baruc.ro

Posted By baruc on 29 iulie 2010

“Tu sa te tii in totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tau.” (Deuteronom 18.13)

In zilele noastre poate fi o dovada de credulitate sa crezi in Dumnezeu ca Fiinta personala. Sa crezi ca aceasta Fiinta este interesata de omenire, in general si de mine, in special, poate fi interpretat ca egocentrism, dar si ca patologie mintala. Dar sa i te adresezi acestei Fiinte, mai mult, sa crezi ca Dumnezeul nevazut comunica si se face cunoscut, ca iti rapunde, asta te poate „ajuta” sa fii catalogat si incadrat, „fara probleme”, intr-o categorie sau alta de boli mintale.

Sa crezi intr-un Dumnezeu personal, iubitor, grijuliu si comunicativ, poate fi un semn de retard si/sau de psihopatie, dar se poate trata cu „fie la el acolo”. Dar sa consideri si sa sustii ca acest Dumnezeu nu e doar Creator, Datator si Mantuitor, respectiv Ingrijitor si Salvator al Creatiei Sale, ci si Judecator, asta poate deveni o amenintare, publica. Sa crezi ca „Bunul Dumnezeu” nu este „doar” o putere executiva, cu responsabilitati, dar fara drepturi, ci un Dumnezeu absolut, cu putere si legislativa si judiciara, inseamna nu doar sa fii „nebun” din cale-afara, ci si o reala periclitare a linistii individuale si publice, bine adormite si dospite in postmodernism. Sa declari existenta unui asemenea Dumnezeu „totalitarist”, sa sustii perenitatea unor legi si justetea lor, asta poate insemna, pentru fiinta umana contemporana, care considera ca binele si raul sunt relative, ca esti, din punct de vedere social, nu un simplu militant retrograd, ci un fundamentalist, cuvant care, in prezent, a capatat o semantica deloc pozitiva.

Psihologic – nebun, social – o amenintare, numai din perspectiva celor mentionate mai sus. Dar daca ai mai spune si ca Diavolul exista si este o persoana, ca la rau nu te poti raporta doar normativ si axiologic, ca lumea aceasta este un camp de lupta, ca Dumnezeu are in ea propria „armata”, Biserica – oare cum ar putea fi interpretate credinta intr-un rau personalizat si care ar fi atitudinea fata de acest „crestinism beligerant”?

Pozitiva, nu – si de aceea, poate, „bunul crestin”, chiar fara sa fie confruntat cu ofense sau lezari diverse, dar anticipandu-le in modul in care eu le-am prezentat mai sus sau chiar mai catastrofist, nu tine sa mai fie bun, cel putin nu atat de bun pe cat este – si doreste sa fim – acel Dumnezeu absolut. Dumnezeu nu a murit, dar s-ar putea sa Il „omoram”, prin intentia noastra de a trai si marturisi un alt fel de crestinism, unul care nu are de-face in mod real cu El, unul „echilibrat” si „adaptat”, unul nu exagerat de alb, un crestinism nici ofensiv, nici defensiv, unul caldut, dragut, cosmetizat si finut, un crestinism apolinic, „dincolo de bine si de rau”.

Category: Meditatii, Satire | 1 Comment »
Etichete: Bine, Creator, Crestinism, Dumnezeu, Fundamentalist, Judecator, Mantuitor, Patologie mintala, Postmodernism, Rau, Retrograd, Totalitarism

Posted By baruc on 22 iulie 2010

„Caci El nici nu dispretuieste, nici nu uraste necazurile celui nenorocit si nu-Si ascunde fata de el, ci il asculta cand striga catre El.” (Psalmi 22.24)

Unde este Dumnezu? Unde este Dumnezeu cand au loc accidente si abuzuri de tot felul, pe acest pamant intinat de pacat si plin de suferinta? Unde este Dumnezeu?

O intrebare pe care si-a pus-o si Elie Wiesel, un evreu supravietuitor al Holocaustului, care povesteste o intamplare infioratoare, care a avut loc in timpul celui de al doilea razboi mondial. Trei detinuti sunt executati prin spanzurare si ceilalti sunt constransi sa asiste, pentru ca aceasta executie sa devina o pedeapsa exemplara. Doi barbati mor instantaneu, dar cel mai tanar, aproape un copil, a murit dupa aproximativ o jumatate de ora. Supliciul a fost nu doar pentru cel executat si greu decedat, ci si pentru – sau poate chiar mai mult pentru – cei obligati sa asiste la acest „spectacol”. In fata acestui tablou, zugravit in linii si nuante infernale, unul dintre detinuti se intreaba: „Unde este Dumnezeu? Unde e?” Intrebarea a avut ecou si in inima lui Wiesel, un tanar zdruncinat de atrocitatea scenei. O voce launtrica a raspuns acestei intrebari: „Dumnezeu este acolo, in streang!”.

