfarsita. Este si o astfel de recomandare cat se poate de bazata pe Biblie. Dar nici rabdarea nu anuleaza durerea, desi uneori o poate anestezia si, in multe cazuri, dorinta de a fi eliberat ramane. Si este normal, caci, altfel, rabdarea recomandata ar deveni o ataraxie care nu are nimic de a face cu crestinismul. Tocmai faptul ca omul in nevoie vrea sa fie eliberat da sens si cererilor de izbavire si interventiilor divine. Ba, in conformitate cu Biblia, Dumnezeu permite necazuri si chiar ne conduce uneori spre ele, pentru a ne oferi izbaviri miraculoase care sa fie dovezi ale diferitelor Sale atribute, pentru noi sau/si pentru altii. Deci, in conformitate cu Biblia, nu este rau, ci chiar indicat sa iti doresti izbavirea si sa te rogi pentru acest lucru. Dar, si aici, survine un alt sfat crestinesc: ruga singura nu ajunge, mai trebuie si „actiune”. Aici, punctele de vedere sunt discordante, pentru ca unii spun: „lasa-L pe Dumnezeu sa lucreze”, fara sa lamureasca daca asta inseamna ca „nevoiasul” nu trebuie sa mai se implice in vreo actiune! Altii spun: „mergi inainte si fa-ti partea si Dumnezeu va face restul” sau „va binecuvanta actiunile tale” sau „iti va deschide calea” samd. Presupunand ca El m-a calauzit in necaz si doreste sa ma izbaveasca, ma rog, studiez, postesc (nu stiu daca toti crestinii pot face asta cu sarg, desi cei care nu prea o fac sunt condamnati de unii confrati ca nu vor sa o faca, pentru ca El le-ar da putere pentru aceasta abstinenta), astept cu rabdare, lucrez sau Il las pe El sa lucreze integral (dupa cum fiecare vede lucrurile), dar situatia nu se amelioreaza.

Si atunci? Astept in continuare, lucrand sau in expectativa totala? Va veni, mai tarziu, ameliorarea sau poate chiar izbavirea deplina? Dar daca nu va mai veni niciodata? Abandonez? Crestinii spun „NU”, caci, chiar daca izbavirea nu va veni, nu cea asteptata, poate veni o alta sau, chiar daca nu va veni niciodata, rugaciunea si asteptarea ofera totusi o anumita izbavire, spiritual si emotional, acea pace care intrece orice pricepere si, in mijlocul ororilor, poate „pazi mintile si inimile in Hristos Isus”. Aceasta este reteta, dar efectul ei depinde si de pacient si de context si de modul de aplicare si, de ce nu, si de Medic. (Va urma)

Comentarii:

One Response to “Salvarea care nu a mai venit! (II)”

  1. […] mod Ii atribuie si calauzirea. Dar, daca nu le merge prea bine, inseamna ca nu i-a calauzit El? citeste in continuare […]

Lasati un comentariu