„Bine faci tu…?” (Iona 4.9)

„…si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele.” (Romani 2.15)

 Se numeste disonanta cognitiva. Despre asa ceva a mentionat, pentru prima data, Leon Festinger, în lucrarea sa A Theory of Cognitive Dissonance. Dar, renumitul profesor de la Standford a facut (publica) descoperirea sa, abia in 1957, pe cand, de asa ceva, s-ar putea vorbi inca din zorile istoriei omenirii… Adica de cand distinsa doamna Eva s-a aventurat prin preajma pomului interzis si incerca sa se convinga cum ca nu e rau sa manance fructul oprit.

Dar ce e disonanta cognitiva? Pe scurt – o ciocnire intre ceea ce cred si ceea ce fac, coliziune ale carei consecinte incerc sa le atenuez (si sa cred chiar ca le anulez, parerea mea), cautand si aducand argumente in sprijinul faptelor. Ca sa nu isi condamne comportamentul, oamenii prefera sa isi schimbe convingerile, pentru ca, vezi bine, fiintei umane nu ii place sa se vada gresita, rea, si, in sens teologic, pacatoasa. Daca exista o norma la care persoana respectiva a subscris, incalcarea acesteia va atrage dupa sine, in multe cazuri, condamnarea normei.

In romanul Refugiul, de Corrie Ten Boom, John si Elizabeth Sherrill, unul dintre evreii gazduiti in casa eroinei (Cornelia Ten Boom), accepta sa consume mancare „necurata” – carne de porc. Iar, dupa primele inghitituri, domnul isi afirma public intentia de a cauta in Talmud scuze pentru noul comportament culinar adoptat, convins fiind ca trebuie sa existe scuze pentru asa ceva. Si nu a fost nici primul si nici ultimul om (asa-zis) religios cu astfel de optiuni. Biblia aminteste de Saul, de conducatorii religiosi din vremea lui Hristos si de primii crestini, care incercau sa impace „capra cu varza” – paganismul si crestinimul, pacatul si neprihanirea – desfiintand normele Scripturii si legitimand comportamentele „deviante” in raport cu respectivele norme.

Si nu e vorba doar despre ei, ci si despre noi, care citim sau vizionam materiale dubioase, sub scuza informarii si a culturalizarii, care celebram „sarbatorile crestine” cat se poate de pagan, care sarbatorim Ziua Domnului intr-un mod care nu prea are de a face cu El, care…, care…, care….

Parerea mea este insa ca, nu doar dupa ce fac fapta, incep sa caut argumente pentru a a o legitima si a desfiinta norma care o condamna. O fapta rar este „spontana”. Inainte de a face fapta de incalcare fatisa a normei X, ceva in mintea mea deja o surpa, a existat un proces de pregatire preliminara, de familiarizare mintala cu raul. Nimeni nu calca binele in picioare in mod brusc, avocati ai pacatului devenim treptat. Poate ca, la unii, „convertirile” par bruste, dar nu e asa. Acele „alunecari de teren” au fost pregatite din timp si, uneori, prin actiunea concertata a mai multor factori – „mici si neinsemnati” si, uneori, chiar „piosi”. Acest drum incepe cu primul pas alaturi de Cale, un pas mic, un pasulet. Cred ca intre fundul prapastiei si varful muntelui este doar un pas – acel prim pas alaturi de drum. Restul e alunecare si, apoi, prabusire. Iar, la Sfarsit, abolire – dar nu a Normei, a Cuvantului imuabil, ci a omului care a crezut ca se poate „juca cu focul”.