Intamplarea, astazi destul de cunoscuta, este amintita si de Ravi Zacharias, in lucrarea Strigatele inimii (Ravi Zacharias, Strigatele inimii, Oradea, Editura Cartea Crestina, 2009, p. 77).  Autorul comenteaza, dupa ce face aceasta relatare: „El este in mijlocul acelor atrocitati, suportandu-le!” (Ibidem).

Al doilea razboi mondial a devenit istorie, dar, pe acest pamant, prin alte zone framantate de razboaie si lipsite de libertatile fundamentale cu care noi ne-am obisnuit, exista si astazi oameni care se confrunta cu situatii de genul celor relatate de Wiesel si amintite de Ravi Zacharias. Cei mai multi oameni nu sunt, insa, intr-un lagar de concentrare – sau in situatii similare – si nu se confrunta cu astfel de crize. Dar suntem inca pe acest pamant, confruntandu-ne cu probleme, cu tot felul de probleme si, inerent, cu tot felul de dileme. In fata acestora, tasnesc Strigatele inimii: Strigatul pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu, Strigatul pentru o credinta palpabila, Strigatul pentru a cunoaste rostul suferintei, Strigatul unei constinte vinovate, Strigatul pentru libertate in placere, Strigatul unei inimi singuratice, dar si Strigatul lui Dumnezeu pentru poporul Sau (Ibidem, p.7). Strigate care, in ciuda contextelor diferite care le genereaza si a formelor si tonalitatilor diferite pe care le „imbraca”, au aceeasi sursa si aceeasi Destinatie: vin din inima, din inima omului si se indreapta tot catre o inima, dar un alt fel de inima, inima Domnului.

Strigatele inimii, de Ravi Zacharias, este disponibila la Libraria Baruc. Alte carti, de acelasi autor, la Libraria Baruc: Isus intre alti dumnezei, Lotusul si Crucea, Izbaveste-ne de rau, Mielul si Fuhrerul, Nastere din nou sau renastere?, Poate omul sa traiasca fara Dumnezeu?, Redescopera mirarea, Ratiune si senzualitate.

Category: Recenzii carte | 1 Comment »
Etichete:

Posted By baruc on 13 iulie 2010

„Ingerul Domnului i S-a aratat si i-a zis: ‚Domnul este cu tine, viteazule!’ Ghedeon I-a zis: ‚Rogu-te, domnul meu, daca Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au intamplat toate aceste lucruri? (…) Domnul S-a uitat la el si a zis: ‚Du-te cu puterea aceasta pe care o ai si izbaveste pe Israel (…); oare nu te trimit Eu?’” (Judecatori 6.12-14)

Unul dintre cele mai inspaimantatoare pasaje din Biblie, pentru mine cel putin este astfel, si nu doar pentru mine, se afla in cartea Judecatorilor, capitolul 19. Nu am putut, citind acele randuri, sa nu ma cutremur in fata unor fapte abominabile si sa nu ma imi pun intrebari cu privire la divinitate. Dar nu despre grozavia scenelor descrise in capitolul amintit vreau sa scriu in acest articol, ci despre consecintele acestora, descrise in capitolul urmator, mai exact, despre sinuoasa si impredictibila calauzire divina a Israelului, in aplicarea justitiei.

