baruc.ro

revista de opinie si consiliere crestina

Idiotul (I) sau „Ce facem noi din altii”

Twitter

„oricine va zice fratelui sau: ‚Prostule!’ va cadea supt pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: ‚Nebunule’, va cadea supt pedeapsa focului gheenei”. (Matei 5:22)

idiotul_3_300x225Am terminat de citit Idiotul, de Dostoievski, saptamana trecuta. O carte care spune multe despre noi oamenii – si nu neaparat bune. Bineinteles ca personajele nu se impart doar in „albe” si „negre”, iar faptele lor sunt greu de incadrat in binecunoscutele categorii „bine”-„rau”.

Poate ca veti spune: dar de ce ar trebui facute astfel de incadrari si clasificari? Eu nu spun ca trebuie, ci ca eu le-am facut si o sa mentionez de ce. Pentru ca, in lectura cartii respective (si nu doar in aceasta lectura), nu m-am detasat de convingerile mele crestine – nu pot si nici nu vreau sa procedez astfel. Aceasta este grila mea de interpretare a tot ce inseamna lumea si a renunta la respectivul mod de a „vedea” lucrurile echivaleaza, pentru mine, cu a te decapita – nu fizic, ci spiritual, moral si intelectual.

M-au surpins, destul de mult, in Idiotul: modul in care comunica personajele (destul de agresiv si oarecum haotic, cateodata), trasaturile parca uneori contradictorii ale personajelor, felul in care se leaga si se intretin relatiile, „galagia” si intrigile atat de numeroase si de urate, specifice societatii rusesti din acea perioada – culmea, cea de mijloc si chiar elita!

Dar, cel mai mult m-a surprins chiar „idiotul” si modul in care celelalte personaje se raporteaza la acest Don Quijote. Un tanar care, pentru ca sufera de epilepsie, este catalogat ca idiot si tratat ca atare – si nu rareori. Si, culmea, astfel procedeaza indivizi care ii sunt mult inferiori ca intelect, iar, din punct de vedere moral, pot fi situati la antipozi. Bine, pentru personajele respective nu morala este importanta (religia nici atat), ci doar „ce spune lumea”. Iar pentru acest „cavaler sarman”, parerea lumii nu este atat de importanta si, de aceea, sinceritatea lui dezarmanta pare credulitate. Nu se poate spune ca eroul nu este oarecum naiv, caci, desi poate intelege situatiile si, uneori, caracterele interlocutorilor cu o perspicacitate rar intalnita, trece insa peste evidente si prefera, in multe cazuri, sa acopere (ierte) totul, sa creada totul, sa nadajduiasca totul si sa sufere totul (1 Corinteni 13.7). Ma uimeste cum acest print tinde fie sa porneasca de la prezumtia de nevinovatie, fie sa disculpe atunci cand greseala este evidenta, fie sa ierte si sa reabiliteze, chiar daca abaterile (sau atacurile) nu doar ca nu sunt recunoscute si abandonate, ci, dimpotriva, repetate. Idiotul este pentru mine „povestea” unui print (da, Miskin este un print de poveste) care nu este idiot, ci pe care oamenii, chiar si cei care pretind ca il iubesc, il transforma in idiot, atacandu-l frecvent si in numeroase moduri – verbal, relational si conjunctural.

Trecand de la carte la lumea reala si de la ce fac altii altora, la ce facem noi unora si altora, ar fi interesant sa raspundem la o intrebare: „Cum ne raportam noi la ceilalti?”. Puteti sa scrieti raspunsul vostru in sectiunea comentarii – sau nu. Dar bine este ca acest raspuns – fie ca il veti face public (sub protectia anonimatului), fie ca va ramane „al vostru” – sa fie unul onest si, mai mult, unul de natura sa aduca in lume mai multa „lumina”.

Comentarii:

2 Responses to “Idiotul (I) sau „Ce facem noi din altii””

  1. […] Poate ca veti spune: dar de ce ar trebui facute astfel de incadrari si clasificari? Eu nu spun ca trebuie, ci ca eu le-am facut si o sa mentionez de ce. citeste in continuare […]

  2. […] Poate ca veti spune: dar de ce ar trebui facute astfel de incadrari si clasificari? Eu nu spun ca trebuie, ci ca eu le-am facut si o sa mentionez de ce. citeste in continuare […]

Lasati un comentariu

 Blogosfera Evanghelică