baruc.ro

revista de opinie si consiliere crestina

Eu, japonezul de azi

Twitter

„Nu este el, Iosua, un taciune scos din foc?” (Zah.3:2) 

2 septembrie 1945 – sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Japonezii au semnat capitularea neconditionata. In sfarsit pace, cu adevarat, pace! Oare?

M-am intrebat de multe ori – si sunt sigura ca nu doar eu am asfel de framantari: ce s-ar fi intamplat daca „baietelul” atomic al americanilor nu ar fi distrus Hiroshima pe 6 august 1945, iar fratele „obez” al acestuia nu ar fi ars, de pe fata pamantului, Nagasaki? Nu stiu, nu am putut sa imi dau un raspuns si nu am putut nici sa raspund „pacifistilor” care afirma ca este nevoie in istorie si de bai de foc sau de sange pentru a pune punct raului. Asta vedem si in filme si in desene animate, nu? Raul trebuie curmat pe orice cale, chiar si cu mijloace extrem(e) de rele. Ba, se pare si argumenteaza unii, raul nu ar putea fi curmat altfel. Oare?

In gimnaziu am avut o profesoara de istorie foarte buna si aceasta doamna profesoara obisnuia sa ne dicteze, in cadrul predarii, printre primele puncte, si „pretextul razboiului”. Asa am aflat ca lecturile mele din copilarie contineau mult fals, caci razboiul troian nu a avut atat de mult de a face cu a recupera o sotie rapita, cat, mai curand, cu dorinta de a acapara noi teritorii. Cand am trecut la lectia/lectiile de studiu al celui de al doilea razboi mondial, am aflat ca Hiroshima a fost bombardata nu pentru a pune capat razboiului, care si asa era pe sfarsite, cat mai curand ca un act de razbunare pentru Pearl Harbour. Daca eu as fi profesor de istorie acum, probabil ca as spune elevilor mei si altceva: ca americanii doreau sa dovedeasca lumii ca nu mai sunt, de secole, un frate mic, dar obez teritorial si, mai mult, sa se impuna ca jandarmul lumii postbelice.

Mai facea respectiva profesoara si demarcatia: razboi legitim/razboi nelegitim. Si asa am aflat ca „razboaiele de aparare” erau legitime, iar cele de invadare, nelegitime. Ma intreb, fireste, America ducea un razboi legitim, chiar si atunci cand prefacea in scrum cele doua orase? …Nu as fi vrut sa fiu american in Pearl Harbour, in acea dimineata de duminica, 7 decembrie, dar nici japonez, in cele doua orase, patru ani si jumatate mai tarziu!

Am auzit intrebari: oamenii, ca oamenii, au omorat si populatie civila in razboaie, dar de ce a permis Dumnezeu ca orasele acelea sa fie arse din temelii? Si am auzit si raspunsuri „crestine”: erau pacatoase. Dumnezeu i-a pedepsit. Nu au fost japonezii printre „baietii rai” ai razboiului? A, da. Si pentru a-i indeparta de pe fata pamantului, Dumnezeu s-a folosit de faptele rele ale „baietilor buni”, nu-i asa? Daca erau buni, nu li se intampla asta sau, ma rog, locuitorii „buni” ai respectivelor orase au fost scapati in mod divin. Caci, nu-i asa ca Dumnezeu ii scapa intotdeauna pe „copiii Lui” de foc, de orice fel de foc?

Intr-un studiu biblic mai vechi am citit o istorisire cu un batran agricultor japonez care taraganeaza drumul catre un mare oras (nu se spunea care, de la inceput), cu marfuri de vanzare, ca sa ajunga langa destinatie – Hiroshima – chiar in dimineata cu pricina, dar ce bine, doar dupa ce tragedia colectiva se produsese. Nu-i asa: ca nu trebuie sa te grabesti, ca risti sa te intalnesti cu moartea sau ca ori de cate ori intarzii, va iesi ceva bun (macar se va dovedi ca ai scapat de un mare necaz), ca orice ar fi e randuit de El, dar doar ca sa te scape de belele acestei lumi? Nu, nu e chiar asa. Nu orice ai face si orice s-ar intampla in jurul tau, vei fi ferit de rau. Dumnezeu nu scapa mereu de foc, uneori o face din foc, iar alteori deloc.

Da, e adevarat ca Dumnezeu este Suveran, ca ne poate pazi si o va face, dar in istoria luptei bine-rau, Dumnezeu nu limiteaza mereu influentele raului asupra noastra, decat cu exceptia celui spiritual, dar, si in acest caz, doar cu permisiunea noastra. Da, Dumnezeu mantuieste cu permisiune. Iar pentru a ne oferi aceasta mantuire, El are nevoie de capitularea noastra neconditionata. Pe care poti si te invit sa o semnezi azi, 2 septembrie 2009. Sau maine sau in orice alta zi vei citi acest articol. Si, chiar daca nu vei fi ferit de foc sau izbavit din el, asa cum crezi si vrei, aici si acum, poti fi sigur ca altfel devii „un taciune scos din foc”. Un foc mai rau decat cel de la Hiroshima.

P.S. Acest articol a fost scris in memoria victimelor atacurilor nucleare din Japonia.

Comentarii:

One Response to “Eu, japonezul de azi”

  1. […] M-am intrebat de multe ori – si sunt sigura ca nu doar eu am asfel de framantari: ce s-ar fi intamplat daca „baietelul” atomic al americanilor nu ar fi distrus Hiroshima pe 6 august 1945, iar fratele „obez” al acestuia nu ar fi ars, de pe fata pamantului, Nagasaki? citeste in continuare  […]

Lasati un comentariu

 Blogosfera Evanghelică