Astfel, in capitolul 20.18, Israelul cere calauzirea lui Dumnezeu, cu privire la modul de incepere a luptei: „Si copiii lui Israel s-au sculat, s-au suit la Betel si au intrebat pe Dumnezeu, zicand: ‚Cine din noi sa se suie intai ca sa lupte impotriva fiilor lui Beniamin?’ Domnul a raspuns: ‚Iuda sa se suie intai.’” (Judecatori 20.18). E adevarat ca nu l-au intrebat pe Dumnezeu daca sa se suie sau nu, considerand, de la sine inteles, ca trebuie sa se suie. Dar, daca, presupunand ca initiativa le-a apartinut si nu venea de la Dumnezeu, atunci de ce El nu i-a oprit, ci, mai mult le-a raspuns punctual la intrebare, nominalizand semintia care trebuia sa fie avangarda ostirii? Nu ar rezulta din acest raspuns ca El era de acord cu initiativa lor justitiara si razboinica si dorea chiar ca aceasta sa fie una garantat reusita? Cred ca cei mai multi dintre noi am considera ca, actionand dupa indicatiile divine, vom avea succes. Dar, inexplicabil, din Israel au murit, in acea lupta, 22.000 de oameni (Judecatori 20.21)!… In conditiile in care numarul de combatanti israelieni era, in respectiva confruntare, de 400.000 de oameni, „care scoteau sabia, toti barbati de razboi” (Judecatori 20.17), iar al celor din Beniamin de doar 26.700, „care scoteau sabia”, dintre care, intr-adevar, 700 erau luptatori de elita din Ghibea (Judecatori 20.15). Dar… era lupta omului sau lupta Domnului? In aceasta situatie, Israelitii l-au interogat din nou pe Dumnezeu: „’Sa ma mai sui la lupta impotriva fiilor fratelui meu Beniamin?’ Domnul a raspuns: ‚Suiti-va impotriva lui.’” (Judecatori 20.23).  Din modul in care au pus intrebarea, se poate deduce ca israelitii considerau ca infrangerea ar putea fi determinata de natura acestei lupte, respectiv de faptul ca ea se ducea impotriva „fratelui”, fiind un fel de fratricid. Dar, si de aceasta data, Dumnezeu le infirma suspiciunile si speculatiile, prin indemnul de a continua lupta. Rezultatul noii batalii: 18.000 de oameni din Israel au murit, toti razbonici (Judecatori 20.25). De partea cui era Dumnezeu? Cine trebuia sa moara: Beniamin sau Israel? De ce ii conducea El astfel, catre ceea ce, pana acum, se dovedea a fi infrangere si moarte sigura?  De aceasta data, Israel, la plans, adauga postul si rugaciunea. Si, pentru a treia oara, Il intreaba pe Dumnezeu, exprimand indoiala cu subliniere: „sa ma mai sui?” (la moarte?) „sau sa ma las” (ce rost are sa lupt daca sunt infrant?) Si Dumnezeu le raspunde: „‚Suiti-va, caci maine ii voi da in mainile voastre.’” (Judecatori 20.28). Citind acest verset, am realizat ca, in primul raspuns, Dumnezeu a raspuns punctual, oferind o indicatie cu privire la modul de a purta lupta; in al doilea caz, fata in fata cu sovaiala luptatorilor, a dat un indemn; dar, a treia oara, Dumnezeu a facut si o promisiune cu privire la rezultatele luptei: pana atunci El le-a zis doar ce sa faca, dar nimic de rezultate. La cea de a treia interogare, israelitii primesc si o promisiune: El le va da biruinta – El le-o va da, nu ei o vor castiga!

Sa insemne acest lucru ca „luptele Domnului” pot fi in mod repetat soldate cu infrangere si ca El nu ne conduce doar la biruinta, ci si la infrangere si ca, desi am experimentat in mod repetat infrangerea, nu trebuie sa abandonam, ci, dimpotriva, sa mergem mai departe, lasand in mainile Lui tot ceea ce tine de rezultate? Nu spunea profetul Ieremia „El m-a dus, m-a manat in intuneric, si nu in lumina.” (Plangeri 3.2), dar si „Cine cade si nu se mai scoala? Sau cine se abate fara sa se intoarca iarasi?” (Ieremia 8.4)?  Ca trebuie sa perseveram in incredere, supunere si dependenta de calauzirea si puterea divina, chiar daca rezultatele devotiunii si ascultarii noastre nu au fost, in trecut, cele asteptate? Sau sa insemne acest lucru ca, prin eforturi omenesti, nu putem obtine nimic, singur, Dumnezeu, fiind Cel care ne poate ajuta sa castigam luptele vietii? „’Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu’ – zice Domnul ostirilor!” (Zaharia 4.6). „Omul nu poate primi decat ce-i este dat din cer.” (Ioan 3.27), „orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.” (Iacov 1.17). Ori ca intarzierea lui Dumnezeu nu inseamna anulare si nu trebuie sa conduca, in planurile omului, la abandonare?… Sau ca obisnuim sa cerem doar calauzirea si biruinta Lui, dar nu sa si cautam Prezenta Lui? Sau, de ce nu, poate insemna ca Dumnezeu ingaduie infrangerea, chiar moartea neprihanitilor, dand ragaz pentru pocainta celor care au gresit?

Tot ceea ce am mentionat reprezinta doar raspunsurile mele, la propriile interogari, dar, in mod cert, fragmentul biblic amintit poate naste si alte intrebari si, bineinteles, alte raspunsuri. Si cred ca nu putine, dat fiind ca Dumnezeul care vorbeste si actioneaza aici pare putin diferit de Cel despre care eu as vrea sa stiu ca e cu mine… Oricum, dincolo de toate intrebarile si raspunsurile, de toate pierderile amintite in fragmentul biblic, am retinut indemnul la perseverenta si tonul optimist, acela al biruintei, chiar daca amanate si, mai mult sau mai putin, indurerate…

Category: Meditatii | 2 Comments »
Etichete: Ascultare, Biblie, Biruinta, Calauzire, Dumnezeu, Infrangere, Israel, Judecatori, lupta, Optimism, Perseverenta